Urare de ani noi: Sorin Grindeanu, presedinte national al PSD

Am primit ușoare și amicale reproșuri pentru eroarea de a-l compara pe Sorin Grindeanu, premierul desemnat, cu Emil Boc, omul care a făcut pentru Cluj cam ce așteaptă astăzi timișorenii să se întâmple pe traseul Guvernul Grindeanu – Primăria Robu. Am scris așa pentru a ne da seama cu toții că nu e același lucru. Boc și-a lăsat un primar de-al lui la Cluj pe durata prim-ministeriatului, iar Grindeanu își lasă președinte de consiliu județean, nu edil șef de mare municipiu. Timișoara e mult mai complicată decât Clujul acelor ani. Cu un primar excesiv de orgolios și ambițios, care pe deasupra n-ar ezita să-și manifeste un complex de superioritate față de de-acum premierul României, alegerile locale din 2020 vor fi o cruntă bătălie. Un punct de cotitură, dacă vreți. Pentru actualul primar, o luptă pentru un ultim mandat, cel al capitalei culturale europene, iar pentru Sorin Grindeanu, primul dintr-un foarte lung șir de mandate de primar al Timișoarei. Atât de multe și lungi cam cât seceta politică a PSD-ului în Timișoara. Asta dacă prezicătorii nu-i vor arăta un viitor mult mai măreț la Capitală.

Da, tot din PSD ni s-a mai reproșat că punem presiune pe Sorin Grindeanu atunci când spunem ce ar trebui să facă. Că să facă centură, stadion, spital, sala polivalentă și altele, cam 15 „pofte” numai din partea primarului Nicolae Robu. Când normal ar fi să-l considerăm pe Sorin Grindeanu premierul tuturor românilor, care să facă numai bine în mod egal pentru toată România. Așa gândim noi cei care am reproșat Bucureștiului dezechilibrele de până acum?! Vrem noi cei care criticam acest sistem de distribuire clientelară a resurselor să facă și Grindeanu la fel?! Da, eu așa vreau! Așa sistem au inventat cei de la PSD, așa sistem să și-l mai țină până ce se termină mandatul de premier al unui timișorean. După aia pot să-l schimbe. Să facă democrație, să facă autonomie fiscală, ce vor ei, dar până nu aduce Sorin Grindeanu banul Timișului înapoi nu vreau să aud de corectitudine politică.

Apoi, recunosc că am greșit când am comparat un om mărunțel ca talie cu un bărbat chipeș ca Sorin Grindeanu, dar asta nu ne ajută momentan cu nimic. Un alt aspect developat din „gafa” de a-l compara pe domnul Sorin cu domnul Emil e că cineva începe să fie deranjat de abrupta asemănare cu un „omul de paie” Boc, „butonieră” la manșeta lui Traian Băsescu. Ceea ce mă duce cu gândul la o altă greșeală făcută la cald, cea de a-l considera pentru multă vreme pe Sorin Grindeanu „proteza” cu care Liviu Dragnea va face orice dorește el, nominalizarea miniștrilor, prioritizarea investițiilor, premierea prietenilor și pedepsirea dușmanilor, tot, dar absolut tot. M-aș bucura să fi greșit din nou, iar Sorin Grindeanu să nu-și țină promisiunea de a nu-și coagula un pol de putere în guvern. Și când va prinde prilejul, să curețe partidul ăsta putred, aducându-l la o imagine măcar pe măsura percepției lăsate de dumnealui la nominalizare, atât printre colegii de partid, cât și printre adversarii politici.

Dar pentru asta trebuie să fie uns cu toate alifiile unui politician veritabil, așa cum este perceput un politician veritabil în România. Trebuie să știe să „păcălească” fără să clipească. Asta-l va ajuta și în relația cu Dragnea. Începutul e bun. Ne-a dovedit-o Sorin Grindeanu când a spus, fără să-i ceară cineva să apese cu atâta pasiune, pe povestea cu „surpriza” ce-a avut-o când a fost nominalizat premier. „Am aflat cu uimire, eram în ședința CEx alături de colegii mei”, a declarat premierul desemnat pentru presa timișeană. Cât pe ce să-mi dea lacrimile, dacă nu-mi cădeau ochii pe un reportaj publicat de Adevărul cu impresii din satul gorjean de unde se trage paternal viitorul prim ministru al României. „E un băiat finuţ, mai retras. Este un băiat bun, la locul lui. Nu a fost o surpriză că a fost desemnat prim-ministru, pentru că era în cărţi chiar de prima dată. Sper că va face bine pentru România (…). Noroc cu unchiul Vasile Grindeanu din satul Pocruia, de la poalele munților Vâlcan, unde păcăleala alunecă mai greu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Alex a spus: (decembrie 31st, 2016 at 19:20 )

On-garde 🙂 Boc, asa ” maruntel ” si slugarnic (T@E) si-a bifat punctual agenda pentru orasul lui de suflet … Acum sa-l vedem pe Sorinache ARe what it takes … N-ota B-ene :(: deja se contureaza his very own Nuti in persona Vasileascai – care a spus public merg la BU pentru ” autostrada ” la Craiova, centura OK ei avind de pe vremea lu Radu (cel ce belea ochii la pogea cind ara puternic). Ca o dovada DE ” barbatie ” politika, sugeram lui Sorin sa nu mearga pe mina lui Liviu cu Socol de ex (fost conGsGilier de-al lu Viktor) si sa-si marcheze teritoriul cu o alegere personala … ca ” deschidere ” a balului. Opinie personala of course (care NU angajeaza acuma iMI vine sa zic … stiti voi insiderii:).

poli21 a spus: (decembrie 31st, 2016 at 20:59 )

Este gretos sa accepti sa ajungi hirtia igienica a unui condamnat .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche

Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Top