„Popularii” lui Traian Băsescu nu renunță la funcția de county manager, despre care spun că le-ar reveni prin protocolul semnat cu PSD și ALDE în vara lui 2016. Ei au totuși răbdare, pentru că spun că nici PSD-iștii n-au intrat încă pe posturile vizate după alegeri! Funcția de administrator public al județului ar trebui ocupată prin concurs.
În ianuarie, președintele PMP Timiș, Radu Șumălan, se declara nemulțumit de ce au obținut „popularii” în urma protocolului cu PSD. „Din punctul meu de vedere, mi se pare că doar o funcție de vicepreședinte al CJ nu reprezintă un parteneriat real. Mai sunt și alte poziții în administrație care ar trebui până la urmă negociate. Unele dintre ele se regăsesc în protocol. De exemplu, cea de county manager”, susținea Șumălan. Secretarul general al filialei, Dorin Cândea, afirma, la rândul lui, că o astfel de funcție a fost obiectul unui „gentlemen’s agreement” între Sorin Grindeanu, Roxana Iliescu și el. O lună și jumătate mai târziu, Cândea și Șumălan recunosc că n-au discutat cu reprezentanții PSD despre alte funcții. „Nu eram nemulțumiți, am spus că trebuie să discutăm. Nu există un termen (…) Din punctul meu de vedere cred în protocolul cu PSD, deoarece, fiind un partid de dreapta, lângă un partid de stânga cum este PSD, putem să creștem mai mult, deoarece avem electorate diferite și avem nevoie unii de alții pentru a funcționa și a crea anumite majorități”, declară acum consilierul județean Dorin Cândea.
„Un protocol trebuie respectat. Nu mi se pare destul doar o funcție de vicepreședinte al consiliului județean. Vrem ceea ce s-a discutat. Vrem funcția de county manager, bineînțeles, pentru că a fost o discuție legată de county manager. Protocolul este o parte din el scris acolo, dar am înțeles că au fost și alte discuții. Mie îmi pare foarte rău, dar dacă nu am fost implicat în vară în discuții, e foarte greu acum s-o iau și să zic exact ce s-a discutat atunci. Eu vreau să se respecte protocolul”, susține președintele PMP Timiș, Radu Șumălan. „Singura noastră problemă pe care putem s-o afirmăm astăzi este faptul că Marius Dugulescu, consilier local, a avut anumite discuții despre postul de county manager, care astăzi încă nu este finalizat. Nu știu dacă se va scoate, asta va decide președintele CJ, dacă va avea nevoie de county manager sau nu. Nu am mai discutat despre acest post, eu zic că, de acum încolo, după cum bine vedeți, nici membrii PSD activi încă nu au intrat pe posturile pe care, în urma pregătirii sau ceea și-au dorit… După cum vedem, în Timiș nu s-au schimbat prea multe”, l-a completat Cândea.
PMP Timiș insistă pe funcția de county manager, despre care ar fi purtat discuții consilierul local Marius Dugulescu. Este vorba despre o funcție pentru care trebuie organizat un concurs, la care, teoretic, se poate înscrie oricine. Cât despre afirmația președintelui Șumălan, care vrea să fie respectat protocolul pe care admite că nu l-a văzut, trebuie precizat că în actul respectiv nu sunt trecute niciun fel de funcții, în afara celor de președinte și vicepreședinți ai CJ. „În urma protocolului de colaborare semnat astăzi s-a stabilit următoarea configurație a conducerii executive a CJ Timiș: Sorin Grindeanu, președinte, Roxana Iliescu, vicepreședinte, Traian Stancu, vicepreședinte. Reprezentanții celor trei partide au stabilit ca această majoritate să fie una cu un mandat de patru ani, având ca unic scop administrarea eficientă a județului Timiș”, scrie oficial în protocolul semnat vara trecută. Neoficial, restul e… can-can.
În contextul actual al alegerilor prezidențiale, votul pentru Elena Lasconi din primul tur este mai…
Pentru data de 22.11.2024, toate lucrările vor fi sistate din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Se…
Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare…
Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând:…
Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa,…
Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK anunță…