Categories: Economic

ADR Vest are 150 de milioane de euro pentru cele mai mari orase din vestul Romaniei

Principalele oraşe din Regiunea Vest au la dispoziţie peste 150 de milioane de euro, bani europeni nerambursabili, cu care pot realiza ecologizarea unor foste zone industriale, pot să îşi dezvolte infrastructura educaţională sau să ajute la facilitarea accesului la educaţie.

Vizate sunt Aradul, Deva, Reşiţa sau Timişoara, banii fiind disponibili doar pentru aceste municipii reşedinţă de judeţ. Agenţia de Dezvoltare Regională Vest Timişoara a făcut publice ghidurile solicitantului pentru obiectivele specifice dedicate dezvoltării urbane durabile şi aşteaptă opiniile beneficiarilor pe tema acestor ghiduri până pe 18 aprilie. Sunt vizate de această axă prioritară reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă; reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din muncipiile reşedinţă de judeţ; îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate din municipiile – reședință de județ din România; creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă; creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020.

Bugetul disponibil pentru Regiunea Vest este de 150,37 milioane euro. Pentru a beneficia de acești bani, municipiile trebuie să aibă un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă pentru proiecte depuse în cadrul obiectivului specific 4.1 și o Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană pentru proiectele depuse în cadrul tuturor celor 5 obiective specifice menționate anterior. Consultarea publică are ca termen limită data de 18 aprilie 2017, dată până la care se pot transmite observații și/sau propuneri de modificare către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europe (MDRAPFE) la adresa de e-mail sau către Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), la adresa de e-mail. Ghidurile supuse consultării se găsesc atât pe pagina web a ADR Vest, cât și pe cea a programului, www.inforegio.ro.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Programul întreruperilor de curent electric pentru săptămâna viitoare, la Moşniţa Nouă

Reţele Electrice Banat a anunțat programul întreruperilor de curent pentru zilele viitoare la Moşniţa Nouă.…

32 de minute ago

Ghiroda a început pregătirea și va disputa șase partide amicale

Una din echipele de top din județul Timiș și-a reluat pregătirea încă de la începutul…

15 ore ago

Zeci de localități din Timiș nu au medic de familie. Președintele Colegiului Medicilor cere implicarea autorităților

Medicina de familie, domeniul care ar trebui să fie unul dintre pilonii sănătății, are în…

18 ore ago

Doi artiști timișoreni reprezintă, prin intermediul unei expoziții, România la Bienala de artă de la Veneția

România va fi reprezentată la ediția cu numărul 61 a Bienalei de Artă de la…

19 ore ago

Dragoste de mamă. Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara a primit o donaţie de un milion de euro de la mama sa

Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, medicul Tudor Constantin Luca, a primit de la…

19 ore ago

A fost lansată licitaţia privind reabilitarea zonei centrale a oraşului Sânnicolau Mare, proiect de 5,5 milioane de euro

Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a anunţat că a fost lansat în liciatţie proiectul…

21 de ore ago