Situație mai puțin obișnuită pentru polițiștii de frontieră din Timiș. Confruntați, de câteva săptămâni, cu un nou asalt al migranților ilegali, oamenii legii au dat peste… patru cubanezi care voiau să ajungă în America!
Poliţiştii de frontieră de la SPF Moraviţa au găsit, în zona Jamu Mare, patru cetăţeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării. S-a stabilit că este vorba despre niște cetățeni cubanezi, un bărbat, două femei și un minor, cu vârste cuprinse 4 şi 49 de ani. Ei au declarat că au plecat cu un avion din Moscova, au ajuns in Serbia, unde au stat cateva luni, iar acum voiau să plece spre… SUA! Sâmbătă dimineață, în apropiere de Opătița și Denta, au fost prinși, de asemenea, 11 cetățeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă. De această dată, a fost vorba despre 11 pakistanezi cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, care voiau să ajungă în vestul Europei.
Scrie un comentariu
1 comentariu pentru acest articol
E deja plin de ei și prin Timișoara, nu numai în zona Moravița. Mă mir că nu-i vede nimeni, jandarmerie, poliție, să-i ia la întrebări. Umblă în grupuri, sunt mai toți cu tenul întunecat – fapt care le trădează originea – au bagaje cu ei. Am văzut un asemenea grup chiar la Kaufland, Calea Șagului. Erau adunați în magazinul Vodafone și-și cumpărau cartele pre-pay fără niciun fel de probleme. Foarte curând, acești indivizi se vor „vărsa” din Serbia în România, ungurii vor ridica rapid un gard de securitate și la frontiera cu Româbnia și atunci, Hasta la Vista! Ca să fiu în ton cu cubanezii din articol. Ne vor rămâne toți pe cap și vor face ce știu ei mai bine: mizerie, distrugeri, furtișaguri, acte de violență și nu în ultimul rând, acte de terorism. Asta dacă Românbia nu face ce trebuie și nu ridică și ea un gard de securitate la granița cu Serbia, stat-depozit de imigranți. Dar mă tem că incompetenții de la București nu vor face asta în veci și-n pururi, pentru că lor la altceva le stă gândul, nu la protejarea României.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
- O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
- Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
- Ultima întâlnire a lui Nicolae Robu cu Moș Gerilă
- Alarmă cu bombă pe Aeroportul Internațional Timișoara /FOTO
- A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
- Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
- Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Administratie
Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Citeşte tot articolul
Politica
Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Citeşte tot articolul
Sport
Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Citeşte tot articolul
Social
Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Citeşte tot articolul
Sănatate
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Timp liber și cultură
Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Topul celor mai populare machiaje și de ce-s atât de importante
Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
Altfel de plantare de pomi! Pe ritm de caval, la Oxigen Planting Festival în localitatea Şag
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
As Tour Timişoara vă invită la şapte zile de vis în Sousse – Tunisia
Food Truck Festival aduce peste 25 de van-uri cu preparate internaționale, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Lada cu Zestre, festivalul ce ne învață ce însemnă cu adevărat tradițiile, continuă în județul Timiș
Propunerile Iulius Town pentru un weekend reușit: Dinozaurii animatronici și Monștrii Marini gigant, Food Truck Festival, International Tattoo Convention
Timișoara International Tattoo Convention, ediția a doua. Fanii tatuajelor sunt așteptați la Iulius Congress Hall
Economic
Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook