Bugetul Timisoarei e finalizat si intra in dezbatere publica. Unde se duc banii

Proiectul de buget al Timișoarei a fost publicat, în sfârșit, pe site-ul municipalității. El va fi supus miercuri, 29 martie, dezbaterii publice. După doi ani în care bugetul a scăzut, în 2107, acesta a crescut, atingând 307,3 milioane de euro.
În 2014, Timișoara a avut un buget total general de 307 milioane de euro. În 2015, suma a fost de aproximativ 294 milioane de euro, pentru ca în 2016 să scadă la 278 milioane de euro. Edilii Timișoarei se bazează acum pe un buget care revine la valoarea celui din 2014, respective 307,3 milioane de euro. @Proiectul de buget se axează pe un mix echilibrat între asigurarea funcționării serviciilor publice la nivelul MunicipiuluiTimișoara, dar și pe un set complex și consistent de investiții în toate domeniile de activitate. Sub semnul echilibrului se află și alocările aferente domeniilor de activitate ale Primăriei, chiar încondițiile în care creșterile salariale, de altfel justificate, au produs un dezechilibru consistent@, comentează bugetul viceprimarul Dan Diaconu. Pentru secțiunea de dezvoltare a fost alocat un procent de 27% din buget. Se dorește finalizarea investițiilor mari începute, dar și demararea unora noi. De asemenea nu sunt uitați banii necesari pentru pregătirea unor proiecte cu finanțare europeană.
În domeniul transporturilor au fost alocate 100 de milioane de lei. La acest capitol se pregătesc proiectele pentru finanțare europeană în vederea reabilitării liniilor de tramvai și a tramelor stradale pe traseul 5, Calea Bogdăneștilor, extinderi de linii de troleibuz în zona Centru – Mall, Bd. Sudului – Podeanu – Michelangelo, respectiv Mehala (Ovidiu Balea). O finanțare consistentă vor avea studiile aferente Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, baza de plecare pentru absorția sumelor de finanțare europeană. Vor continua programele de înnoire a flotei de transport în comun prin reabilitarea tramvaielor, achiziția de autobuze de capacitate mică, respectiv plata ultimelor rate aferente autobuzelor articulate. Achiziția de noi tramvaie va porni odată cu aprobarea listei de proiecte aferente Axei 4 a Programului Operațional Regional.

În domeniul rutier, extinderea celor două pasaje Jiul și Popa Șapcă și amenajările conexe beneficiază de cea mai mare finanțare, lucrările urmând să fie finalizate în cursul acestui an. Sumele necesare lansării în licitație printr-o finanțare multianuală a construcției Podului Jiul sunt cuprinse de asemenea în buget. Reabilitarea pentru trei poduri se află în faza finală de obținere a autorizației de construcție: Dragalina, Eroilor și Pasarela Parcul Copiilor, ele fiind cuprinse în buget, dar în paralel propuse spre finanțare și prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Pasajul inferior Solventul de legătură între Calea Bogdăneștilor și Strada Gării este de asemenea prins în buget, el fiind unul dintre proiectele majore aferente axei 4 – POR. Se va lucra de asemenea la proiectarea reabilitării pentru podurile Mihai Viteazu și Iuliu Maniu, dar și pentru Pasarela Gelu.
Peste 20 de milioane de lei sunt rezervate lucrărilor rutiere noi sau în continuare, cuprinzând Str. Chimiștilor; lărgirea la patru benzi a Căii Martirilor; amenajarea Inelului IV în secțiunea Constructorilor – UMT; străzile Edgard Quinet, Mircea Neamțu, Gr Antipa, Margaeretelor, perimetrul Oituz – Popa Șapca, modernizarea Gr Alexandrescu, inclusiv sens giratoriu Torontalului, sistematizarea str. Versului, Drumul Boilor și alte lucrări. Reabilitarea străzilor din cartiere întregi de locuințe vor intra în proiectare anul acesta, dintre care amintim: Calea Martirilor, Calea Aradului, Calea Lipovei, Balta Verde, Blașcovici. Proiectele complexe vor viza trama stradală, locuri de parcare, trotuare, canalizare pluvială. Se va proiecta de asemenea extinderea la patru benzi a străzilor Pictor Zaicu și Demetriade.
În domeniul medical, cea mai importantă lucrare din punct de vedere al sumelor alocate este Corpul B al Spitalui de Copii, dar vor fi finanțate și lucrările la Clinica ORL, Stația de epurarea, instalația de abur și amenajările rutiere la Spitalul Victor Babeș, precum și pasarela și refuncționalizarea corpului vechi al Spitalului Louis Țurcanu. Pentru aceste lucrări au fost alocate 30 de milioane de lei. De asemenea, tot în domeniul sanitar, vor fi demarate în acest an mai multe proiecte pentru finanțare europeană, națională sau locală: extinderea Spitalului Municipal în zona Clinicilor Noi, extinderea Spitalului de Boli infecțioase și altele. În paralel secțiunea de funcționare va asigura finanțarea pentru reparațiile complete din cadrul Clinicii de Pneumofiziologie din cadrul Spitalului Victor Babeș, dar și alte intervenții în patrimoniul medical.
În domeniul educațional sunt alocate 24 de milioane de lei la care se adaugă și unele finanțări europerne. Astfel 13 grădinițe și școli vor beneficia de proiecte în vederea obținerii de finanțare europeană pentru creșterea eficienței energetice, în timp ce proiectele aferente noului corp al Liceului Lenau, respectiv reabilitarea completă a Liceului Ungureanu sunt cuprinse spre actualizare în vederea accesului la finanțare europeană. Două creșe noi de mari dimensiuni sunt proiectate pentru acest an, dar și lucrările aferente Atelierului Școală de la Colegiul Ferdinand sau extinderilor pentru Liceul Grigore Moisil, respectiv Vlad Țepeș, sau școlile nr. 30 și 13. Un nou corp se proiectează la Colegiul Bănățean în locul fostei grădinițe PP14, corp care va cuprinde bazin de înot și sala de sport. Peste 6 milioane de lei se alocă dotărilor unităților de învățământ.
Cultura devinde unul din domeniile prioritare ale bugetului local, după ce anul trecut Timișoara devenea Capitala Culturală Europeană pentru 2021. Studii și fonduri pentru execuție aferente unor obiective de investiții necesare în 2021: Palatul Culturii, Centrul Multicultural Mărășești, noua sală de spectacola Teatrului German de Stat, Centrul Cultural “Turnul de Apa” Iosefin, dar și trei dintre cinematografe: Studio, Timiș și Arta. Fondurile aferente creșterilor salariale cu 50% în domeniul cultural sunt cuprinse în bugetul local, alături de o consistentă alocare financiară pentru Agenda Culturală și concursul de proiecte cu finanțare nerambursabilă.
Două milioane de lei sunt alocate Programului de reabilitare a clădirilor istorice cu proprietari privați, iar 2,2 milioane finalizării lucrărilor la Liceul Lenau (fațadă și lucrări aferente monumentului). Se va finanța proiectarea pentru reabilitarea fațadelor și acoperișului pentru Liceul Brătianu (MIU), respectiv pentru Primăria Veche, iar clădirea de pe str. Alecsandri 1 va beneficia de extindere și reabilitare completă.
În domeniul mediului se prevăd sume aferente reabilitării complete a 3 parcuri: Central Scudier; Cetății – Civic; Alpinet dar și finalizarea proiectării pentru parcul Dâmbovița – Lacului, respectiv reabilitarea Parcului Petofi.
În domeniul sportiv, sunt finanțate proiectele aferente celor 3 investiții complexe din zona Buziașului, Dâmbovița și Lipovei (bazine, terenuri de sport și spații verzi), proiecte pentru refuncționalizare bazelor sportive Vladimirescu și USODA, dar și construcția a 3 terenuri de sport în cartiere și proiectarea pentru alte terenuri identificate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Profesoară a spus: (martie 28th, 2017 at 10:27 )

Măăăăi, le-a trebuit ceva timp, acuș e aprilie !

lae sluga a spus: (martie 28th, 2017 at 12:28 )

banii se duc in turbinca profitorilor: Robu, Nasleu, Diaconu.

jean valjean a spus: (martie 29th, 2017 at 10:46 )

TOTUL ESTE CU DACA !
DACA SE INCASEAZA VENITURILE DE LA POPULATIA TIMISOAREI, DIN CARE 30.000 SE INCADREAZA LA SARACII EUROPEI CE BENEFICIAZA DE AJUTOARE UE !
DACA SE INCASEAZA FONDURI EUROPENE.
DACA SE LUCREAZA BINE SI SE INCHEIE LUCRARILE INCEPUTE IN SECOLUL TRECUT…
DACA.
PS> DE EX LA TELPARK SE INCASEAZA 7-8 MILIOANE DE LEI DIN TAXA DE PARCARE, SE INVESTESC 1 MILION SI RESTUL SE CHELTUIESTE PE SALARII SI FUNCTIONARE. TIPIC NEOSOCIALIST.
AR FI INTERESANT DE VAZUT PANA UNA ALTA PE CE S-AU CHELTUIT BANII IN 2016, ADICA O EXECUTIE BUGETARA DETALIATA!
DACA MAI SUNT ZIARISTI CU PREGATIRE ECONOMICA SI NU AGEAMII…CARE IAU TOTUL ASA CUM LI SE PREZINTA PE UN SAIT AL PMT.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top