A murit dr. Ovidiu Golea

Unul dintre cele mai controversate personaje din Timișoara ultimilor 27 de ani, medicul Ovidiu Golea, a încetat din viață. Anunțul a fost făcut, pe Facebook, de dr. Mihai Gafencu, unul dintre foștii săi studenți.

Director al Spitalului Județean Timișoara în decembrie 1989, când trupurile a 43 de oameni împușcați pe străzile orașului de pe Bega au fost luate din morgă și duse la București, unde au fost incinerate, dr. Ovidiu Golea a preferat să nu vorbească despre acele momente. Anunțul morții sale a fost făcut pe Facebook de dr. Mihai Gafencu.

„A plecat din aceasta lume dr. Ovidiu Golea. Despre care, daca pleca la vârsta lui Iancu de Hunedoara, cineva sigur ar fi spus «s-a stins lumina lumii» … în dializa de la noi. Iar cei ce nu ar fi acceptat asta greșeau. A inițiat dializa pacienților cu insuficiență renală încă de la începutul anilor 70, apoi a avut premiera reală a transplantului renal din țara noastră (și a reluat aceasta după 1995). A deschis peste 20 de centre de dializa în jumătate de țară. A tratat peste un milion de cazuri în cei peste 50 de ani de activitate, iar pacienții lui (inclusiv familia mea), cunoscuți mie, nu au avut decât cuvinte alese atunci când descriau medicul care m-a format în dializă (…) Judecata umană poate a adus în drept sau nedrept acuze acestui om, dar mie rar mi-a fost dat să vad un medic mai prezent lângă suferință, un conducator mai eficient și atent la nevoile colectivului sau un mentor mai generos”, a scris dr. Gafencu.

Sicriul cu trupul dr. Golea va fi depus miercuri, 18 ianuarie, între orele 14 și 18, la UMF.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

MedicTimisorean a spus: (ianuarie 18th, 2017 at 14:36 )

Dupa fix 27 ani si 1 luna de la macabra OPERATIUNE TRANDAFIRUL, in care 43 de suflete nevinovate au fost furate miseleste de odioasa Securitate, pentru a acoperi urmele genocidului de la adevarata Revolutie din Timisoara, cu concursul acestui „mare individ, un Securist sadea care respira pentru a mai turna ceva”, Dumnezeu mai da dovada inca odata, celor care se indoiesc, ca toti vor plati candva pentru faptele lumesti.
Un fel… de om, desigur deplans de acele lichele medicale care s-au ridicat pe a dansului spate, sau au muls impreuna aceleasi ugere grase, si care acum au ramas in Fami(g)lie fara Tata’Mare, total descumpaniti. Oare cine putea imediat in ’90 sa isi deschida Centru Medical privat, mai apoi Centru privat de Dializa, ba chiar sa „pensioneze medical” sute de „nevoiasi”, sa isi mentina hegemonia neclintit in fruntea Dializei timisene „de stat” (si privat).
Cate vaiete si urlete vor urma astazi si maine, pe la picioarele Catafalcului.
P.S. sper ca asemenea „maestrii” precum Misu Gafencu sa fie mai cumpatati in elogiile de tinichea pe care le vor scrie, de azi incolo, acestui „Parinte al Dializei” de pretutindeni. Halal, mizerie…

INO a spus: (ianuarie 18th, 2017 at 18:25 )

NOW!LA SPITALUL JUDEȚEAN A FOST CAM AȘA!”DE ACUM ÎNCOLO NOI PRELUĂM CONDUCEREA SPITALULUI „O FI FOST EL MEMBRU PCR ȘI SECURIST DAR ORICUM NU AVEA CE FACE ÎN FAȚA ACELOR MERCENARI!!UNI AU SCĂPAT SĂRIND PE GEAM ALȚI ÎNSĂ SĂRMANI NU AU AVUT ACEASTĂ ȘANSĂ!!CHIAR ȘI OFIȚERUL DE MILIȚIE CARE A DUS CADAVRELE PÂNĂ LA KILOMETRUL 40 ÎNTÂLNIREA CU SECURIȘTI LUI NICOLAE CEAUȘESCU A CREZUT CĂCI VA FI TERMINAT DAR A SCĂPAT ȘI ASTA ESTE BINE!DECI NU CRED CĂ ACEST MEDIC AR FI PUTUT FACE CEVA!!??TOATE SPITALELE ERAU PLINE DE SECURIȘTI ATUNCI CARE CĂUTAU RĂNIȚI LA REVOLUȚIE DEGHIZAȚI ÎN MEDICI ȘI CU PISTOALE CU AMORTIZOARE SĂ NU SE AUDĂ ÎMPUȘCĂTURA !MERGEAU DIN SALON ÎN SALON ȘI ÎNTREBAU CARE SUNT RĂNIȚI ÎN STRADĂ SĂ MEARGĂ LA CAMERA DE GARDĂ DE URGENȚĂ SĂ VADĂ CUM STAU CU RANA!UNI SAU PRINS ȘI AU FUGIT DIN SPITAL ALȚI AU CĂZUT ÎNSĂ PRADĂ ACELUI MĂCEL!!DACĂ NU MĂ ÎNȘEL UNI CHIAR NU AU VRUT SĂ MEARGĂ LA SPITAL PENTRU CĂ ȘI-AU DAT SEAMA CĂ VOR FI URMĂRIȚI ȘI ACOLO DE SECURITATE ȘI AU REFUZAT SĂ MEARGĂ LA SPITAL!!DECI ÎN ACELE ZILE COMANDA VENEA DIRECT DE LA BUCUREȘTI NICI CHIAR ȘEFUL MILIȚIEI NU MAI PUTEA FACE NIMIC SECURIȘTI ERAU PESTE TOT!…….HAI PA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Rumburak a spus: (ianuarie 18th, 2017 at 19:52 )

profanarea trupurilor prin incinerare si aruncarea cenusii nu este asa grava ca impuscarea in cap a celor care au fost raniti si dusi la spital pentru salvarea vietii.
mai devreme sau mai tirziu, fiecare calau plateste plateste pentru ceeea ce a facut!

Gaia a spus: (ianuarie 19th, 2017 at 08:41 )

Hai sa radem, cu ce plateste fiecare, sa mori dupa o viata bogata, in care ai fost stapan si ai facut ce ai vrut? Unde a platit? Ca dupa moarte, toti platim pt cate ceva, dar asta nu mai e niciun exemplu pt nimeni. Faptul ca i-a mers bine toata viata e un exemplu pt tineri ca asa trebuie facut, sa calci pe cap pe oricine iti sta in cale, ca sa obtii orice iti doresti.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top