PNL Timis cauta lasii si ipocritii care au votat pentru Dobra

Supărare în tabăra PNL Timiș, după ce doi consilieri județeni au „defectat” și au votat în favoarea președintelui CJ, social-democratul Călin Dobra. Liderul de grup, Nicu Bitea, era vizibil nervos, iar președintele demisionar al filialei, Nicolae Robu, spune că se aștepta la așa ceva.

Călin Dobra a adunat 24 din cele 36 de voturi valabil exprimate de consilierii județeni la votul pentru alegerea președintelui CJ. Au votat pentru el reprezentanții PSD, ALDE, PMP și UNPR, așa cum era de așteptat, dar și doi liberali. Gestul acestora l-a iritat pe liderul de grup, Nicu Bitea. Confotm acestuia, exista o poziție comună care trebuia adoptată de liberali. „Sunt foarte supărat pe ce s-a întâmplat în plenul CJ din partea celor doi colegi ai noștri. Noi am votat împotriva alegerii lui Călin Dobra ca președinte al CJ Timiș, mai puțin acei doi colegi. Nu știm cine sunt, bănuieli sunt tot timpul, dar degeaba sunt, dacă nu există confirmări. Am avut o discuție foarte clară, am stabilit de comun acord că suntem partid de opoziție, atât la nivel național, cât și în CJ Timiș. Din păcate, anumiți colegi cred că nu au înțeles prea bine lucrul acesta. Este o lipsă de responsabilitate morală și politică. Nu m-am gândit că acest gest ar putea fi o sabotare a funcției mele de lider de grup, dar se poate orice”, ne-a declarat Bitea, vizibil nervos.

Gestul celor doi este o proba de neloialitate față de partid, de lașitate și ipocrizie.
Nicolae Robu, vicepreședinte național PNL

Președintele demisionar al PNL Timiș, Nicolae Robu, vorbește, la rândul lui, despre lașitate și ipocrizie. „Nu pot aprecia decât drept descalificabilă și inadmisibilă fapta celor doi consilieri județeni PNL care au votat în rând cu alianța majoritară constituită în jurul PSD la stabilirea noului președinte al CJ. Am convocat și am condus o ședință a grupului de consilieri județeni PNL, de pregătire a ședintei CJ. În final, am decis în unanimitate să votăm «împotrivă» la stabilirea noului președinte CJ, ca partid de opoziție ce suntem. Gestul celor doi care au procedat altfel decât au votat joi este o proba de neloialitate față de partid, de lașitate și ipocrizie. Vom face tot posibilul să-i descoperim pe cei de o asemenea joasă speță și să-i eliminăm din rândurile noastre”, a declarat, pentru deBanat.ro, Nicolae Robu. El n-a părut totuși foarte mirat de votul dat de doi dintre colegii săi, spunând că, oarecum, se aștepta la o „defectare”. PNL Timiș are 14 consilieri județeni: Nicu Bitea, Lucian Blaga, Mihăiță Bojin, Liviu Borha, Cosmin Buboi, Sorina Ciurlea, Liviu Cocean, Viorel Coifan, Cosmin Costa, Tiberiu Lelescu, Adrian Pășcuță, Dan Sarmeș, Adrian Ioan Ștef și Marian-Constantin Vasile.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

blue a spus: (ianuarie 14th, 2017 at 16:11 )

Cine s-a gasit sa vorbeasca de lasitate si ipocrizie …

Liberal NU penelist! a spus: (ianuarie 14th, 2017 at 17:06 )

Este normală reacția acelor aleși ai PNL care l-au votat pe pesedistul Dobra. Cu un guvern PSD, un șef de CJT penelist ar fi însemnat un afront personal la adresa fostului șef Grindeanu. Doar retardatul de Robu are idei crețe. Mai mult, sunt sigur în proporție de 90% ca unul dintre cele două voturi peneliste în favoarea lui Dobra a fost cel al lui Nicusor Bitea.

Cetatean a spus: (ianuarie 14th, 2017 at 20:38 )

Batea sef la drumuri,
Pascuta sef la IMM, finul lui Olguta Vasilescu, ministru muncii, fost primar de Craiova
Ne mai intrebam de ce voteaza PSD?
Robule esti un „rob”

@Cetatean a spus: (ianuarie 14th, 2017 at 22:39 )

Domnule/doamna Adi nu mai este sef la IMM de ceva timp.

George a spus: (ianuarie 15th, 2017 at 01:04 )

Foarte bine au facut. Cu cine sa voteze? Sau era mai bine sa urmeze directiva dictaRobului si sa nu voteze pe nimeni doar pt ca sunt in opozitie??? Oricum sunteti de toata jena…Bitea a ajuns sef de grup judetean al PNL..vai de capul vostru!

anteconbega a spus: (ianuarie 15th, 2017 at 08:14 )

Nicuşor Bitea trebuia să se revolte spectaculos atunci când nenorcirea politică numită Lae Robu l-a mazilit pe Marian Vasile, jucând pe mâna UNPR-ului, sictirindu-l pe Marius Dugulescu de la PMP, în loc să facă o alianţă logică cu trupa lui Băsescu din Timiş. Nicu Bitea a tăcut ca un băiet necăjit, oglinda vie a tinerimii liberale din judeţul bolşevizat de Grindeanu, Dobra şi alţi mancurtizaţi de timpuriu de bătrânii pesedişti din organizaţia judeţeană Timiş. Vorba marii democraţii americane: cei bogaţi se vor îmbogăţi, cei săraci vor sărărci şi mai mult.

aliant a spus: (ianuarie 15th, 2017 at 11:02 )

Liviu Borha si-a incheiat problememl cu vechea securitate? Asta e un imbogatit de razboi! Vezi Metcons!!!

Bebito85 a spus: (ianuarie 16th, 2017 at 10:17 )

Normal ca voteaza alandala daca-l au impus pe debilul de Bitea ‘lider de grup’. Penelistii au ajuns de tot rasul

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Epic fail de campanie. PNL intră în cursa electorală cu candidatul… Gheorghe Robu. Şi tot pe centură…

Un mare afiş electoral care trebuia să promoveze candidatura lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei s-a transformat într-o imensă sursă de hohote de râs. În loc de Nicolae, pe afiş a apărut prenumele de Gheorghe. Panourile au fost şi montate pe zona de centură a Timişoarei, exact acolo unde Robu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Epic fail de campanie. PNL intră în cursa electorală cu candidatul… Gheorghe Robu. Şi tot pe centură…
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Top