Conferința Națională a PMP, desfășurată la Poiana Brașov, a stabilit data la care va fi organizat congresul partidului: 21 octombrie. În aceeași ședință au fost desemnați opt noi vicepreședinți cu rol de coordonatori regionali. Pentru zona de vest, funcția i-a revenit deputatului Cornel Sămărtinean.
Până în octombrie, filialele PMP vor organiza, la rândul lor, conferințe de alegeri, cei mai mulți președinți fiind, în acest moment, interimari. Deputatul Cornel Sămărtinean va coordona activitatea organizațiilor „populare” din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș și o înlocuiește în funcție pe Roxana Iliescu. Sămărtinean este singurul parlamentar PMP de Timiș, intrând în acest partid cu câteva zile înainte de depunerea listelor cu candidați. Pe de altă parte, Roxana Iliescu a fost președinte interimar al PMP Timiș până la mijlocul lunii ianuarie, când a fost înlocuită cu Radu Șumălan.
Scrie un comentariu
8 comentarii pentru acest articol
Sa înțelegem ca în partidul lui Basea conducerea este „numita” ci nu aleasa? Grav. Nula democratia.
Felicitari
Roxana este istorie. Tomac ( ursuletu ei) sa saturat sa o mai protejeze. Altfel el se va îngropa in povestea asta. TIC TAC
S-a saturat Base de pamatuful Roxanei? Cam repede. Samartinean si Candea… Gasca de hotzi care au rupt judetul în vremurile pedelismului de stat. 🙁 Jalnic!
Ursuleţul? Lucian Ursuleţul? Nu se poate! Omul dansa cu PNL-ul, nu cu PMP-ul!
Urmează debarcarea de cjt. Oricum la cjt era femeie de serviciu. Cand psd iști nu semnau o puneau pe roxanica sa semneze. O găină beata. Alcoolul și sexul. Doua lucruri pe care le iubeste Roxanica.
Cândva ai reușit ce nu ai visat. Ai dat la o parte pe Roxanica alcolista. Pe piața se vorbește ca o ai filmată . Filmuletul cu Tomac când apare pe piața? Tot pe piața circula o poveste ca Roxanica are 4 dosare, 3 la DNA și unul la DIICOT.
O fi vorba de Candea?
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
- PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
- UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT
- De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
- Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
- Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
- Populism şi fraierism. Problema nu e că Nicolae Robu se întrece iar în promisiuni, ci faptul că… unii chiar îl cred
- Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Administratie
Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Citeşte tot articolul
Politica
Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Citeşte tot articolul
Sport
Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Citeşte tot articolul
Social
UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
Citeşte tot articolul
Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Sănatate
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Timp liber și cultură
Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Victimele datoriei de Eugène Ionesco, noua premieră la TNTm
Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Topul celor mai populare machiaje și de ce-s atât de importante
Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
Altfel de plantare de pomi! Pe ritm de caval, la Oxigen Planting Festival în localitatea Şag
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
Economic
Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook