Capital pentru fotbalul alb-violet: Rica Neaga spera ca Steaua sa ia campionatul

N-am fost printre cei deranjați foarte tare de numirea lui Rică Neaga ca oficial la Poli. Firește că mi-ar fi plăcut ca foști poliști să fie atrași în structurile de conducere de la club, cu condiția ca aceștia să facă și treabă, nu doar să poarte coiful cavalerismului local. La Poli e o foame cronică de bani, clubul nu are din ce să trăiască după ce finanțarea publică a fost stopată de Curtea de Conturi, iar oameni departe de casă, ca Birlică sau Rică Neaga, bat din ușă în ușă să găsească înțelegere la tot felul de parteneri comerciali. Obțineam mai mult dacă o astfel de treabă o făcea Florin Bătrânu, om de-al locului și cu mai multe cunoștințe în mediul de afaceri timișorean? Poate că da, dar poate că nici nu mai contează cine cere, cui cere, pentru ce cere, într-un climat de totală indiferență față de fotbalul timișorean de primă divizie. În mod normal, Adrian Neaga nu asta ar trebui să facă. Nici Neaga, nici Bătrânu, nimeni dintre oficialii sportivi nu ar avea treabă să meargă să cerșească bani pentru club. De asta se ocupă patronatul, președintele eventual, marketingul, dar nu direcția sportivă. Dar nu trăim vremuri normale.

Altceva ține însă de Rică Neaga și a dat-o omul cu bâta în baltă. Plimbatul pe la televiziuni ar putea fi ceva ce Rică Neaga, fotbalist cu o oarecare notorietate, să facă mai cu succes decât vreun timișorean de-al nostru. Numai că Rică Neaga n-a înțeles încă faptul că el merge la TV în calitate de oficial al lui Poli, nu ca fostă vedetă a Stelei, ipostază pe care și-o asumă, căzând în capcana moderatorilor. Într-o recentă apariție la DigiTV, Rică Neaga a vorbit de șansele echipelor din play-off la titlu. Așa am aflat că dl Neaga se aștepta ca Steaua să aibă un final de stagiune mai lejer, dar că „încă sper ca Steaua să câștige campionatul”. Eu înțeleg că Rică Neaga e foarte mândru pentru trecutul său stelist, dar după angajarea sa la Timișoara trebuia să-și vadă de fișa postului. Iar în fișa postului de oficial alb-violet nu are ce căuta nostalgia stelistă.

Cineva din conducerea clubului să-i spună lui Rică Neaga că doar de câțiva ani atmosfera e mai de rahat în tifoseria timișoreană, dar că pe vremuri nu exista un vid în acest domeniu, astfel ca Timișoara să lase loc de manifestări simpatizanților steliști, dinamoviști sau ai altor echipe bucureștene, poate cu excepția Rapidului. Până cu câțiva ani în urmă nu vedeai fani cu fulare roș-albastre decât în țarcul destinat de la Peluza Nord. Acum e plin centru în zi de mare meci cu FCSB. Și nu spun asta pentru că socot că ar fi normal un climat de violență stradală între poliști și simpatizanții altor echipe, ci doar pentru a puncta o realitate. Așa era. Motto-ul era „Țineți cu echipa locală, nu cu cele din capitală”. Nu eram ca la Baia Mare, Pitești sau la Bistrița, să se umple stadionul cu steliști veniți la oraș cu trenul de dimineață.

Să meargă Adrian Neaga la televiziuni pentru a vorbi de Steaua ar fi fost pe vremuri ca în reclama celor de la Coca să apară sigla Pepsi, chiar dacă rivalitatea asta era mai intens trăită dinspre timișoreni spre București, nu și invers. Rică Neaga vorbește despre preferințele sale la titlu, dar despre Poli nu s-a vorbit până acum esențialul în platourile de televiziune centrale. Când toți se minunează despre revenirea ACS Poli de la -14 la cât are acum, când se face mișto de faptul că jucătorii au făcut chetă pentru plata chiriei la stadion și alte abordări de o superficialitate revoltătoare, ce face Rică Neaga? Pentru momente din astea își avea rostul prezența lui Rică Neaga în platoul TV, nu pentru a-și prezenta speranțele într-o victorie finală a FCSB. Nu l-am văzut pe Rică Neaga să oprească caterincile despre ce se întâmplă la Timișoara și, pentru 5 minute, să arate nedreptatea din fotbalul românesc. Să explice cum joacă echipele Curții de Conturi Timiș cu cele ale Curții de Conturi Ilfov și cum pute a mare rahat fair-play-ul financiar în sportul din România. Pentru asta ar trebui să meargă un oficial polist la televiziunile centrale, nu să moară de grija lui Reghe și a altor maneliști.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (martie 25th, 2017 at 15:19 )

BOY’S!DE ACORD CU TINE SASU!ĂȘTIA PUNE TOȚI PU LISTI ACOLO ÎN LOC SĂ O REPREZINTE UN BĂNĂȚEAN DE AL NOSTRU!!HO !STEAUA CLONA LUI HAGI !

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

STOIAN MIRCEA a spus: (martie 25th, 2017 at 16:39 )

Drept spus ! Astai treaba la Timisoara din pacate,avem atatea venituri incat spiritul local sa estompat,nu vad sansa de revenire la ce a fost cu 10,15 ani in urma.

sam a spus: (martie 26th, 2017 at 04:39 )

jocurile murdare facute de politicieni si de ajutoarele lor pt a controla tot ceea ce inseamna imagine au distrus clubul poli si au provocat apatia timisorenilor pt sport”””nu numai pt fotbal……in timp ce altii isi construiau stadioane si echipe la noi totul trebuia demolat, dupa plan……eroii vor reconstrui ceea ce au stricat si cei ce i-au sustinut vor avea o imagine impecabila ,iar servitorii lor vor gestiona banii din drepturile tv…..resetarea merge inainte….cu ce s-a ales poli,sapte anii pierduti si ultima farama de identitate pierduta…cu parere de rau trebuie sa recunosc ca de data aceasta poli a fost distrusa de timisoreni,,,,,,noi insa putem sa dam vina pe oricine

stiintatimisoara a spus: (martie 26th, 2017 at 09:08 )

Avem oameni de calitate in oras gen paul codrea cun12 ani.petrecuti în italia,cristi dancia, florin batranu, titi varga dar nimeni nu ii baga în seamă si sunt oameni care au jucat fotbal la înalt nivel si care se reprezintă cu timisoara.uitati cine antrenează centrele de excelență juniori.oare paul codrea sau titi varga nu ar fi mai buni in conducerea lui poli

Robu a spus: (martie 26th, 2017 at 11:50 )

Nu avem nici un om in Timisoara,absolut nici unul doar caterinca si vrăjeala asta avem ,degeaba vb de unul si de altul ,fără acești oameni clubul era in colaps ,asta e adevarul chiar am vazut emisiunea si a vb despre Poli in majoritatea timpului ,moderatorul a întrebat cine crede ca ia campionatul si el a spus Steaua dar cele mai mari șanse le are Viitorul si CFR Cluj după joc ,daca tot scri spune adevarul ,ca sau plătit datoriile nu scri ca jucatori au de luat pe doua luni salariul nu scri ca fac rost de bani doar cum ei știu nu scri ……….degeaba plângem nu avem oameni sa conducă in Timisoara din pacate

vest a spus: (martie 29th, 2017 at 10:09 )

Corect!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă

În perioada 20-21 aprilie s-a desfășurat campionatul național de judo, la categoria sub 15 ani și sub 13 ani, la Arad, unde au participat peste 750 de copii. Aşadar, o competiţie puternică, la care au participat cele mai titrare cluburi din ţară. Un club cu performanţe în peisajul acestui sport olimpic din România, Promotrica Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Top