Conflictul taximetristi – UBER sau cum unii n-au chef de munca, iar altii nu prea sunt lasati

Ora: aproximativ miezul nopții între joi și vineri. Stația de taximetre de la „Gogoașa înfuriată” din Complexul Studențesc. În stație sunt patru taximetre de la diverse firme, însă niciun șofer. La o masă, în picioare, cu șaormele în gură sau cu băuturi în față, cei patru taximetriști stau la povești. Se distrează bine, dacă te iei după onopatopeele scoase din cele patru gâtlejuri. Între două îmbucături cu „de toate”. Te scuzi că-i deranjezi dintr-o așa veselă chermeză și îi întrebi dacă este liberă o mașină. Cei patru se uită la tine de parcă le-ai cerut să demonstrezi Teoria relativității. Ba doi încep să râdă. „Uite și la fraierul ăsta, nu vede c-avem treabă?”, or fi zicând în gândul lor.

„Dar cam în câte minute s-ar putea să fie liberă o mașină?”, încerci marea cu degetul. Nici măcar nu mai răspund de data asta. Așa că aștept, preț de o țigară, poate vine o mașină. Nu vine. N-am încotro, dau telefon la o firmă de taximetre. Exact, dintr-o stație de taximetre plină cu mașini. O voce adormită, puțin plictisită, răspunde într-un final. În mod cert am trezit-o pe posesoarea vocii dintr-un dulce somn în timpul serviciului. Când află locația, mă întreabă iritată dacă nu sunt mașini în stație. Sunt, dar oamenii n-au chef să muncească. De la masa celor patru gălăgia acoperă pe cea a studenților care stau la coadă la „Șaorma 100%”. Aștept, iar timp de două-trei minute să primesc o veste bună la telefon. Nimic. În fine, apare un taximetru. „Evrika!”, e liber. Și, în spiritul adevărului, trebuie spus că mașina e curată, șoferul nu te bate la cap cu tot felul de întrebări și nici nu încearcă varianta mai lungă înspre casă.

Nu insistam cu această scurtă povestire dacă era singulară. S-a întâmplat însă în stația cu pricina de multe ori ca taximetriștii să te refuze. De fapt, excepțiile sunt atunci când au chef să muncească. Iar întâmplarea mi-a adus aminte și de „războiul” actual dintre taximetriști și UBER. Un război dus și pe Internet, dar și prin tot mai multe proteste ale taximetriștilor din țară. E drept, nu și în Timișoara. Un conflict care îmi amintește că în Timișoara sunt perioade din zi, 7-9 sau 16 -17, când nu găsești nicio mașnă la comandă. Că-i vinovată primăria care în cârdășie cu firmele de profil nu mai eliberează licențe nu mă interesează. Ideea e că în Timișoara e destul de greu să prinzi un taximetru liber. Și nu mai insist despre acele mașini îmbâcsite de tutun, că și unui fumător îi vine să vomite. Sau de acei șoferi care vara țin nepărat să-ți arate pedichiura din șlapi în care transpirația s-a transformat în jeg. Sau de taximetriști care te iau la interogatoriu, când ți-e lumea mai dragă, întrebându-te câte-n lume și-n stele. Să continui despre „melomanii” care nu pot asculta muzică, decât la maximum? Pe de altă parte, trebuie spus că există și mulți taximetriști extrem de politicoși, unii chiar cu studii universitare și cu mașini impecabile. Din păcate însă ne amintim mai mult de ceilalți.

Trec peste aceste lucruri și mă întorc la întrebarea: Dacă tot n-au chef taximetriștii să muncească, de ce nu-i lasă pe alții? Adică pe cei de la UBER. Mi-e greu să vorbesc despre aceștia din urmă, odată ce n-am circulat cu ei. Și nu vreau să le fac reclamă, dacă nu știu cum e. (Am înțeles de la unii amici că e OK, dar mă opresc aici.) Problema e că, ori de lene, ori din cauza unor șmenuri, ori din alte motive, Timișoara stă extrem de prost la capitolul taximetrie. Motiv pentru care ar trebui lăsați pe piață și cei care vor să muncească!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Edi a spus: (aprilie 28th, 2017 at 22:59 )

Articol realizat fără nici o documentare in prealabil NU Primaria a stabilit nr maxim de taximetrie la 1000 de locuitori….mai documentati va inainte de a scrie

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Start campanie de admitere la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Top