După un început strâmb în Top 6, BC SCM Timişoara vrea să-și revină în faţa unei echipe cu care a pierdut de două ori în sezonul regulat. Etapa a treia din grupa locurilor 1-6 aduce pentru echipa violetă înfruntarea cu U BT Cluj, echipa de prima poziție a clasamentului. Disputa va avea loc duminică, 12 martie, de la ora 18.20, la sala „Constantin Jude”.
„Ca orice altă partidă din 1-6, se anunță extrem de grea, mai ales în situația în care suntem noi acum. Întâlnim liderul și, probabil, principalul favorit la câștigarea campionatului. Deocamdată, încercăm să facem evaluări corecte, ca să vedem cât de bine putem aborda meciul, atât din punct de vedere tehnic, cât și medical. Este un nou meci acasă și cred că avem arme și un potențial pe care îl putem exploata, adică dorința băieților de a întrerupe șirul acestor înfrângeri”, a spus Tudor Costescu, antrenorul BCT. Clujenii sunt pe locul 1, cu 38 de puncte, în vreme ce violeții sunt pe 6, cu 30 de puncte. Jucătorii accidentați în partida cu CSM Oradea, Flowers, Rambo şi Andrieş, continuă să aibă probleme și nu se pregătesc la randament normal. Ei sunt incerți pentru jocul cu U BT și vor fi monitorizați în continuare de staff-ul medical. Situația lui Octavian Popa-Calotă, care a avut un conflict în timpul partidei cu antrenorul Costescu, a fost lămurită a doua zi după confruntarea împotriva orădenilor şi jucătorul se află în cărţi pentru meciul de duminică.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…