Bugetul Timisului, votat in unanimitate! Pe ce se duc peste 677 milioane de lei

Investițiile majore în acest an: mutarea Clinicii de Psihiatrie, „restanță” de anul trecut, refacerea, cu 1,5 milioane de euro, a fațadei Palatului Administrativ, pistă de canotaj la Surduc, cu aproape 2 milioane de euro, centre de legume-fructe, dar și asfaltarea a zeci de kilometri de drumuri județene.

Bugetul centralizat al județului Timiș va fi, în acest an, de 677,25 milioane de lei, din care pentru funcționare 449 milioane, respectiv 226 milioane, pentru dezvoltare. După ceva discuții, cei 35 de consilieri prezenți la ședință au votat în favoarea proiectului propus de executivul CJ. Pe lista investițiilor noi prevăzute din bugetul propriu al CJ Timiș se regăsesc, la fel ca anul trecut, mutarea Clinicii de Psihiatrie a Spitalului Județean, de pe str. Văcărescu, în fosta unitate militară de la Giroc, suma prevăzută fiind tot de 7,2 milioane de lei sau recondiționarea fațadei și amenajări exterioare la Palatul Administrativ, pentru care vor fi alocate 6 milioane de lei. Centrele de colectare pentru legume-fructe au 4,5 milioane, iar pista de canotaj de pe Lacul Surduc, proiect care anul trecut a pierdut o finanțare pe un program transfrontalier România-Serbia, are 9 milioane, fiind una dintre cele mai mari investiții propuse pentru acest an. CJ Timiș și-a propus să cumpere în acest an imobilul în care funcționează Școala Specială „Dumitru Ciumăgeanu”, achiziție pentru care este prevăzută suma de ,409 milioane de lei. Ce mai cumpără Județul? Un teren de pe CD Loga 46-48, cu 2,2 milioane de lei asau 4 ambulanțe – 2,1 milioane lei. Drumurile vor scoate din bugetul CJ sume importante, după cum urmează:

modernizare DJ 593 (PT, consultanță, audit circulație) – 1,498 milioane
modernizare DJ 693, interconectare la A1 – Arad (PT, consultanță, audit circulație) – 2,98 milioane
modernizare DJ 691, lărgire la 4 benzi – Centură Timișoara și Centura Timișoarei – Autostradă A1 (PT, consultanță, audit circulație) – 2,76 milioane
reabilitare DJ 684 – Coșava – Tomești – Luncanii de Sus (PT, consultanță, audit circulație) – 2,64 milioane

La capitolul Sănătate, investițiile în continuare la Spitalul Județean sunt schimbarea tâmplăriei interioare în secții, finanțată cu 1,2 milioane de lei, și reabilitarea blocului operator transplant renal, pentru care suma prevăzută este de 2,5 milioane lei. Investițiile noi programate pentru 2017 sunt modernizarea și recompartimentarea spațiului de mari arși corp B, Casa Austria – 2,6 milioane lei, sistem de preepurare ape uzate – 1 milion, consolidare corp H+G, realizare casa scării acces din exterior – 1,5 milioane.

La Cultură, Muzeul Banatului va primi 665.000 lei pentru eterna lucrare de la Castelul Huniade, bani destinați finalizării execuției și expertizei tehnice, dar CJ își propune să construiască, în acest an, un punct muzeal la Cornești, pentru care va aloca 2 milioane de lei. Pe lista de cumpărături se află și o dronă, finanțată cu 9.000 de lei. Muzeul de Artă va primi 200.000 lei, pentru pentru continuarea lucrărilor de amenajare a Palatului Baroc. Muzeul Satului are alocată suma de 600.000 lei, pentru amenajare unui parc pentru copii, investiție programată și anul trecut, dar nerealizată. O sumă importantă va reveni Bibliotecii Județene „Sorin Titel”, care va primi 1,125 milioane lei, pentru reparații capitale la acoperiș și fațada sediului instituției din Piața Libertății.

La capitolul Transporturi, suma alocată este de 79,5 milioane lei, iar lista investițiilor este foarte lungă. Iată câteva dintre cele care vor începe, cel puțin teoretic, în acest an:

DJ 693 B Iohannisfeld – Ivanda – 9,18 milioane lei / din creditul CEC, 9,08 milioane
ranforsare sistem rutier DJ 681 – Făget – Drăgsinești – 17,3 milioane / din creditul CEC, 15,8 milioane
reabilitare DJ 691A Mașloc – Remetea Mică – Charlottenburg – 7,7 milioane / din creditul CEC
lărgire 4 benzi DJ 592 Timișoara – Moșnița Nouă – 1 milion
sporire capacitate circulație DJ 609D – centură de ocolire Aeroport – 7 milioane
construcții spațiu servicii și control pentru verificarea tonajului DJ 691 – 500.000 lei
asfaltare DJ 591C DN6 – Săcălaz – 3 milioane
asfaltare DJ 609 Valea Lunga Română – Cliciova – 2 milioane
asfaltare DJ 609F Bazoșu Nou – Bazoș – 1 milion

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” va primi, în acest an, de la bugetul CJ Timiș, 9,9 milioane lei. Cei mai mulți bani vor merge către achiziția a două autosanitare – 1,068 milioane, respectiv pentru o autospecială salvare și intervenție de la înălțimi mai mari de 70 m – 6,2 milioane. ISU va cumpăra, în acest an, și o pernă de salvare de la înălțime, cu 324.000 lei. Pentru Agenda Culturală, care urmează să fie aprobată ulterior, suma prevăzută este de 5,8 milioane de lei. Agenda Sportivă are 1,8 milioane, iar sportul de performanță – 3 milioane. De asemenea, alte 2 milioane de lei vor fi alocate pentru „sprijin financiar culte”.

UPDATE: „Este un buget bine așezat, este un buget provocator, așa cum am spus și în plenul CJ Timiș. Pe lângă investițiile din bugetul propriu se regăsesc investiții din fonduri europene și din fonduri guvernamentale. Este important să susținem astfel de investiții și să ducem spre dezvoltare județul Timiș. Discutăm pe ceea ce înseamnă bugetul centralizat al județului Timiș în valoare de 677 de milioane aproximativ împărțit în două: cheltuieli de funcționare 450 de milioane și diferența 220 de milioane 225 de milioane spre lista de investiții (…) Legat de investiții, trebuie să vă spun să solicitările au fost mult mai mari din partea instituțiilor, dar tot în urma discuțiilor cu fiecare instituție în parte am reușit să facem o prioritizare a lor pe 2017 și cred că astfel am reușit să realizăm un buget echilibrat”, a declarat președintele CJ, Călin Dobra. Proiectul votat în plen poate fi consultat aici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

birlic a spus: (martie 20th, 2017 at 11:57 )

Cum ar veni, pista de canotaj de la Surduc a voleibalistului Dobra a primit mai multi bani decat Sănătatea doctorului Poienariu la un loc. De tot rahatul… Ce-i lipsea chelului, pista, cata vreme la Surduc nu ai nici macar o cazare publica ca lumea, iar malurile lacului sunt depozite de gunoi de tot felul. Bravo, doctore!

timisan a spus: (martie 20th, 2017 at 12:14 )

cred ca este vb de o greseala de tiparire..
cum sa fie alocate 449 mil lei la functionare si numai 226 de milioane la dezvoltare!
oricum mi se par exagerate estimarile privind lucrările de reparatii, etc.
de ex. fațada palatului administrativ a cjt va costa 1, 5 mil lei adica peste 300. 000 de euro ! cu banii acestia construiesti un corp de cladire cu 4 etaje.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top