Dan Diaconu ramane presedintele PNL Timisoara pana la alegeri

Și-a depus mandatul, așa cum a anunțat în ziua în care președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, și-a dat demisia, dar organizația nu renunță atât de ușor la el. Dan Diaconu a primit în unanimitate votul Biroului Politic Local, așa că va conduce organizația Timișoara până la alegerile care nu se știe exact când vor avea loc.

La jumătatea lunii decembrie, după ședința furtunoasă a BPJ Timiș, în care Nicolae Robu a renunțat la funcția de președinte, Dan Diaconu, la rândul lui șef al organizației Timișoara a liberalilor, a anunțat că-și depune mandatul. În prima întrunire din 2017 a Biroului Politic Local însă, Diaconu a avut parte de o reconfirmare a încrederii de care se bucură din partea colegilor. „Este adevărat, eu mi-am depus mandatul, dar s-a propus, din cadrul biroului, acordarea unui vot de încredere, care s-a dat în unanimitate de către Biroul Politic Local”, a declarat, pentru deBanat.ro, Dan Diaconu. Liberalii urmează să-și aleagă, în acest an, șefii, dar încă nu se știe când. „Alegerile se fac în funcție de calendarul național. În momentul în care va fi lansat acesta, conform statutului, se vor face alegeri la nivelul secțiilor de votare, la nivelul organizațiilor municipale și locale, iar apoi în filiala județeană și la congresul național. Foarte probabil voi candida la președinția Organizației Timișoara a PNL. Nu sunt convins 100% în momentul de față. Rămâne să vedem de ce susținere ne bucurăm fiecare”, mai spune Diaconu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se pregăteşte o nouă ediţie a Expomobila

Finalul acestei luni aduce la Timişoara o nouă ediţie a  Expomobila. Evenimentul, organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, are loc în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie 2019, la Centrul Regional de Afaceri. Este cea de-a cincea ediție a expoziţiei naţionale, evenimentul reunește 30 de expozanţi, producători români, care vor aduce la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregăteşte o nouă ediţie a Expomobila

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nicolae Robu, primarul Timişoarei, spune că toate trecerile de pietoni din oraş sunt realizate în conformitate cu legislaţia, inclusiv cea de la Pasajul Jiul, unde săptămâna precedentă a avut loc un accident mortal. Dar, el spune că siguranţa este cea mai importantă şi, la nevoie, se pot face şi schimbări în ceea ce priveşte situarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema trecerii de pietoni de la pasajul Jiul, discutată de Robu: proiectarea s-a făcut legal, dar pentru securitate putem schimba
Un nou condamnat la puşcărie pe motiv că a fost prins luând şpagă a fost promovat în cadrul DRDP Timişoara. La finalul lunii august, directorul PSD-ist al instituţiei, Cristian Ispravnic, îl punea pe colegul său de partid Mircea Andrei Lucaciu pe o funcţie de şef, chiar dacă acesta a fost condamnat la închisoare pentru constituire de grup infracţional organizat.
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timişoara, pepiniera de şpăgari a directorului PSD-ist Cristian Ispravnic
Finalul acestei luni aduce la Timişoara o nouă ediţie a  Expomobila. Evenimentul, organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, are loc în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie 2019, la Centrul Regional de Afaceri. Este cea de-a cincea ediție a expoziţiei naţionale, evenimentul reunește 30 de expozanţi, producători români, care vor aduce la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregăteşte o nouă ediţie a Expomobila
Un grup indian, cu o cifră de afaceri de cinci miliarde de dolari, a inaugurat, la Timişoara, primul său centru de dezvoltare din România. Furnizor de top de servicii și soluții de transformare digitală, consultanță și remodelarea proceselor de business prin soluții IT, indienii se vor concentra, în noul centru, pe transformarea rețelelor folosind tehnologii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O firmă indiană cu o cifră de afaceri de cinci miliarde de dolari a deschis la Timişoara un centru de dezvoltare în domeniul IT
Centrul Național de Supraveghere a Bolilor Transmisibile a mai raportat un caz de rujeolă în Timiș, după ce în săptămânile trecute au mai apărut și altele. Este adevărat, puține, dar sunt „prime apariții”, după luni bune în care rujeola nu a trecut „prin zonă”. Trei copii cu rujeolă au fost internați, în ultimele săptămâni, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rujeola „dă târcoale” prin Timiș
Top
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com