Intai avertizati, apoi arsi la buzunare! Taxa pe paragina va fi aplicata la Timisoara doar din 2018

Proprietarii de clădiri istorice primesc o păsuire până în 2018, an din care vor fi obligați să achite taxa pe paragină. Pentru a nu spune cumva că n-au știut că sunt pasibili de această „amendă”, ei vor fi notificați, unul câte unul, de Primăria Timișoara. Întâi trebuie terminat inventarul de ruine cu pretenții.

Proprietarii de clădiri degradate din Timișoara nu plătesc în acest an mult discutata taxă pe paragină. Asta se va întâmpla doar din 2018, după ce fiecare dintre ei va primi o notificare prin care va fi anunțat care îi sunt obligațiile care îi revin pentru că deține un astfel de imobil și ce se poate întâmpla dacă îl lasă în paragină. Primarul Nicolae Robu a anunțat că Direcția de Urbanism a finalizat modelul de notificare care urmează să fie trimis celor care dețin clădiri istorice. Aceștia trebuie să obțină aviz de construcție, să tocmească o firmă care să execute lucrările și apoi să facă recepția. Notificarea le reamintește proprietarilor și care sunt facilitățile pe care le oferă municipalitatea, dar și care sunt amenzile pe care le vor primi, în cazul în care se constată că lucrările de reabilitare nu sunt executate corespunzător. Acesta este modelul de notificare.

Pe de altă parte, unul dintre cei mai importanți deținători de clădiri istorice este Primăria Timișoara. În toamna lui 2016, chiar de pe imobilul de pe CD Loga 1 au căzut elemente de decor, astfel că au fost chemați să intervină pompierii, ca să dea jos tot ce părea în pericol de prăbușire. De amendă pentru neîntreținerea proprietății nu s-a pus, desigur, problema. Primarul Robu explică de ce și susține, în același timp, că municipalitatea se va ocupa mai mult de clădirile sale. „Nu vom cădea într-un asemenea absurd, încât să ne amendam pe noi, pentru că banii pe care îi plătim tot la noi vin. Ar fi chiar ridicol. Suntem o instituție responsabilă, care își demarează proiectele așa cum cere legea pentru reabilitarea tuturor clădirilor cu probleme. Toate imobilele din proprietatea noastră intră în atenția noastră”, a declarat edilul.

Practic, în 2017, municipalitatea, prin Direcția de Urbanism, va face un „inventar” al clădirilor cu probleme, ai căror proprietari vor fi anunțați că au obligația să intervină. Apoi, pe baza unor criterii stabilite de CL, se va face un punctaj, se va vedea care imobile sunt neîngrijite și va fi emisă o hotărâre de consiliu local, iar impozitul majorat va fi aplicat de la 1 ianuarie 2018.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
Top