Meritocratie marca PSD: Calin Dobra si-a pus verisoara director la spitalul din Jebel

N-are nicio treabă cu domeniul medical sau cu psihiatria. În schimb are un „argument” mult mai bun: e verișoara președintelui CJ Timiș, Călin Dobra. Motiv pentru care Monica Trușcă e noul director al spitalului de psihiatrie din Jebel.

PSD-iștii din Timiș sunt destul de iritați în acest moment fiindcă, deși au câștigat alegerile și au dat chiar premierul țării, n-au primit binecunoscutele sinecuri ale Puterii. E vorba evident de funcțiile de șefi ai instituțiilor descentralizate. De altfel, PSD n-a schimbat nici măcar prefectul în Timiș, spre supărarea unor vânători ai acestui scaun. Nu același lucru se poate spune însă despre președintele executiv al PSD Timiș, Călin Dobra. Omul care conduce de facto filiala în absența lui Sorin Grindeanu și-a „rezolvat” imediat o rudă apropiată. Este vorba de vara sa, Monica Trușcă, numită pe șest director al spitalului de psihiatrie din Jebel. Evident, ruda președintelui CJ Timiș n-are nici în clin, nici în mânecă cu domeniul medical sau vreo legătură cu psihiatria, lucru care n-a contat însă în momentul în care a fost numită. Ea vine în această funcție din cea de director adjunct la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș. Acolo unde a fost numită tot pe criterii politice și pe mâna lui Dobra. În trecut, Trușcă a deținut o firmă de publicitate care a avut mai multe contracte cu instituții publice controlate de PSD-iști. Ea o înlocuiește la Jebel pe Bianca Gavriliță, aleasă în decembrie anul trecut deputat pe lista PSD. De altfel, Gavriliță s-a ocupat la Ministerul Sănătății de formalitățile numirii lui Trușcă.
UPDATE: „Sunt managerul spitalului, nu director, și am fost numită interimar în această funcție, până la organizarea concursului pe post. Acesta ar urma să aibă loc peste aproximativ două luni”, a spus Monica Trușcă. (sursa foto: www.facebook.com)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

banateanul a spus: (martie 3rd, 2017 at 14:38 )

Doamna Truşcă este jurist. Această profesie este absolut potrivita şi compatibila cu functia de manager. Eu nu as coborâ atat de mult nivelul informatiei, care este problema ca sunt rude de gradul 2,3,4 ?
Doamna chiar este un om capabil si cu ceva experienta ca manager.
Adjunctii dansei sunt medici psihiatri precum si cei de pe sectii. Nu sunt ginecologi.

Stanciu a spus: (martie 3rd, 2017 at 14:42 )

Ce poate sa faca un limitat ca si Dobra. Nu vad ca scrie nimic de concurs.

poli21 a spus: (martie 3rd, 2017 at 17:41 )

Pentru banateanul de mai sus nu conteaza ca doamna T. a fost numita pe sest intr-o functie pentru care nu are nici o pregatire. Faptul ca toti potentatii momentului isi chivernisesc rudele, prietenii, sustinatorii, sponsorii se pare ca nu are relevanta pentru un banatean falos.

tom si jerry a spus: (martie 3rd, 2017 at 18:20 )

@poli21: banateanul e o laba pesedista responsabil cu postari „decente si argumentate” zic ei.

Timișorean a spus: (martie 3rd, 2017 at 18:33 )

Observ ca „bănățeanul” o cunoaște bine pe doamna Trusca. Stie ca e jurist, stie ca e un manager capabil, stie ca merita functia, stie ce o recomanda. Partea buna e ca știm si noi cine e doamna. La fel de bine cum știm ca fara dl Calin Dobra, a care-i interfața este, la fel cum a fost si la „Protecția copilului”, dansa nu ar fi existat in nicio ecuație cuantica. Tic, tac!

anteconbega a spus: (martie 4th, 2017 at 16:31 )

Doamna Truşcă are un rol excepţional în administraţia timişană. Dânsa va pregăti un salon special amenajat, cu bideu pink, în cazul în care Ionel Călin va avea nevoie maximă. Să nu uităm că dl preş Ionel Călin e un intelectuial de marcă, asistent unversitar la UMF TM şi cu doctoratul pe vine. Atenţie la Truşcă care muşcă!

dragos a spus: (martie 5th, 2017 at 12:18 )

Dobra e mai spertzar decat Bojin, Titu, Costi si Ostaficiuc la un loc. O mangafa de Lugoj, sluga
lu Boldea sia lui Grineanu. Un caca-n tzecar agramat si burtos!

anteconbega a spus: (martie 7th, 2017 at 09:35 )

S-a terminat cu prietenia Dobra-Boldea. Boldea s-a lepădat de Satana.

etk a spus: (martie 21st, 2017 at 16:46 )

Doamna Trusca Monica a mai ocupat si functia de Director Executiv Protectia Copilului, in cadrul DGASPC Timis de unde a mancat banuti frumosi si nu a facut mai nimic la fel cum nu fac nici cei care ocupa sau au ocupat scaune de genu, in perioada 2005 – prezent. Oamenii sunt numiti politic, iar examenele sunt date de ochii lumii. Hai sa traim bine!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
Top