Poli Timişoara ar putea beneficia de serviciile a cel puţin doi jucători de la Steaua Bucureşti. Aceştia ar urma să pună umărul la salvarea de la retrogradare a echipei pregătită de Ionuţ Popa. În schimb, tot în această iarnă, polistul Cristi Bărbuţ are şanse mari să ajungă la Steaua. Bănel Nicoliţă este un alt jucător curtat insistent de Poli Timişoara prin intermediul lui Adrian Neaga, acelaşi care ar intermedia o colaborare între cele două cluburi.
Bogdan Mitrea, Dan Popescu, Rareş Enceanu, Robert Vâlceanu şi Sebastian Chitoşcă sunt jucătorii care nu mai intră în planurile de viitor ale celor de la Steaua. În condiţiile în care echipa din Bucureşti este interesată de Cristi Bărbuţ, acesta ar putea fi cedat până în vară la schimb cu Dan Popescu, Rareş Enceanu şi Robert Vâlceanu, cei trei jucători urmând să fie plătiţi în continuare de clubul patronat de Gigi Becali. Pentru Dan Popescu ar fi vorba despre o revenire la Timişoara, după ce s-a despărţit de Poli în vara anului trecut. În urmă cu un sezon, fundaşul stânga ce sa remarcat şi în tricoul celor de la Oţelul Galaţi a fost unul dintre cei mai constanţi fotbalişti de la Poli. Bogdan Mitrea este un alt stelist pe care poliştii l-ar dori, dar este greu de crezut că fostul fotbalist de la FC Viitorul Constanţa va acepta să îmbrace tricoul alb-violet, ţinând de cota sa de piaţă.
Scrie un comentariu
10 comentarii pentru acest articol
Sa NU care cumva sa aduceti gloabele astea refuzate la TIMISOARA..Un singur schimb este valabil Tudorie contra Barbut, plus ceva „oiro”
Enceanu, Popescu si Mitrea cred ca ar putea ajuta echipa. Valceanu mi se pare o eterna speranta care nu mai confirma. Poate si Banel ne-ar putea ajuta macar cu experienta pe care o are, ca nu stiu daca mai alearga ca cum 10 ani. Hai Poli!
NOW!CUM!STAȚI AȘA!!TOCMAI ASTA AM ZIS ACUM CÂTEVA ZILE!AVEȚI GRIJĂ CIOBANUL VREA SĂ JOACE PĂCĂLICI CU VOI!!NU!BĂRBUȚ ÎN SCHIMBUL UNUI CEC DE 300 000.00 DE EURO!ȘI LASĂ CĂ ADUCEȚI VOI JUCĂTORI DE VALOARE NU EPAVE!!HM!!
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!
Cine a venit cu ideia ?…f,tui , ala va lua malaiul .
si pe contraatac cu cine jucam, cu mortii astia? fundasii centrali trebuie sa fie locali ca si Bocsan care a facut meciuri ff. bune pina acum. astia nu au fost buni la steaua si nu vor fi buni nici aici, nu-i o afacere. jucatori buni nu iti da nimeni.
Dl. Cara a aruncat piatra in balta si vad ca sunt o gramada de…care s-au aruncat sa o scoata.
popescu si mitrea ,da……pot auta la indeplinirea obiectivului…….jucatorii sub 21 de ani insa, sa fie promovati din pepiniera clubului
Pe bani domnilor , pe bani sa place Barbut . Cand vin banii atunci sa plătească datorii , restanțe si daca rămânerea , atunci sa cumpere Poli un fotbalist pe care-l vor . Nu din ăstia umplutura de-a altora
Nea Teo Musante, cine dreaq sa dea bani pe Barbut, pe bune…!?
cfr cluj 3mil euro deatorii…6 puncte penalizare? pandurii 6 mil euro datorii 0 puncte penalizare?……ce loturi au avut aceste 2 echipe in comparatie cu poli …..1mil euro datorie….cum functioneaza fotbalul in rsr….un jucator valoreaza atat cat se ofera pe el…..restul sunt pareri sau manipulari
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
- Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
- Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
- Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
- Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
- Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
- Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
- Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Administratie
Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
Citeşte tot articolul
Politica
Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Citeşte tot articolul
Sport
Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Citeşte tot articolul
Social
Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Citeşte tot articolul
Sănatate
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Unitățile medicale de stat pot accesa fonduri europene nerambursabile de 200 de milioane de euro
Timp liber și cultură
Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
JD Sports prezinta: un ghid despre cele mai bune modele de la Nike si adidas
Tururi ghidate la o clădire simbol a Timişoarei: Sala 2, care devine Sala 2023
Mircea Cărtărescu vine „La UVT, Cultura este Capitală”. Vineri, reputatul scriitor va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UVT
Salonul Bookfest Timişoara îşi deschide porţile săptămâna viitoare
Peste două săptămâni se deschide la Timișoara Târgul de Paști
Echipa „2020”, o comedie neagră cu iz de dramă și bucluc, vine duminică la Timișoara pentru premiera filmului
Weekend pentru iubitorii LEGO®: o replică de 1,5 m înălțime a Turnului Eiffel, din peste 10.000 de piese, expusă în Iulius Town
Economic
Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook