(P) Mesajul primarului liberal Nicolae Robu catre timisoreni

De două ori mi-ați dat încrederea pentru a deveni primarul dumneavoastră. Acest lucru mă onorează și mă obligă. Mă țin, de aceea, de cuvânt și merg înainte cu toate proiectele anunțate pentru Timișoara. Ați avut ocazia să vedeți cât de multe lucruri bune s-au întâmplat în orașul nostru în acești ani de când sunt Primar, câte proiecte mari și grele am implementat cu succes, cu succes, dar și în totală cinste și legalitate, nu ca prin alte atâtea părți, unde corupția s-a dovedit a fi la ea acasă, știrbind însuși prestigiul țării noastre, în ansamblul ei! V-ați bucurat, desigur, împreună cu mine, de victoria noastră comună, victorie istorică, cea mai mare realizare a Timișoarei de la Revoluție până în prezent, câștigarea competiției cu 13 alte orașe ale României, printre care București, Cluj, Iași, Craiova, Arad etc., pentru titlul de capitală europeană a culturii în 2021!
nr-2cover
Duminică, vom avea alegeri parlamentare, iar rezultatul lor va influența în mod semnificativ dezvoltarea Timișoarei în următorii 4 ani. Nu-i totuna să avem la centru un guvern PNL sau să avem un guvern PSD.
Știți bine că sunt 3 obiective mari pe care eu le susțin pentru Timișoara: Centura auto ocolitoare Sud, Spitalul regional de urgență și pregătirea orașului pentru ca în 2021 să fie Capitală Europeană a Culturii la superlativ. Toate aceste proiecte ale Timișoarei au nevoie de sprijin de la centru.

Doar un guvern PNL condus de Dacian Cioloș garantează realizarea acestor proiecte. Doar cu un guvern PNL putem fi siguri că Timișoara și Timișul vor conta și vor avea influență la București. Pentru un guvern PSD, știți foarte bine că va conta, înainte de orice și nemeritat, profund inechitabil, Teleormanul d-lui Dragnea, ca și până acum!

Dragi timișoreni, am nevoie de susținerea dumneavoastră pe 11 decembrie. Vă cer sprijinul pentru ca echipa mea, formată din candidații Partidului Național Liberal (PNL) să fie echipa câștigătoare în Timiș. Am văzut în sondaje că 76% dintre dvs. sunteți foarte mulțumiți și mulțumiți de mine. Și asta, sunt convins, pentru că ați văzut că vă sunt loial, mă preocupă binele orașului, muncesc enorm, duc toate lucrurile la bun sfârșit și sunt corect și cinstit, într-un cuvânt: sunt unul de-al dumneavoastră! Fiind așa de mulți cu mine, înseamnă că o parte dintre dvs. nu sunteți în același timp și membri sau simpatizanți PNL. Evident, cu toții aveți întreg respectul meu. Dar am o rugăminte: dați-vă votul, la parlamentare, pentru echipa mea, pentru candidații PNL, pentru ca, ajutându-mă pe mine să am sprijin la București, să ajutați orașul, să vă ajutați, până la urmă, pe fiecare dintre dvs. în parte, ca beneficiari a tot ce se va face în oraș.

Contez pe dvs. și vă rog ca și dvs. să contați pe mine! Votați PNL pe 11 decembrie și veți duce România înainte, cu Banatul în frunte!

Primarul dumneavoastră,
Nicolae Robu
Profesor universitar,
Doctor honoris causa

(P) Comandat de PNL Timiş. Publicat de SC Ahy Office SRL. Cod mandatar financiar: 11160004

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

george a spus: (decembrie 9th, 2016 at 11:58 )

Imi vine sa vomit!
Atat…

micRobu a spus: (decembrie 9th, 2016 at 14:45 )

Grețos… mincinos… parșiv… nemernic… corupt până-n măduva urmașilor.
Un caracter infect, egal cu Ion Iliescu. Nu înțeleg cum Timișoara – orașul revoluției din 1989 furată de comuniștii lui Iliescu, tolerează așa o infecție de primar…. deja la al 2-lea mandat…?!?

Dacul a spus: (decembrie 9th, 2016 at 15:36 )

Absolut pestilential! Dl.Robu, fi primar și mai puțin politician. Va trebui sa conlucreze cu un guvern PSD, e clar. Fi mai ponderat, ratatule, ca altfel ne îngropi!

Nicolaescu a spus: (decembrie 9th, 2016 at 16:06 )

Pe 11 septembrie iesim la vot. Dar nu votam coropisnitele portocalii, aaa pardon galbene.

pif a spus: (decembrie 9th, 2016 at 16:39 )

Este politicianul perfect. Nu clipeste si nu schiteaza nici un gest sau expresie cand te minte, este mieros cand vorbeste de simti bazaitul mustelor in jurul lui. Baiatul asta te poate vinde, iti vinde familia si copilul la fabrica de sapun fara cea mai mica urma de compasiune cu un zambet siret de sub mustacioara lui de hot versat.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top