Arde-i pe corupti! Si Elena Udrea, in fine, a fost arsa

Sentința, chiar dacă nu e definitivă, primită de Elena Udrea în dosarul Gala Bute reprezintă una dintre cele mai mari victorii ale Justiției și, mă încumet să spun, chiar a statului de drept din România. O victorie comparabilă cu sentințele în cazurile lui Adrian Năstase și Dan Voiculescu. Condamnarea cu pușcăria a Elenei Udrea are însă și o mare valoare de simbol. Și încă din cel puțin două motive.
În primul rând, ea vine într-un context cu mult mai dificil pentru Justiție decât în cazul celorlalte două condamnări amintite. Respectiv într-o perioadă în care DNA și Parchetul General se află sub un adevărat asediu din partea clasei politice (sau cel puțin a unei mari părți din ea), dar și a unui important segment din mass-media. Că e vorba de media controlată de pușcăriași sau pușcăriabili nici nu mai contează, ideea este că cel puțin DNA trece prin momente extrem de grele. Cazul Udrea a fost transformat în ultima perioadă într-un adevărat examen de credibilitate pentru DNA. S-a vorbit chiar că o eventuală achitare va conduce la demiterea Codruței Kovesi.
Astfel că acest proces n-a mai fost unul obișnuit, a fost o piatră de încercare pentru DNA, un examen capital. Tocmai de aceea, în perioada dinaintea sentinței s-a discutat foarte mult pe acest caz, s-au făcut pariuri. Indivizi care altădată o înjurau pe Udrea, acum au devenit marii ei apărători. Și asta fiindcă aveau un țel comun: decapitarea DNA și stoparea luptei anti-corupție. Nu mai vorbesc aici de Traian Băsescu, ale cărui atacuri din ultimele zile au atins patologicul, cum a fost acela că ambasadorul SUA, Hans Klemm și Kovesi ar face parte dintr-un grup infracțional organizat care urmărește să-i facă rău neprihănitei sale blondei. La acestea mai trebuie amintite și presiunile puse pe judecători în ultimul timp, tot mai mulți dintre ei cedând și dând sentințe de achitare în cazuri de abuz în serviciu pe baza unei decizii încâlcite a CCR. În fine, în pofida tuturor presiunilor mafiot-politice, Elena Udrea a fost condamnată la pușcărie, aducând o mare victorie pentru DNA. O imensă gură de oxigen pentru cei care mai cred că România nu trebuie să ajungă o colonie condusă de o gașcă de mafioți cu funcții politice.
În al doilea rând, condamnarea blondei supreme simbolizează falimentul moral al regimului Băsescu. Fiindcă așa cum Adrian Năstase întruchipa sistemul mafior al regimului Năstase, Elena Udrea era chintesența epocii Băsescu. Același Băsescu care în campania pentru Primăria Capitalei din 2004 venea cu sloganul „Arde-i pe corupți!”, iar la prezidențialele din același an îi trimitea la „țepe în Piața Victoriei”. În fine, după ani și ani, cea care simboliza regimul său a ajuns în „țeapa din Victoriei”. Poate una din aur încrustată cu diamante, dar tot țeapă se cheamă. Nu mai insist acum, dar se știe că, deși a făcut unele lucruri bune pentru Justiție, Traian Băsescu și-a format propria camarilă mafiotă, unii membri ai ei fiind preluați chiar de la Năstase.
Cum ar fi celebra tripletă Bittner-Petrache-Cocoș sau Gabriel Oprea. O camarilă care s-a plasat deasupra legii, atâta timp cât Băsescu s-a lăfăit la Palatul Cotroceni. Iar deasupra tuturor a fost chiar condamnata de marți, cea care mai avea puțin și era încoronată regina României. Fiindcă nicio ticăloșie nu se întâmpla în această țară fără avizul Elenei Udrea. De la tunuri imobiliare, ANRP, ALRO Slatina, energie, fabrici și uzine, totul mirosea a aroganța, Louis Vuitton-urile și nesimțirea cucoanei din Pleșcoi. Mulți o plâng acum pe Elena Udrea. Dar dacă nici ea n-a fost putred de coruptă, atunci poți să spui cu mâna pe inimă că în România n-a fost niciodată, dar niciodată corupție. Nici măcar în perioada fanariotă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (martie 29th, 2017 at 13:58 )

BOY’S!UDREA!UN CUVÂNT TRANSFORMAT URÂT!PENTRU CĂ SAU SPURCAT ÎNTRE EI!!ACUM LA PUȘCĂRIE CU TOȚII!!ȘI SUNT SIGUR CĂCI ACOLO VOR AJUNGE!!UDREA NU VA SCĂPA DE PUȘCĂRIE SIGUR!!AU MITUIT TOTUL DAR CÂND ALȚI FLĂMÂNZI AU VENIT LA PUTERE ȘI AU DAT ÎN CAP UNI LA ALȚI!!AUZI LA EI ȘMECHERI CICĂ!TACI BĂ !ÎI DAU ȘI LA ĂSTA CEVA ȘI ÎL AM LA MÂNĂ CĂCI DOAR N-O SĂ MĂ DENUNȚE CĂ INTRĂM AMÂNDOI!ȘI TOCMAI ĂIA IAU DENUNȚAT!EU AM FOST SOȚIA LUI COCOȘ MA FRIPT NOAPTEA CU ADEVĂRAT VRUT LA ÎNCEPUT CÂT ERAM TÂNĂRĂ DUPĂ ACEEA NE VEDEAM MAI RAR EL AVEA ALTE AMANTE MAI TINERELE!DAR AFACERI TOT FĂCEAM UN PONT DE AICI UNUL DINTRE NOI ERA IMPLICAT MAI TOT TIMPUL ȘI DĂDEAM ȘI NOI STÂNGA DREAPTA CÂTE CEVA!ÎN REST TRANSFERAM ÎN BĂNCI DIN DUBAI,FRANȚA SAU MAI ȘTIU EI PE UNDE!!DAR VAI ELENA UDREA NU ȘTIA NIMIC ȘI MAI E ÎNCĂ FATĂ MARE!!PLECAȚI CU VRĂJEALĂ DIN ASTA DE 2 LEI !
AȚI FOST CUNOSCUȚI DE SERVICIILE NOASTRE CE FĂCEAȚI ȘI VOI ȘI CEILALȚI TOȚI ȘI GHIȚĂ ȘI TOȚI CARE AȚI CREZUT CĂ SUNTEȚI INVINCIBILI MITUIND ÎN STÂNGA ȘI DREAPTA ȘI TRĂGÂND SFORILE PRIN RELAȚIILE AVUTE DAR CÂND UNOR OAMENI DIN SERVICIILE NOASTRE LIFE SA FĂCUT SILĂ DE VOI ȘI CUM FURAȚI ROMÂNIA ȘI VĂ CREDEAȚI PUTERNICI AU OPRIT TOATE ACESTE MĂGARI ÎNFUNDAREA VOASTRĂ A DEVENIT O PRIORITATE NAȚIONALĂ ȘI AȘA VA FI!DECI CIOCU MIC ȘI LA MULȚI ANI ACOLO UNDE VĂ ESTE LOCUL ADICĂ LA PÂRNAIE HOȚILOR!BRAVO SERVICIILOR CĂCI AU LUCRAT SĂ VĂ PUNĂ CU BOTUL PE LABE!!HAI PA!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Druckerul din Mehala a spus: (martie 29th, 2017 at 15:12 )

Vad ca dupa sentinta madame ii tare-n clontz , nici acum nu tace , sa vedem daca judecatorii au sange in pix , sper sa nu diminueze pedeapsa f, tui .

INO a spus: (martie 29th, 2017 at 16:26 )

BOY’S!PEDEAPSA LUI UDREA VA FI REDUSĂ POATE CU 1,2,ANI DAR ORICUM NU SCAPĂ!ÎI TREMURĂ PIPA DAR ORICUM NU MAI POATE FACE NIMIC!TOTUL SA DECIS DEJA!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

anteconbega a spus: (martie 30th, 2017 at 07:07 )

Iubirea lui Băsescu faţă de Udrea a atins paroxismul. Un regat pentru o femeie…

albaneagra a spus: (martie 31st, 2017 at 09:34 )

Cupluri celebre: Basescu-Udrea, Robu-Grebla. Costi-Eva, Dobra-Delia.

birlic a spus: (aprilie 2nd, 2017 at 08:24 )

Ino, tot acoperit ,tot acoperit,mai lasa cate o tampenie de pe tine ,ca vine vara ,prea esti pornit pe Basescu ,il regreti pe Costantinescu sau pe Iliescu ,iao pas cu pas

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top