Inca un pas spre monopolul SDM pe strazile si trotuarele din Timisoara

Așa cum primarul Nicolae Robu a anunțat încă de acum doi ani, Societatea Drumuri Municipale e pe cale să devină „stăpâna” absolută a trotuarelor și drumurilor din Timișoara. Primul pas ar urma să fie făcut în viitorul plen al CL. SDM se ocupă deja de drumurile pietruite, dar și, în următorii 15 de ani, de semnalizarea rutieră din oraș.

parcare sdm2

Primăria Timișoara are, din vara lui 2013, contracte pentru întreținerea străzilor, încheiate cu trei societăți, pe o durată de patru ani. Orașul a fost împărțit în șase sectoare, valoarea contractului pentru un sector fiind de 15 milioade de lei, fără TVA. pentru întreţinerea străzilor. Din februarie 2014 au încheiat, tot pentru patru ani, contracte și pentru repararea trotuarelor. Suma pusă la bătaie: 30 de milioane de lei, fără TVA. În octombrie 2014, primarul Nicolae Robu anunța că intenționează să atribuie direct viitoarele contracte de întreținere a drumurilor către Societatea Drumuri Municipale. În noiembrie 2016, Robu a spus, din nou, cât se poate de clar, ce intenții are legate de SDM. „Voi da delegare de gestiune SDM pentru întreținerea drumurilor din oraș, după expirarea actualelor contracte. Voi face acest lucru atât pentru șosele, cât și pentru trotuare, dar numai după expirarea contractelor care sunt acum în vigoare”, afirma edilul.

Consilierii locali vor avea de votat studiul de oportunitate privind delegarea serviciului „Activitate de reparații și întreținere a străzilor, aleilor, trotuarelor și podurilor din municipiul Timișoara”. Lucrurile sunt complicate, astfel că PMT a cerut răspunsuri clare de la Serviciul Juridic al instituției, de la Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) și de la Curtea de Conturi. Aceasta din urmă și-a declinat oficial competența în astfel de situații. Serviciul Juridic a precizat că „delegarea gestiunii poate fi făcută numai către operatori atestați și autorizați în condițiile legii”, avându-se în vedere și faptul că există contracte în derulare. Conform ANRSC, contractul de delegare a gestiunii serviciilor se atribuie direct „operatorilor cu statut de societăți reglementate de Legea nr. 31/1990 (…) și cu capital integral al unităților administrative-teritoriale înființați prin reorganizarea pe cale administrativă, în condițiile legii, a regiilor autonome de interes local sau județean ori a serviciilor publice de interes local sau județean subordonate autorităților administrației publice locale, care au avut în administrare și în exploatare bunuri, activități ori servicii de utilități publice”.

Cei de la SDM precizează că îndeplinesc toate condițiile solicitate, mai puțin obținerea unei licențe. Legea 51/2006 prevede că „desfăşurarea activităţilor specifice oricărui serviciu de utilităţi publice, indiferent de forma de gestiune aleasă, se realizează pe baza regulamentului serviciului, a caietului de sarcini al serviciului şi a licenţei emise de autoritatea de reglementare competentă”. De unde se obține această licență nu este clar, deoarece ANRSC a precizat, în răspunsul adresat PMT, că „nu acordă licențe pentru administrarea domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale”. Serviciile de „întreținerea străzilor, drumurilor, podurilor și pasajelor” sunt servicii de administrare a domeniului public și privat.

Conform referatului atașat proiectului, contractul va putea atribuit numai după ce va fi obținut un aviz de la Consiliul Concurenței, după elaborarea unui regulament și a unui caiet de sarcini și după aprobarea, de către CL, a tarifelor pentru serviciile prestate. Intră, de asemenea, în sarcina viitorului operator, obținerea licenței, lipsa acestei fiind sancționată cu amenzi care pot ajunge la 50.000 de lei. Printre beneficiile pe care le enumeră cei de la PMT în sprijinul unei astfel de delegări de gestiune se numără o activitate continuă pentru intervenţii, dar și evitarea perioadelor lungi de timp necesare lansării procedurilor de licitaţii, și rezolvării contestaţiilor. La puncte slabe au fost trecute „dificultate în estimarea cât mai exactă a serviciilor prestate/lucrări realizate” și „valoarea plăților în timp este influenţată de rata inflației”.

SDM deține, conform studiului, „instalații tehnice, maşini și utilaje, iar baza de producţie dispune de depozite pentru stocarea temporară a materiilor prime şi materialelor folosite în procesele de fabricaţie”. Drumuri Municipale are 311 angajați, „din care 169 personal direct productiv şi 24 ingineri (din care 11 ingineri de specialitate de Căi ferate, drumuri și poduri”. Durata propusă pentru gestiunea directă este de 15 ani, cu obligația autorităților locale ca, o dată la cinci ani, „să facă analize privind eficienţa economică a serviciului”. SDM a primit, în 2016, contractul pentru întreținerea străzile de piatră spartă din Timișoara, valabil pe patru ani, cu o valoare de 2,5 milioane de euro, dar și, prin delegație de gestiune, semnalizarea și întreținerea semnalizării rutiere, pe o perioadă de 15 ani.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim

Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Top