La PNL Timiș încă nu se pune problema unei demisii a președintelui Nicolae Robu. Acesta nu mai este însă atât de categoric în ceea ce privește un astfel de gest. Robu crede că în partid ar trebui organizate urgent alegeri.
Rezultatele alegerilor parlamentare au produs multă dezamăgire la PNL Timiș, însă despre vinovați nu se poate vorbi în acest moment. Întrebat dacă poate fi adusă în discuție o eventuală demisie a sa, președintele Nicolae Robu nu a mai fost atât de ferm în a nega o astfel de posibilitate. Acesta și-a nuanțat vizibil poziția. „Demisia mea ar fi cel mai simplu lucru, dar nu asta este problema noastră. Noi trebuie să facem alegeri cât mai repede, și în Timiș, și în toată țara. Până la alegeri, cineva trebuie să joace rolul de președinte. Că îl joc eu, că îl joacă alții, este mai puțin important. Noi trebuie să ajungem la conduceri legitime, stabilite prin alegeri democratice, și asta cât mai repede”, a declarat Robu.
Scrie un comentariu
5 comentarii pentru acest articol
toti stiau ca pnl-ul cu nebunul asta de catranit si cu moldoveanca se ducea dracului , doar ei visau frumos si traiau in lumea lor …. deci Demisiile !
Mai organizeaza Simonis consultare
populara pentru demiterea primarului
Robu?
Robu are unda verde…..spre demisie !
postacimea sulii, robu nu are oole lu base dar avea nevoie de dezastrul asta ca sa vorbeasca de o reforma in pnl.
pesedeaua sa faca ordine in adunatura aia de puscariali nu sa organizeze consultari populare etc.
O reacție de bun simț din partea conducerii PNL ar trebui să fie demisia în bloc, în frunte cu Alina Gorghiu, a cărei carismă se apropie de cea a unui bidon turtit. Pe plan local ar trebui să se întâmple la fel, iar Robu să demisioneze și el din funcția în fruntea PNL-ului local, însă mă îndoiesc foarte tare că acest zărghit, megaloman, cu totul rupt de realitate, va face un astfel de gest, asumându-și responsabilitatea eșecului major al PNL. Când am văzut cu ce defilează peneliștii locali între altele (cu alde Obi-Wan Kenobi-Ardelean, un individ care nu a făcut NIMIC pentru Timiș și Timișoara în cei 4 ani de mandat în Parlament) am realizat că nu vor aduna cine știe câte voturi. Chiar fără acest Obi-Ardelean în echipă n-aș mai vota pentru PNL decât dacă acest partid suportă o schimbare majoră. După participarea la tentativa de lovitură de stat, alături de PSD, din 2012, am renunțat să mai votez cu PNL-ul, deși până atunci am făcut-o la fiecare scrutin, fiind un susținător fidel al partidului. Dar nu acum, doamnelor și domnilor. Pentru PNL trebuie acum să fie mult mai rău înainte de a fi mai bine. Pentru început să scape definitiv de conducerea ineptă și de oameni ca Blaga. Și atunci poate mai vedem.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
- Zi decisivă pentru PNL Timiş. Se aşteaptă debarcarea lui Alin Nica din poziţia de preşedinte. Posibil înlocuitor, Rareş Bogdan
- Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
- “Divina alianţă” PSD-PNL şi lupta sa cu extremismul şi populismul. Cu Nicolae Robu, vârf fals de atac
- La licitația pentru Centura Vest Timișoara a fost depusă o contestație
- Marian Vasile a stabilit cine sunt unicii săi contracandidați la funcția de primar al Timișoarei. Robu și Fritz sunt chemați la discuții
- Refuz unanim al PNL Timiș. Liberalii lui Nica au votat în bloc împotriva alianței naționale cu PSD
- Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Administratie
207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Citeşte tot articolul
Politica
A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Citeşte tot articolul
Sport
Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Citeşte tot articolul
Social
Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
Citeşte tot articolul
Sănatate
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Unitățile medicale de stat pot accesa fonduri europene nerambursabile de 200 de milioane de euro
Sute de posturi de medici și asistenți medicali sunt neocupate în Timiș. Directorii de spitale, întâlnire la Prefectură/Update. Fritz cere deblocarea situaţiei
Timp liber și cultură
JD Sports prezinta: un ghid despre cele mai bune modele de la Nike si adidas
Tururi ghidate la o clădire simbol a Timişoarei: Sala 2, care devine Sala 2023
Mircea Cărtărescu vine „La UVT, Cultura este Capitală”. Vineri, reputatul scriitor va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UVT
Vrei să petreci mai puţin timp pe telefon? Iată cum
Peste două săptămâni se deschide la Timișoara Târgul de Paști
Echipa „2020”, o comedie neagră cu iz de dramă și bucluc, vine duminică la Timișoara pentru premiera filmului
Weekend pentru iubitorii LEGO®: o replică de 1,5 m înălțime a Turnului Eiffel, din peste 10.000 de piese, expusă în Iulius Town
Trofeul Festivalului – Concurs Gelu Stan, ediția a VI-a 2024 ajunge la Hunedoara
Economic
Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook