Referendum pentru polivalenta! Robu e dispus sa intrebe timisorenii unde vor sala de sport

E gata să facă referendum local, pentru a vedea unde vor timișorenii să fie amplasată viitoarea polivalentă de 16.000 de locuri și nu crede că ne putem permite să demolăm stadionul „Dan Păltinișanu”. Primarul Nicolae Robu a părut uimit de planurile președintelui CJ, Călin Dobra, și spune că va discuta cu acesta.

Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, a anunțat, acum câteva zile, că în bugetul pe acest an al instituției pe care o conduce vor fi prevăzuți bani pentru documentațiile premergătoare execuției unor investiții importante pentru Timișoara: un stadion și o sală polivalentă. Este vorba despre 180.000 lei pentru polivalentă, respectiv 285.000 lei pentru stadion. „În ceea ce privește stadionul, se merge pe varianta cu aproximativ 31.000 locuri, este modelul de la Craiova (…) Chiar va fi o investiție extraordinară în județul Timiș, pe actuala locație a stadionului, se va demola «Dan Păltinișanu» și se va face stadion nou (…) Dacă reușim să semnăm cu Compania Națională de Investiții, se va trimite documentația la guvern pentru radierea stadionului vechi și construirea unei baze noi”, declara Dobra. Sala de sport cu 16.000 de locuri ar urma să fie construită pe Calea Girocului, pe amplasamentul actual al centrului de situații de urgență al CJ Timiș.

Primarul Nicolae Robu, pe lista de priorități a căruia sunt ambele obiective, despre care spune că ar trebui să fie făcute repede de guvern, nu e deloc încântat de ceea ce susține CJ Timiș. „Aș vrea să acţionăm uniţi în interesul Timişoarei, al timişenilor, noi toţi cei care avem responsabilităţi în administraţia publică. (…) Noi avem pe lista sinteză la CNI, noi, Timişoara, trei obiective: un nou stadion, un bazin olimpic şi o sală polivalentă de 16.000 de locuri. Eu am făcut toate demersurile ca aceste obiective să ajungă pe lista CNI, toate sunt înscrise acolo (…) Citesc că se fac demersuri pentru amplasarea sălii polivalente între Giroc și Timișoara. Orașul nu se dezvoltă haotic. Avem un masterplan. Nu e rău să se folosească un teren din acea zona pentru un obiectiv, dacă CJ dispune de teren acolo. Acolo s-ar putea face un stadion, deși în masterplan se poate face stadion în acel campus prezentat la nivel de machetă. Sala Polivalentă pe care am propus-o trebuie făcută în acel campus sportiv al Timișoarei”, a declarat edilul.

Robu nu este dispus să renunțe la amplasarea polivalentei în zona actualului stadion „Dan Păltinișanu” și susține că va consulta și timișorenii, dacă este nevoie. „Nu am discutat problema amplasării sălii polivalente înspre Giroc. Voi face referendum pe tema asta, dacă trebuie, să vedem ce își doresc timișorenii, că nu facem pentru noi, facem pentru timișoreni. Nu vreau să apară un măr al discordiei între noi, fac apel la colaborare între noi pentru mai binele Timișoarei și al județului Timiș”, a mai spus acesta. Altfel, Robu se declară și împotriva demolării stadionului „Dan Păltinișanu”. „După părerea mea, nu suntem la nivelul la care să fie o decizie oportună demolarea stadionului, pentru că ducem foarte mare lipsă de astfel de obiective pentru sport. Timişoara e oraşul în care fiecare sport este la el acasă, dar, din păcate, stă foarte prost la capitolul infrastructură pentru sport. Stadionul «Dan Păltinişanu» are şi o pistă care ar putea să fie amenajată, ar fi foarte bună şi pentru competiţii de atletism, şi ar mai putea fi folosit mulţi ani de acum înainte”, a conchis primarul Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

pif a spus: (martie 11th, 2017 at 17:53 )

nu-l lasti pe asta sa se ocupe de NIMIC pina nu termina cealalta sala de sport de 3000 de oameni care se transforma intro ruina intre timp. asta-i doar cu vrajeli din astea de tip Bocsig de unde e. pe linga el celalalt primar, Ciuhandru a fost un tip harnic, asta bate doar cimpii, ca si marele proiect marin de pe Bega, bani aruncati pe fereastra. inapoi la Politehnica cu el, daca il mai vrea cineva acolo.

soryn a spus: (martie 11th, 2017 at 18:27 )

conteaza unde??? conteaza doar sa le avem … iar singura intrebare ar fi cind??? daca se face in acelasi ritm ca sala aia de 2500 de locuri … probabil ca nepotii copilului meu ar putea sa fie contemporani cu acele „investitii” …

robert a spus: (martie 11th, 2017 at 19:36 )

…poti sa intrebi atunci cand le face Primaria.Pana atunci sa puna intrebari altii.

anteconbega a spus: (martie 12th, 2017 at 06:02 )

Sa dărami e usor, mare zmău se mai dă piticul de la C.J. T. Asta ar fi in stare să facă stadion la el acasă, la Măguri, şi să mute Poli la Lugoj!

Druckerul din Mehala a spus: (martie 12th, 2017 at 16:08 )

Un loc ideal ar fi pe str Dunarea , dupa pasarela CFR pe dreapta .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top