PNL și-a depistat adversarul politic. Nu e PSD, ci USR

Liberalii continuă războiul cu USR, după ce filiala locală a acestui partid a anunțat că va depune o contestație vizavi de aprobarea bugetului Timișoarei. După Nicolae Robu și senatoarea Alina Gorghiu a sărit să-i atace pe USR-iști. Joi, cu o zi înaintea sedinței CL Timișoara în care se aprobă proiectul de buget, USR Timișoara a anunțat că va contesta acest vot. Liderii USR-iști au arătat că Executivul Primăriei nu respectă legislația care prevede cel puțin 15 zile între momentul în care proiectul de buget a fost publicat și adoptarea lui. În stilu-i deja caracteristic, Robu a reacționat prin jigniri, spunându-le liderilor USR să le fie rușine pentru demersul lor. De altfel, Robu a vorbit de „ciudățenia USR” al cărei electorat ar fi fost „victimă a unei intoxicări extrem de parșive”. Cu câteva ore înainte de ședința CLT, liderii USR au revenit afirmând că n-au știut că demersul lor va produce atâta tensiune.
„Am depus o contestație cu privire la procedura de adoptare a bugetului. Credem că aceasta este o non-problemă și nu ar trebui să stârnească reacții. Până la urmă trebuie să trăim într-o societate normală unde respectarea legii este un lucru uman. Respectăm legea. Nu există derogare. Mai ales din partea autorităților”, a declarat președintele USR Timișoara, Ionuț Vețan. Într-o conferință de presă a PNL Timiș senatoarea Alian Gorghiu a continuat însă atacurile la adresa USR. „Eu am menajat USR şi poate am făcut o greşeală că am menajat USR cât am fost preşedinte PNL şi le-am cerut şi colegilor mei aceste lucruri şi, pe bună dreptate, unii îmi reproşează că am tratat cu duhul blândeţii acest partid, însă cred că dezamăgeşte prin acest gen de atitudine. A contesta bugetul unui oraş ca Timişoara nu înseamnă decât să faci un gest şicanator, care blochează lucrări pe care primăria era obligată să le desfăşoare”, a afirmat Gorghiu. Și Robu a continuat disputa cu cei din USR, luându-i peste picior fiindcă nu ar cunoaște “finețurile” din administrație. „Pentru unii care poate nu au cunoştinţele necesare sau cred că este o joacă să vii să conteşti un buget, bugetul este extrem de important pentru orice unitate teritorială. Oricine are cunoştinţe minimale despre modul în care pot funcţiona UAT-urile şi instituţiile statului ştie că a nu avea buget este cumplit pentru că dacă nu poţi să angajezi cheltuieli nu poţi să susţii lucrări în derulare. Orice întârziere în aprobarea bugetului produce efecte negative groaznice”, a declarat Robu. Trebuie spus că la alegerile parlamentare din decembrie, în Timișoara unde Robu afirmă că se bucură de aprecierea a peste 80% din electorat, PNL a obținut 25%, iar USR, partid nou înființat și fără structuri, 19%.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Cosimo a spus: (martie 31st, 2017 at 22:47 )

Chiar daca nu sunt un fan al USR-ului (care in Timis are membri marcanti fosti reprezentanti ai regimului comunist) mie imi pare rau ca l-am menajat pe estompat si camarila lui. Domna Gorghiu la Tecuci e gata bugetul?

Gigi a spus: (aprilie 1st, 2017 at 08:08 )

USR=partid de avortoni,fii de homo,lichelele ‘lu Soros!

Costel a spus: (aprilie 1st, 2017 at 13:23 )

@Gigi, cand ai trecut pe la psihiatru ultima data?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Top