Robu: Nu cred ca vreun timisorean vrea sala polivalenta la Giroc!

Primarul Nicolae Robu propune Consiliului Județean Timiș un parteneriat pentru administrarea, în comun, a viitorului campus sportiv din zona actualului stadion „Dan Păltinișanu”. Pe de altă parte, șeful CJ, Călin Dobra, a anunțat că vechea arenă ar putea fi demolată, iar o sală polivalentă de 16.000 locuri va fi construită în Giroc.

Primarul Nicolae Robu se opune categoric construirii mult așteptatei săli polivalente de 16.000 locuri altundeva decât în zona stadionului „Dan Păltinișanu”. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, a anunțat, în urmă cu două săptămâni, că aceasta va fi ridicată la Giroc, pe un teren care aparține Județului. Robu crede că la baza unei astfel de decizii stau alte lucruri și nu înțelege de ce nu se ține cont de planurile primăriei, legate de construirea unui campus sportiv. „Vi se pare normal să se amplaseze Sala Polivalentă la Giroc? Noi lucrăm urbanistic în orașul nostru, într-un concept elaborat, cu multe creiere puse în mișcare, creiere de specialiști, avem un masterplan pentru infrastructura sportivă. Avem acel campus sportiv care are girul celor mai puternice firme în acest domeniu din Europa. Cea care a proiectat stadionul Allianz Arena, de exemplu, și care proiectează stadioane pentru următorul campionat mondial. Dacă specialiștii unei asemenea firme spun că este extraordinar masterplanul nostru (…) noi acum venim și aruncăm la gunoi? Pentru ce? (…) E un ansamblu, sunt lucruri făcute, ridicări topo, măsurători”, spune Robu.

Edilul crede că una dintre explicații ar putea fi legată de proprietarul terenului din jurul actualului stadion „Dan Păltinișanu” și susține că are soluția pentru a risipi orice eventuale dubii venite dinspre CJ Timiș. „Să spunem acum de ce? (nu se vrea sala polivalenta acolo – n.r.) Pentru că acel teren aparține primăriei și nu vrem să facem pe un teren al primăriei, hai să facem pe un teren al CJ. Mi se pare absurd. Să facem un parteneriat. Eu sunt deschis și invit CJ Timiș să stabilim un parteneriat. Dacă investiția se face pe un teren al primăriei, să stabilim de acum un parteneriat prin care să ne angajăm că vom administra împreună acel bun care va fi al orașului și al județului. Asta e altceva, dar să venim să acționăm haotic, poate că sunt interese, poate că nu e chiar așa haotic, eu nu am de unde să știu. Aici nu sunt interese de niciun fel, e totul proprietate publică (…) E vorba de un areal foarte larg, care va deveni campus sportiv al Timișoarei, așa ceva există în foarte puține locuri din Europa”, a mai declarat Nicolae Robu.

Conform edilului, nici demolarea stadionului „Dan Păltinișanu” nu este o soluție potrivită. „Nu cred că e rațional să-l desființăm acum. După părerea mea, ar putea fi pus la punct pentru a servi încă mulți ani. Există loc în acel campus și pentru sala polivalentă, și pentru stadion, și pentru terenuri de antrenament, și pentru parcări, totul se redefinește. Nu vreau disensiuni, vreau doar să fim oameni raționali și să nu ne gândim nici la partidele din care facem parte, nici la noi înșine, nici la grupuri de interese, ci să ne gândim la binele orașului”, spune acesta. Întrebat dacă ar fi deranjat de începerea, în sfârșit, a construirii unei săli polivalente la Giroc, dincolo de promisiuni și planuri, Robu a fost categoric. „Nu cred că ar fi de acord vreun timișorean să fie construită acolo. Nu este niciun motiv temeinic, toate argumentele sunt în favoarea locației din masterplanul Timișoarei. Păi ne batem joc de un masterplan? E și ilegal, oameni buni”, a conchis primarul orașului de pe Bega. Mai trebuie spus că nici sala polivalentă de 16.000 locuri, nici stadionul de 32.000 locuri, după modelul celui construit la Craiova, nu sunt, în acest moment, decât niște planuri pe lista-sinteză a Companiei Naționale de Investiții, fără buget sau vreo dată anunțată de începere a lucrărilor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (martie 22nd, 2017 at 17:41 )

Dl Dobra nu e timisorean, el e sportiv performant din Lugoj. Chiar olimpic, campion la săritura în lăţime, spe stânga.

STOIAN MIRCEA a spus: (martie 22nd, 2017 at 18:44 )

E foarte buna interventia primarului .Noi Timisorenii nu trebuie sa acceptam o propunere idioata a uni neica nimeni pus de psd pe un loc ce umileste traditia orasului.Ce tupeu are asta !

@STOIAN MIRCEA a spus: (martie 22nd, 2017 at 20:52 )

zau? si cine aduce banii, Robu care se fitie pe facebook trimitind cintece din concediu?

INO a spus: (martie 22nd, 2017 at 22:03 )

BOY’S!SALA POLIVALENTĂ SE VA FACE ÎN TIMIȘOARA!DAR STADIONUL ESTE O PROBLEMĂ PENTRU CĂ DP POATE RĂMÂNE PENTRU ASU ȘI UITE AȘA ÎMPĂCĂM MAI MULTE ECHIPE!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Pisoiu a spus: (martie 23rd, 2017 at 07:38 )

Şi la Giroc se lucrează după un plan urbanistic cu un concept elaborat cu multe creiere puse în miscare creiere de adevărați specialiști , ce vă îndoiți de asta . Ca să fie bine.

COSTEL a spus: (octombrie 29th, 2017 at 11:02 )

LA GIROC ! Felicitari ! Datii drumu !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Top