Bloc cu 10 etaje langa primarie? Vechiul liceu de arte plastice, tot mai aproape de demolare

Terenul pe care se află Liceul de Arte Plastice și sediul în care funcționează Inspectoratul Școlar Județean ar fi fost vândut, iar noul proprietar dă semne că vrea să se apuce de treabă. O primă intenție de elaborare a unui PUZ stârnește deja reacții, dar primarul Nicolae Robu spune că ar fi cazul să se renunțe la „clișee”.

Conform celor de la Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei, Vlad Gaivoronschi, presedinte al Ordinului Arhitecților din România, Filiala Teritorială Timiș, și Ioan Andreescu, decan al Facultății de Arhitectură a Politehnicii, au propus o intenție de elaborare a Planului Urbanistic Zonal pentru „construire clădire cu funcțiuni mixte: locuire colectivă, activități administrative, de administrare a afacerilor financiar-bancare, comerciale (terțiare), culturale, de turism, parcaj colectiv public și privat” pe Bd. Mihai Eminescu nr. 2 – Bd. C. D. Loga nr. 3. Este vorba, de fapt, despre fostul liceul de arte plastice, ansamblu aparținând Fundației Caritatea. „Cei doi grei ai arhitecturii timisorene propun, în trei variante, tot atâtea moduri de demolare a acestor clădiri: «Clădirile Liceului Israelit (Liceul de Artă) şi Internatul (Inspectoratul Școlar Timis) sunt modeste din punct de vedere al vechimii, reprezentativităţii clădirilor, tradiţiei unităţii de învăţămant, importanţei plasticii arhitecturale şi îndeosebi a semnificaţiei de reper urban”, spun cei de la ACSPT. Practic, conform propunerii, în locul fostului liceu va apărea un complex modern de clădiri, care, în partea dinspre primărie, ar urma să includă un bloc cu 10 etaje.

Primarul Nicolae Robu nu vede nici problemă într-o astfel de schimbare radicală a imaginii zonei și crede că e cazul să se renunțe la clișee. „Este o idee foarte bună. Nu contează că este un bloc de zece etaje lângă primărie. În toată lumea este așa, doar la noi sunt niște clișee care nu au nicio legătură cu normele de urbanism. Să ne uităm în Paris, în Viena sau New York. Cea mai veche catedrală din New York este «străjuită» de doi zgârie-nori din sticlă. Totul poate fi făcut, dacă arhitecții sunt buni. Acest proiect, de fapt această viziune, aparține unor arhitecți foarte valoroși”, a declarat, pentru deBanat.ro, edilul. Conform acestuia, Fundația „Caritas” a vândut terenul, iar noul proprietar vrea să-l valorifice terenul. Totuși, Nicolae Robu spune că e doar „o viziune a ceea ce s-ar putea face acolo”. „Eu aș agrea-o. Are și verdeață, are și parcare subterană, păstrează un colț dedicat Grupului Sigma, păstrează un colț care va fi in memoriam pentru liceul evreiesc… Va fi un hotel și vor fi și birouri, nu știu toate detaliile”, a mai afirmat primarul. Robu promite însă că va fi organizată o dezbatere publică pe această temă.

În toamna lui 2014, Ministerul Culturii, prin Direcţia Judeţeană de Cultură, a acceptat studiul istoric depus de Fundația Caritatea, astfel că atât fostul liceu de arte plastice, cât și actualul sediu al Inspectoratului Școlar Județean Timiș pot fi demolate, iar suprafeţele de teren pot fi dezmembrate.

Interesant este însă că, între timp, a apărut o reacție oficială a Ordinul Arhitecților din România, filiala teritorială Timiș. Acesta „își manifestă dezaprobarea în ceea ce privește neexercitarea dreptului de preemțiune de Primăria Municipiului Timișoara referitor la terenul pe care se află Liceul de Artă și Inspectoratul Județean, precum și asupra contractului de parteneriat dintre aceasta și Fundația Caritatea, prin care se promit anumiți indici, ignorându-se astfel toate forurile de specialitate (…) Dorim să reiterăm și să întărim poziția exprimată publicprin comunicate de presă în perioada 2014-2015: «Interesul public nu justifică implicarea activă a PMT în declasarea unui monument istoric, acest act fiind unul lipsit de viziune de planificare şi de cunoaştere a propriilor strategii şi a spiritului Timişoarei»”, se precizează în acest comunicat. OAR Timiș recomandă, de asemenea, „organizarea de dezbateri publice deschise și constructive cu scopul de a identifica si clarifica interesul public intrinsec fiecăruia dintre aceste proiecte”.

Citește și: Nu mai e cale de intors: Liceul de Arte Plastice va fi demolat!

Citește și: Robu: Exclus sa se faca supermarket peste drum de primarie!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Costel a spus: (februarie 8th, 2017 at 15:10 )

Concret, ” Vlad Gaivoronschi, presedinte al Ordinului Arhitecților din România, Filiala Teritorială Timiș, și Ioan Andreescu, decan al Facultății de Arhitectură a Politehnicii, au propus o intenție de elaborare a Planului Urbanistic Zonal pentru…”!! Si putin mai departe, ” a apărut o reacție oficială a Ordinul Arhitecților din România, filiala teritorială Timiș … ce își manifestă dezaprobarea în ceea ce privește neexercitarea dreptului de preemțiune de Primăria Municipiului Timișoara „, deci acelasi domn Gaivoronschi…Mai inteleaga cineva ceva!

£a€ Baro$$anu a spus: (februarie 8th, 2017 at 16:15 )

Buey fraerilor, lasati cliseele si hai sa construim ceva ca lumea, ne pica opera aia veche in cap si noi in loc sa o demolam si sa facem un superb zgarie nori cum am vazut eu in dubai stam si ne pierdem in cacaturi cu patrimoniu si alte amanunte, ce grebla mea. buey, eu si parterul de la catedrala vreau sa-l modific, mi-as face un loc de parcare mai bengos pt merzzanu meeu. Va pup, jos coruptia si pesedeu, cine nu ma voteaza e lache.

Daniel a spus: (februarie 8th, 2017 at 16:28 )

Și în cealaltă parte a primăriei este un bloc de 10 etaje.

Și să lase loc de patru benzi.

Nas0leu a spus: (februarie 8th, 2017 at 16:39 )

Amatori. Toti.

poli21 a spus: (februarie 8th, 2017 at 16:54 )

Marele urbanist BOUR dixit.

Antal Tibor a spus: (februarie 8th, 2017 at 19:05 )

cum le place sa se autointituleze cei doi (Andreescu si Gaivoronschi), din care unul presedinte OAR Timis si altul Decan al FAT, au avut la activ vreo 13 licitatii trucate si castigate evident, celebrul caz CFR marfa, in care sotia lui Andreescu, fostul director tehnic SImona Andreescu a fost condamnata de DNA la 7 ani cu executare, cei doi ahitecti avand si ei dosare pentru dare si luare de mita. Cred ca este singurul caz din UPT in care profesori universitari certati ci legea, cu dosare penale la DNA , inca mai predau in facultate si nu oricum, unul este chiar decan. Dupa ce au distrus iremediabil in anii 90 Castelul conac Banloc, se pare ca a venit randul Liceului de Arte sa cada prada acestor , niste aventurieri care nu arata niciun respect fata de Timisoara. Cred ca OAR ar trebui sa se impuna, insa avem o problema de fond… Gaivoronschi este presedintele OAR Timis…dinnou Timisoara a pierdut si timisorenii tac si inghit. Probabil urmeza sa demoleze si Loga si sa faca vreo cladire de birouri, la astia doi te poti astepta la orice. Pe Gaivornschi in cunosc din anii 70 de cand lucra la Iprotim, a ramas la fel de aerian si la fel de arogant ca acum 40 de ani, nu a invatat nimic. Angajeaza din facultate pe cei mai buni studenti care ii fac proiectele, majoritatea luate din reviste.

anteconbega a spus: (februarie 9th, 2017 at 08:04 )

Cei doi jmecheri din neamul arhitecţilor manelişti aduc aminte de perioada Ceauşescu. Un bloc la nici 50 de metri de Catedrala Mitropolitană cu o inălţimea apropiată de cea mai mare catedrală din Vestul României aduce aminte de povestea frumoasei biserici-catedrală a bulgarilor catolici din Vinga. Într-una din vizitele de lucru ale analfabetului dictator bolşevic în Banat, venind Ceaşcă dinspre Arad, aspectul maiestos al catedralei bulgarilor i-a sucit minţile nebunului. A dat ordin ca să se construiască un turn de apă din ciment care să acopere minunea de biserică. Politrucii comunişti din Arad i-au îndeplinit ordinul şi aşa a ieşit o mizerie de construcţie de camuflaj comunist. Un caz asemănător a fost cel al bisericii romano catolice din Dumbrăviţa. Arhitectul lăcaşului de cult, Fackelmann, şi sculptorul Peter Jecza, doreau ca biserica plasată în centrul comuneisă aibă un turn adiacent. De frica isteriei lui Ceauşescu, care trecea prin comună când mergea la vânătoare la Pişchia sau la Săvârşin, autorităţile comuniste din Timişul anilor ’70 au permis construcţia bisericii doar retrasă de la frontul stradal, primind şi un regim de înălţime asemănător clădirilor învecinate. Adică, parter şi un pic. Bravo Gaivo, bravo Adreescule. Baftalo, gagiilor!

anteconbega a spus: (februarie 9th, 2017 at 08:08 )

Scuze, maiestuos.

timisorean a spus: (februarie 9th, 2017 at 13:02 )

la bucuresti constructia catedral plazza de lângă catedrala catolica sf iosif…a ieșit cum nu se poate mai rău. s-a lăsat cu ordin de demolare…si un scandal cât catedrala !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top