PNL Timis isi alege presedintele pe 22 aprilie. Robu: Am o echipa de oameni loiali, cu imagine buna

Imediat după Paște, PNL Timiș ar trebui să aibă președinți aleși în toate structurile. Ultimul scrutin: cel pentru șeful filialei, programat să aibă loc pe 22 aprilie. Nicolae Robu, singurul candidat anunțat, și-a făcut deja echipă. Marilen Pirtea încă nu s-a decis pentru ce va candida, dar susține că totul depinde de oamenii din jurul lui.

Alegerile pentru funcția de președinte al PNL Timiș ar trebui să aibă loc pe 22 aprilie, dar, pentru asta, trebuie ca în toate celelalte structuri lucrurile să fie stabilite. „Am stabilit ca până în 31 martie să încheiem alegerile la nivelul organizațiilor la nivel de secții de votare. Ne-am propus, de asemenea, ca în 22 aprilie să avem alegerile la nivelul filialei. Între trebuie să facem toate celelalte alegeri. Nu va fi ușor, dar ne-am propus asta conștienți fiind că va fi foarte greu. Dacă vor apărea dificultăți pe care nu le-am putut anticipa, nu este exclus să revizuim un pic. Ați văzut că 2 mai este data limită la care se pot face alegeri în teritoriu și în 17 iunie este data la care va avea loc congresul și se vor face alegeri la nivel național”, spune Nicolae Robu.

Actualul președinte interimar este singurul care și-a anunțat oficial intenția de candida la șefia PNL Timiș și spune că a reușit deja să-i adune în jurul lui pe toți cei care merită. „Am deja o echipă completă constituită. Poate săptămâna viitoare o voi și anunța public. Sunt foarte bucuros că am reușit coagularea a tot ceea ce merita să fie coagulat din Biroul Politic Județean. E vorba despre oameni care sunt loiali partidului, au spirit de echipă și imagine publică bună, dar și influență în munca organizatorică în interiorul partidului. Nu vorbim despre veleitari, există în orice structuri și astfel de personaje care pun în prim-plan interesele lor personale”, a declarat Nicolae Robu.

Unul dintre cei despre care se spune că ar putea fi interesat de președinția PNL Timiș, deputatul Marilen Pirtea, nu a luat încă o decizie. „Voi candida pentru o funcție, încă nu pot să vă spun care va fi aceasta. Depinde de echipa pe care voi reuși s-o adun în jurul meu, adică de sprijinul pe care îl voi obține din partea colegilor care împărtășesc aceleași valori”, a spus, pentru deBanat.ro, Marilen Pirtea.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (martie 11th, 2017 at 01:15 )

BOY’S!A CÂȘTIGAT POLI DUPĂ UN MECI DE TOATĂ JENA!!E BINE ȘI AȘA DOAR SĂ SCĂPAȚI DE RETROGRADARE!!IONUȚ POPA DEMISIA!!DUPĂ CE SALVEZI ECHIPA DE LA RETROGRADARE!!ASTA ÎȚI ESTE LIMITA !!DAR PENTRU JUCĂTORIICARE ÎI ARE POLI TIMIȘOARA TREBUIE SĂ ÎȚI FIE RUȘINE!!HAI PA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Petru a spus: (martie 11th, 2017 at 07:57 )

Robu e dintotdeauna cel mai bun in toate, cel mai capabil, pacat ca nu-l ajuta in niciun fel rezultatele. Si-a facut si echipa din cei mai gretosi lingai, cei mai mari pupincuristi. Ce rost mai au alegerile? Totul e aranjat ca la Congresul PCR, inclusiv maretul conducator.

Wrobulica a spus: (martie 11th, 2017 at 11:01 )

Rombulețe ești penalul penalilor. Unde candidezi tu? Pai unde sunt faimoasele condiții de integritate? Când ești SUSPECT de CORUPȚIE mai poți candidă? La Popoviciu ii cereai de la DNA dosarele sa vezi cât de integru este , si acum tu fără nesimțire declari ca ești integru? Aha la tine nu se pune ca ai caracter murdar.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă

În perioada 20-21 aprilie s-a desfășurat campionatul național de judo, la categoria sub 15 ani și sub 13 ani, la Arad, unde au participat peste 750 de copii. Aşadar, o competiţie puternică, la care au participat cele mai titrare cluburi din ţară. Un club cu performanţe în peisajul acestui sport olimpic din România, Promotrica Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Top