Premierul Sorin Grindeanu a anunțat, sâmbătă, la Timişoara, că a fost deblocat proiectul autostrăzii Timişoara – Pancevo. În aceste condiții, șoseaua ar putea intra în execuție în viitorul exercițiu bugetar.
Guvernul a aprobat, la începutul lunii martie, un memorandum pe tema negocierii și semnării unui protocol între Guvernul României și Guvernul Republicii Serbia. Acesta vizează studiul de fezabilitate pentru viitoarea autostradă Timișoara – Pancevo. Premierul Sorin Grindeanu spune că, dacă toate lucrurile merg cum trebuie, construcția ar putea începe anul viitor. „Printr-o hotărâre de guvern, am deblocat proiectul Autostrăzii Timișoara – Pancevo. S-au aprobat indicatorii prin hotărâre, astfel încât studiul de fezabilitate să intre la finanțare pe actualul exercițiu bugetar. Vorbim de 10 milioane de euro. Pe viitorul exercițiu bugetar vrem să putem intra la execuție la finanțarea acelui tronson”, a declarat, la Timișoara, Grindeanu. Practic, orașul de pe Bega ar urma să fie legat prin autostradă de capitala Serbiei, pentru că între Belgrad și Pancevo există deja o șosea de mare viteză cu patru benzi. În octombrie 2016, în cadrul Comitetului Comun de Monitorizare al Programului Interreg IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia a fost aprobată suma de 9,3 milioane de euro, pentru realizarea studiului de fezabilitate. În noiembrie 2016, tot la Timișoara, fostul prim-ministru Dacian Cioloș și premierul sârb Aleksandar Vucic au avut o discuție care a inclus și problema infrastructurii. „Ar trebui să ne gândim în mod structurat pe viitor si privind interconectarea din punct de vedere al infrastructurii. Noi avem un masterplan aprobat care, din păcate, în momentul de față nu prevede o autostradă spre Belgrad, ci prevede un drum național. Partea sârbă prevede o autostradă. Vom analiza posibilitatea de adaptare a lucrurilor, vom lansa un studiu de fezabilitate și vom ajunge la concluzia, și din partea noastră, că se justifică o autostradă”, declara Cioloș.
România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…
Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…
Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…