La ultimul miting anti-amnistie și anti-grațiere au fost 5.000 de oameni. Duminică, 29 ianuarie, cel puțin tot atâția timișoreni sunt așteptați la mitingul din Piața Operei, programat să înceapă, de această dată, la ora 17.
Pe 22 ianuarie, timișorenii s-au alăturat protestelor din întreaga țară, pe durata cărora participanții și-au exprimat nemulțumirea în ceea ce privește anunțatele ordonanțe de grațiere și modificare a Codului Penal. Au ieșit în stradă peste 5.000 de oameni. Duminică, 29 ianuarie, de la ora 17, se dă din nou strigarea în Piața Victoriei. „Acum știm că putem. Avem voință, avem putere și nu ne vom lăsa până când nu se iau măsuri concrete. Vrem garanții certe că democrația va continua să existe în România, vrem ca prioritatea celor care conduc țara să fie binele cetățenilor, nu propriul lor buzunar! Nu acceptăm sub nicio formă ca țara să fie distrusă pentru a satisface interesele câtorva hoți condamnați penal. În orice țară civilizată astfel de lucruri sunt de neconceput! P.S.: Avem acum confirmarea că guvernul nu a renunțat la ideea celor două ordonanțe. Probabil că trebuie să-i spunem mai tare că nu le vrem!”, au transmis, pe Facebook, organizatorii protestului.
Scrie un comentariu
5 comentarii pentru acest articol
BOY’S!VOM FI ACOLO ȘI CEI DIN SERVICIILE S !ROBU ȘI CEI 10000 DE DATA ASTA PÂNĂ LA URMĂ VA FI DOAR O TURMĂ ȘI UN PĂSTOR !DECI PROSTIA VA PĂSTORI MINCIUNA ȘI NIMENI ÎN AFARĂ DE ADEVĂR NU POATE CÂȘTIGA VREODATĂ!!
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!
Ba ! Protestati pina cadeti lati ! Face bine la rarunchi (rau la laringe). Basca aveti ACum si confirmarea din capitala IEURobei ca faceti bine ceea ce faceti. DECI copii Huo Hou 🙂 hotii (vazi POLI!) PENalii etc. Pote va asteapta cineva (trebe) cu chita @ salt :))). Trans-MIsie din west point :(…
De ce nu ati iesit atunci cand BOC a taiat pensiile si salariile siba urcat TVA-ul???atunci cand in Romania era cea mai mare HOTIE?!?!?!!!!!!
Da, intai a fost ideea (urma@turma) apai lejea … Mars-hall 🙂
Inceputul este greu !Protestam pt.adevar!Rusine PSD +ALDE!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
- RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș
- Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
- Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
- Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă
- „Piedonizarea” României şi fronda Timişoarei
- La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
- Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
Administratie
Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Citeşte tot articolul
Noua parcare de pe bulevardul Dragalina va avea 197 de locuri/FOTO
Politica
Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Citeşte tot articolul
Astăzi demarează etapa depunerii candidaturilor pentru alegerile locale
Sport
Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Citeşte tot articolul
Social
„Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Citeşte tot articolul
Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Sănatate
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Timp liber și cultură
Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
Altfel de plantare de pomi! Pe ritm de caval, la Oxigen Planting Festival în localitatea Şag
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
As Tour Timişoara vă invită la şapte zile de vis în Sousse – Tunisia
Food Truck Festival aduce peste 25 de van-uri cu preparate internaționale, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Lada cu Zestre, festivalul ce ne învață ce însemnă cu adevărat tradițiile, continuă în județul Timiș
Propunerile Iulius Town pentru un weekend reușit: Dinozaurii animatronici și Monștrii Marini gigant, Food Truck Festival, International Tattoo Convention
Timișoara International Tattoo Convention, ediția a doua. Fanii tatuajelor sunt așteptați la Iulius Congress Hall
Retroparada Primăverii se întoarce la Timişoara pe 20 aprilie
Un artist internaţional recunoscut vine cu un eveniment special la Jecza Gallery/FOTO
Expoziție de animale subacvatice gigant și dinozauri animatronici, în Iulius Town Timișoara/Foto
Economic
Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook