Primavara la Amsterdam: calatorie intr-un oras de poveste / FOTO

Există un oraş în Europa care oferă ceva pentru fiecare tip de turist, de la cel mai cuminte la ce mai rebel. Indiferent de gusturi, tuturor le va fi satisfăcută dorinţa de istorie, cultură, arhitectură, pentru că nu trebuie să ai decât un pic de simţ estetic pentru a te simţi bine în Amsterdam.

Agenţia de turism Ultramarin a pregătit la sfârșit de primăvară un circuit prin Olanda, trecând prin Germania, o excursie în care veți cunoaște atmosfera unor orașe splendide: Frankfurt, Giethoorn, Haarlem, Haga, Rotterdam sau Maastricht. Drumuri şi poduri, ziduri de cetate şi castele biserici cu grădini şi fântâni splendide, case semeţe şi pieţe publice îmbietoare – cam aşa se prezintă Amsterdamul turiştilor în plină primăvară înflorită, dacă este să vorbim doar de ce se poate vedea la o plimbare la pas.

Amsterdam are reputaţia unuia dintre cele mai cochete oraşe europene, pentru că este încărcat de artă şi istorie. Ultramarin vă aşteaptă să descoperiţi pe îndelete Amsterdamul cultural, într-un tur cu bicicleta, ce cuprinde Muzeul Van Gogh, Rijksmuseum (cu operele lui Rembrandt), Muzeul de Artă postmodernă sau Muzeul Evreiesc. În cea de a doua zi dedicată Amsterdamului, turiştii vor putea admira celebrele mori de vânt olandeze aşezate în cochetele zone rurale din jurul oraşului. Splendoarea nordicei capitale va putea fi simţită cel mai bine făcând turul Amsterdamului cu barca, admirând astfel atât Piaţa Dam, cât şi clădirile istorice aflate de-a lungul râului Amstel. Veți vedea şi Clara Maria, fabrica de brânzeturi, şi veţi admira şi simpaticii papucei de lemn olandezi. Piaţa de flori Singel va fi o delectare pentru ochi şi suflet, pentru că se spune că este piaţa în care se pot găsi cele mai multe specii de flori.

Una dintre cele mai frumoase experiențe ale acestei excursii va fi Giethoorn, micul „Eden olandez”, o localitate în care căsuțele cochete, canalele mici și curate și bogăția florilor atent crescute fac din această așezare un mic colț de Rai din care nu ai mai vrea să pleci. Cu certitudine, Amsterdamul farmecă încă de la primii paşi. Agenţia de turism Ultramarin vă propune, ca destinaţie de vacanţă inedită şi plină de amintiri, un circuit prin cele mai spectaculoase orașe olandeze, o excursie ce vă va readuce în suflet bucuria poveştilor nordice de demult. Detaliile acestei minunate excursii le puteți găsi aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Un teren viran, pe care erau mai multe clădiri dezafectate, a fost total transformat. La intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului sunt acum câteva zeci de noi locuri de parcare, soluția aleasă pentru realizare fiind dalele înierbate. Tot acolo vor fi plantați mai mulți copaci. Terenul transformat este deschis începând de sâmbătă seara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un teren viran, cu clădiri dezafectate, a fost transformat total și va oferi parcări și zone verzi
Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
Top