Timisoara, doar al saselea oras sigur din Romania! La Alexandria e cel mai rau

Un studiu la care au participat aproape 100.000 de persoane a plasat Timişoara pe locul şase la nivel naţional atunci când vine vorba de gradul de securitate al locuitorilor săi. Topul este deschis de Oradea, iar cel mai nesigur oraș din România este… Alexandria lui Liviu Dragnea.

Conform unei cercetări realizate de Storia.ro, la care au participat 93.532 români din toată țara, Oradea este orașul cel mai sigur din România, urmat de Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu și Sfântul Gheorghe. Timișoara se situează pe locul 6, iar Bucureştiul, pe nouă, iar Ilfov pe a zecea. La polul opus, orașele considerate cel mai puțin sigure sunt Alexandria, Suceava, Satu Mare, Bacău, Călărași și Târgoviște, urmate de Vaslui, Piatra Neamț, Galați și Reșița. Transilvania a primit cel mai bun scor de siguranță, urmată de Crișana și București și Ilfov. La polul opus, Maramureș și Moldova au obținut cel mai mic punctaj. După colectarea datelor statistice s-a observat o legătură strânsă între numărul mare de locuitori din fiecare oraș și siguranța resimțită de cetățeni. Astfel, orașele care au primit cele mai mari note au un număr de aproximativ 300.000 de locuitori, pe când cele care se încadrează în pragul de sub 100.000 sunt considerate cele mai nesigure. Orașele cu grad ridicat al siguranței au și un Produs Intern Brut ridicat și o rată a șomajului scăzută, de sub 4%.

La nivel național, cele mai sigure cartiere au fost considerate Grigorescu (Cluj-Napoca), Otopeni (Ilfov), Aviației (București), Gheorgheni (Cluj-Napoca) și Racadău (Brașov). Cele mai nesigure cartiere au fost stabilite: Iţcani (Suceava), Brestei (Craiova), Alecu Russo (Bacău), Calea Caransebeșului (Reșita) și Bora (Slobozia). Timișorenii spun că, în acest moment, cele mai sigure cartiere sunt Soarelui, Lipovei și Girocului. Studiul s-a derulat în perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2017 și a inclus 42 de orașe din România. El se bazează pe evaluările acordate de români orașelor și cartierelor în care locuiesc. Criteriile de evaluare s-au referit însă și la costul general al vieții, accesul la instituțiile de sănătate publică, calitatea mediului înconjurător, curățenia și zgomotul din mediul urban, spațiile verzi, situația transportului public sau accesul la instituțiile educaționale.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (ianuarie 31st, 2017 at 17:33 )

BOY’S!STATISTICA ESTE ABSOLUT GREȘITĂ!O FI FĂCUT-O VREUN ARDELEAN!SUNT SIGUR CĂ CIMIȘOARA ESTE PESTE CLUJ SAU BRAȘOV SAU BUCALE LA TOATE NIVELELE POZITIVE!DAR DE BATEM APA ÎN PIUĂ CĂCI NU ESTE ORICUM MAI FRUMOS NICIUNDE CA ȘI ÎN BANAT TIMIȘ TIMIȘOARA RECUNOSCUTĂ CA ȘI OCCIDENT ÎNCĂ DIN VREMEA LUI CEAUȘESCU!DAR VOI O TOT BATEȚI DIN GURĂ CU ÎNFLORITURI DE CLUJ NAPOCA UN ORAȘ VECHI ȘI LIPSIT DE FRUMUSEȚE!! PE SCURT ARDELENII AȚI SĂRĂCIT ȘI DISTRUS ȚARA PE TIMPUL LUI BOC!BOC!ȘI BĂSESCU DECI SA DOVEDIT CLAR CĂ ARDEALUL NU A FOST ȘI NU VA FI NICIODATĂ MINCEA ȚĂRI!!HAI PA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

anteconbega a spus: (februarie 1st, 2017 at 07:52 )

Timişoara lui Robu e mai sălbatică decât Cimişoara lui Telescu, de exemplu!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR

Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Dominic Fritz afirmnă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
Deși finalizat de o bună perioadă, bulevardul realizat de dezvoltatorul imobiliar care a realizat complexul ISHO, nu este nici acum deschis circulației rutiere. Primăria Timișoara și dezvoltatorul imobiliar tot ”discută” de ceva vreme, dar deschiderea efectivă se amână. Dacă ar fi deschisă circulației, această arteră a decongestiona mult din traficul din zonă, fiind și parte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă
Miercuri de dimineaţă, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș și municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grup infracţional organizat specializat pe droguri tari ca „heroina”, destructurat de oamenii legii din Timiş
Top