Categories: Economic

Parcare de 900 de locuri, construita in acest an la Timisoara

O parcare supraetajată cu 900 de locuri, una dintre cele mai mari din țară, va „răsări” în acest an la Timișoara. Ea va costa în jur de 11 milioane de euro și va fi parte a ansamblului Openville, realizat de compania Iulius.

În această primăvară, grupul Iulius începe să ridice, la Timișoara, una dintre cele mai mari parcări din țară. Este vorba despre un edificiu supraetajat, cu 900 de locuri, a cărui construcție va fi gata în toamnă. Parcarea va avea şase niveluri (demisol, parter şi patru etaje), pe o suprafaţă desfăşurată de peste 23.000 mp. Construcţia va fi dotată cu cele mai noi tehnologii de acces, semnalizare şi detecţie, precum şi cu instalaţii de supraveghere video. Va exista, de asemenea, un sistem inteligent de management, care îi va direcţiona pe șoferi spre locurile de parcare disponibile. Parcarea supraetajată va fi conectată de centrul comercial printr-o pasarelă pietonală. Tot în primăvară vor începe lucrările de construcţie la alte trei clădiri de birouri clasa A, cu o suprafaţă însumată de 73.000 mp. În acest an sunt programate şi lucrările de extindere a Iulius Mall Timişoara, cu o suprafaţă de 60.000 mp. Openville Timişoara reprezintă o investiţie în valoare de peste 220 milioane de euro și va fi primul proiect mixt din vestul ţării. Aici vor exista peste 430 de magazine, restaurante şi cafenele tematice, cinema multiplex, cel mai mare loc de joacă şi alte opţiuni de recreere. În plus, timişorenii vor avea la dispoziţie şi cel mai mare parc suspendat din România, spaţiu verde de peste 55.000 mp. La finalul lucrărilor, în zonă vor fi amenajate mai mult de 4.000 de locuri de parcare.

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

La Filarmonica Banatul va avea loc concertul Simphony of Hope, dedicat campaniei “Adoptă o mamă singură”

Sala Capitol a Filarmonica Banatul din Timișoara va găzdui miercuri, 1 aprilie, de la ora 19,…

O oră ago

Modificări temporare de trasee pentru liniile Expres 1, Expres 3 și 5B, începând de luni, 30 martie

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, începând cu data de 30 martie, traseele…

2 ore ago

La UVT a fost deschis un birou de afaceri europene pentru studenți

La Universitatea de Vest din Timișoara a fost inaugurat un birou de afaceri europene dedicat studenților. Este…

2 ore ago

Pasajul denivelat de la intersecția drumului spre Urseni și Centura Sud a fost aprobat de CNAIR

Reprezentanții CNAIR și-au dat acordul pentru partea de documentație a viitorului pasaj care va fi…

2 ore ago

Introducerea orei de vară va afecta circulația feroviară. Mai multe trenuri din zona de vest vor avea noi ore de plecare

Începând cu noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 3:00 devine ora 4:00, odată cu trecerea…

2 ore ago

Când pierzi controlul, începi să vorbești despre respect

Nu lipsa de respect este problema. Ci pierderea controlului. Când partidul dominant invocă lipsa de respect,…

5 ore ago