Dacă vă plac obiectele cu poveste, treceți, în acest sfârșit de săptămână, pe la Iulius Mall. Aici are loc o nouă ediție a târgului de antichități, dar surprizele sunt mai multe. Încă sunt reduceri de până la 70% în magazine, iar cei mici pot merge la teatrul de păpuși.
Bijuterii vechi, discuri din vinil, obiecte de argintărie şi alte obiecte peste care timpul şi-a pus frumos amprenta vor putea fi admirate şi, evident, cumpărate de la Târgul de Antichităţi. Acesta are loc, până duminică, la demisolul mallului, unde pot fi găsiți 45 de expozanţi, colecţionari şi pasionaţi de artă. Dacă preferați modernul, nu uitați că reducerile sunt încă în mare vogă. Haine, accesorii, încălțăminte și cosmetice la care comercianții au tăiat prețurile cu până la 70% vă așteaptă în magazinele de la Iulius Mall. Iar dacă e duminică, e teatru de păpuși. Marionetele vor prinde viaţă şi îi vor încânta pe cei mici cu păţaniile lor, de la ora 12, în food court, unde copiii vor putea afla „Cum s-a cuminţit Ionică”.
Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…