La Timisoara se ieftinesc inmormantarile

Săparea unei gropi, închiderea și deschiderea unui cavou sau închirierea unui catafalc vor costa ceva mai puțin decât anul trecut. Consilierii locali vor vota, în viitorul plen, tarifele pentru serviciile funerare în cele cinci cimitire ale municipalității.

Serviciile funerare din cimitirele aparţinând primăriei sunt concesionate către DenisAlex SRL – în Calea Lipovei, str. Stuparilor şi Calea Şagului, God Company SRL – în Rusu Şirianu și ADHMatkons – în Calea Buziașului. Conform contractelor, firmele plătesc redevența pe trei luni în avans și, dacă nu virează banii la timp, contractele pot fi reziliate. Consilierii locali trebuie să voteze, în viitorul plen, tarifele pentru anul 2017. „Se impune modificarea tarifelor pentru serviciile funerare practicate în cimitirele aparţinând Primăriei Municipiului Timişoara, prin indexarea cu rata inflaţiei stabilită pentru anul 2016, adică -1,8%. De asemenea se impune modificarea tarifelor permiselor de lucru şi a concesiunii locurilor de veci cu acelaşi procent de -1,8%, care ne-a fost comunicat de Institutul Naţional de Statistică – Direcţia Regională de Statistică Timiş ”, se precizează în referatul care însoțește proiectul.

Tarifele sunt mai mici decât cele de anul trecut. Cea mai mare scădere se înregistrează în cazul „tarifului exhumare înainte de 7 ani, dar nu mai devreme de un an”, care este, de altfel, și cel mai mare din întreg „mercurialul”. Aici se va plăti cu aproape 50 lei mai puțin decât în 2016. Iată câteva exemple:

  • săpat groapă înhumare adult – 212,03 lei
  • tarif înhumare adult – 185,2 lei
  • depunere capelă / zi – 60 lei
  • închiriat masă catafalc / zi – 20,38 lei
  • ridicat și remontat capac – 106.06 lei
  • deschidere – închidere cavou – 460,33 lei
  • tarif exhumare după 7 ani – 843,06 lei
  • tarif exhumare înainte de 7 ani, dar nu mai devreme de un an – 1.745,74 lei
  • tarif de reînhumare a osemintelor după 7 ani – 174,34 lei
  • tarif groapă zidită simplă suprapusă – 424,28 lei
  • tarif groapă zidită dublă suprapusă – 846,81 lei
  • concesionare loc de veci adult / 7 ani – 93,66 lei
  • concesionare casetă urnă / 45 ani – 352,92 lei
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

timisorean a spus: (februarie 14th, 2017 at 09:23 )

ar fi interesant cat mai este redeventa pe cimitir? CLMT nu actualizează si redevențele?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Top