Roxana Iliescu, data afara din PMP! Ea va contesta decizia la Bucuresti

Scandalul din PMP Timiș a intrat într-o nouă fază. Roxana Iliescu, fost lider al organizației, a fost „executată” într-o ședință a Colegiului Executiv Județean și i s-a retras sprijinul politic. Vicepreședinte al CJ, Iliescu ar urma să-și piardă și mandatul de consilier județean, dar decizia va fi luată vineri, la București.

Demisă din funcția de președinte al PMP Timiș, Roxana Iliescu s-a trezit, joi seară, că nu mai este nici membru de partid! Decizia a fost luată într-o ședință a Colegiului Executiv Județean, convocată la mai puțin de două săptămâni de când președintele interimar al organizației, Radu Șumălan, spunea că până la retragerea sprijnului politic sunt și alte căi. „Trebuie să analizăm foarte bine”, afirma acesta. Joi seară s-a analizat și s-a decis: Roxana Iliescu nu mai poate fi membru PMP. Aceasta nu a participat la ședință și nu i s-a comunicat oficial că a fost mazilită. „Am aflat că am fost exclusă din partid și, din câte am înțeles, unii membri ai CEJ au votat prin telefon. Din ce mi s-a spus, s-a votat oricum «la vedere», ceea ce statutul partidului interzice. Nu știu să vă spun mai multe, pentru că nu am fost anunțată nimic oficial. Voi contesta votul, sunt vicepreședinte la nivel național al partidului, iar excluderea oricărui membru aflat în postura mea este atributul Colegiului Național. Ședința acestuia este programată vineri”, a spus, pentru deBanat.ro, Roxana Iliescu.

Cu o zi înainte de această ședință, Iliescu avea prima reacție publică de la momentul din care a fost demisă din funcția de președinte al PMP. „Sunt hotărâtă să ies din situația asta într-un mod demn. Am înțeles că acum colegii mei analizează oportunitatea retragerii sprijinului politic pentru mine. S-a ajuns într-o situație extrem de delicată, iar eu nu mai sunt dispusă să girez mizerii”, declara aceasta. Retragerea sprijinului politic pentru Roxana Iliescu, vicepreședinte al CJ Timiș, înseamnă și pierderea acestei funcții. Dacă Iliescu va părăsi CJ Timiș, prima pe listă – și deci cea care ar trebui s-o înlocuiască – este Georgeta Rus.

Va fi interesant de văzut ce ar putea negocia PMP, cu Georgeta Rus, plecată din PNL în urmă cu un an, după ce a acuzat „boicoturi, atacuri și manevre subterane”, și Dorin Cândea ca și consilieri județeni. PMP are un parteneriat cu PSD, pe care nu dorește – cel puțin la nivel oficial – să-l denunțe, deși „popularii” nu păreau foarte mulțumiți de ceea ce au obținut. „Protocolul cu PSD rămâne valabil, îl respectăm, dar depinde și de atitudinea PSD. Din punctul meu de vedere însă, mi se pare că doar o funcție de vicepreședinte al CJ nu reprezintă un parteneriat real. Mai sunt și alte poziții în administrație care ar trebui negociate”, declara Radu Șumălan. Dacă Roxana Iliescu va părăsi CJ Timiș, prima pe listă – și deci cea care ar trebui s-o înlocuiască – este Georgeta Rus. Va fi interesant de văzut ce ar putea negocia PMP, cu Georgeta Rus, plecată din PNL în urmă cu un an, după ce a acuzat „boicoturi, atacuri și manevre subterane”, și Dorin Cândea ca și consilieri județeni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (februarie 10th, 2017 at 08:39 )

„Voi contesta votul, sunt vicepreședinte la nivel național al partidului, iar excluderea oricărui membru aflat în postura mea este atributul Colegiului Național.”
Nu mai poţi fi vicepreşedinte la PMP, câtă vreme ai stat botox în bot cu bolşevica „limba de pantof” şi rămas aşa, cu profitat personal, nu pentru partid şi timişeni! Cât priveşte postura domnişoarei Roxi, asta e cam penibilă, aproape de kaka-maka!

ATAC a spus: (februarie 10th, 2017 at 09:28 )

Am urmarit indeaproape cazul in care aceasta duduie este executata fara scrupule si cu misoginism maxim de domnii Candea si Samartinean. E clar ca politica este o scena agresiva, chiar violenta, dar combatantii trebuie sa respecte si un set de reguli. Cei doi, Cande si Samartinean, s-au abatut flagrant de la ele. Pe de alta parte, domnisoara Iliescu sa nu uite ca singura si l-a bagat pe dracu’ aka Candea in casa. Nu stiu daca la fel a procedat si cu Samartinean, dar daca e asa, duduia despre care discutam are o mare problema. Asadar, oricum o dai tot nu e bine. Totusi, iubitor de frumos fiind, o prefer pe aceasta tanara, si nu doar pentru ca e doar fumoasa, ci pentru ca ii domina net din punct de vedere intelectual pe cei doi.

Luca Mavrodin a spus: (februarie 10th, 2017 at 10:07 )

Dinu Barbu, esti cabotin! Nu am avut vreo urma de indoiala ca asa ai fi, dar dovedesti plenar acest lucru. Cu procesele cum mai stai? Ti-e dor de instanta? Vad ca da. Nu mai este Costi sa-l servesti pe post de bideu iar acum versi zoaie peste tot unde ti se permite sa comentezi. Batran si fara pic de minte!

USL a spus: (februarie 10th, 2017 at 11:15 )

Razbunarea lui Alin Popoviciu

Je suis a spus: (februarie 10th, 2017 at 11:24 )

Je suis Roxana Iliescu!

PCR a spus: (februarie 11th, 2017 at 10:56 )

Roxanica , ești o bețiv ordinara. Colegii din PsD după ce ți au dat de băut te au și filmat Cum vomita și scuipa . Pai ce femeie ești tu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top