Mai sunt câteva săptămâni până la Revelion, iar cei care nu au decis încă unde să își petreacă noaptea dintre ani și își doresc un spectacol autentic nu departe de Timișoara, Agenția de turism Ultramarin a pregătit un revelion special în capitala Serbiei.
Aflat la doar câteva ore distanță de Timișoara, Orașul Alb – Belgrad surprinde în orice anotimp: prin efervescență, prin puterea renașterii din ruine, prin evenimentele culturale pe care vecinii noștri le desfășoară de primăvara până iarna. În perioada sărbătorilor de iarnă, sârbii s-au întrecut în a organiza spectacole, concerte și festivaluri în aer liber care să atragă cât mai mulți turiști. În 30 și 31 decembrie vor avea loc câteva super concerte cu clasicii muzicii sârbești. Revelionul sârbesc la Belgrad începe practic din 30 decembrie, când pe scena amenajată în fața Parlamentului vor cânta celebrii Goran Bregovic, Bijelo Dugme și Aca Lukas. În noaptea dintre ani, atmosfera se anunță incendiară cu Bajaga i Instruktori și Plavi Orkestar.
Pentru 1 ianuarie, pe strada Svetogorska se va desfășura un eveniment special dedicat copiilor, intitulat sugestiv „Strada inimilor deschise”. Agenția de turism Utramarin vă sfătuiește să profitați de cele trei zile la Belgrad pentru a vă bucura de frumusețea orașului: într-o plimbare la pas, pe parcursul unei zile, pot fi vizitate iminsa Catedrală Sfântul Sava, parcul Kalemegdan (inclusiv cetatea Belgradului), zona orașului vechi, Piața Republicii sau fermecătoarea străduță Skadarlia.
Pentru excursia dintre ani, Ultramarin v-a pregătit cazare la trei sau patru stele, în Belgrad, într-o zonă periferică liniștită sau chiar în centru, în miezul evenimentelor. Nu rămâne decât să vă bucurați de vacanță, întrucât buna dispoziție și distracția vor fi asigurate de cele mai celebre trupe sârbești. Detaliile Revelionului la Belgrad pot fi găsite aici.
[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3314″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]
Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…
Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…
Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…
Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…
Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…
Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…