Dublele masuri ale mult iubitului si stimatului Nicolae Robu

Un cetățean indignat și-a scris pe casă gândurile. Mă rog, sper că doar o parte dintre ele, după ce municipalitatea n-a pus deloc frână unui proiect imobiliar care tocmai a ajuns la stadiul de șantier exact în vecinătatea timișoreanului din poveste. Este vorba despre un bloc ce urmează a fi ridicat pe Bd. Cetății, într-o zonă de case. Este adevărat că pe aceeași stradă mai sunt blocuri cu patru etaje, iar vizavi, de asemenea. Poate că o astfel de dezvoltare pe marile bulevarde nu putem bloca pe viitor, însă sunt tare curios dacă primăria a autorizat acel proiect, cu tot cu locurile de parcare necesare, sau afacerea are, ca în alte multe cazuri, un miros rânced de dubios. Omul e supărat că primăria a dat OK-ul pentru o astfel de lucrare, iar vinovatul a fost identificat în persoana lui Nicolae Robu. Unii vorbesc în spațiul virtual că aprobările pentru acea „monastire” a businessului imobiliar ar fi fost date de administrația Ciuhandu, dar nici că mai contează cine este vinovatul, de vreme ce acel vecin indignat a scris pe casă „Robu devi un cretin!”.

Dar nu asupra excentricităților unor timișoreni aș vrea să zăbovesc. Câteva zile mai în amonte, am aflat că justiția a dat câștigă de cauză Poliției Locale Timișoara în procesul cu domnii Lucian Mugur Șerdean și Alin Ivanov. Acești doi inși de-o energie civică debordantă au afișat, în urmă cu un an, un banner de ziua primarului, banner pe care i-au urat mulți ani „tovarășului și conducătorului iubit Nicolae Robu”. Oamenii mai țineau în mână două steaguri, unul al PCR și unul al RSR, dar nu am înțeles nici astăzi unde este jignirea, unde este tulburarea ordinii publice într-o astfel de scenetă de artă urbană. Bine că a înțeles instanța, iar Nicolae Robu nu s-a opus deloc acestui demers al poliției locale. Căci putea să o facă, dacă avea simțul umorului. Putea să-i zică preferatului Dorel Cojan, director interimar al PLT, să nu-și mai trimită juriștii la tribunal, ba chiar să o lase mai moale. Nu, cauza a mers până la capăt, iar acei domni care l-au ironizat pe ditamai primarul liberal au rămas cu amenzile.

Aici e tare ciudat cum primarul se joacă cu duble măsuri. Când Corneliu Vaida a fost amendat că i-a făcut nesimțiți pe cei de la poliția locală, Robu a venit semeț pe un cal alb și a vorbit de plasarea demnitarului deasupra acestor intrigi mărunte. Că un șef de poliție, ca și un politician ori edil, ar trebui să înghită mai multe de la dinamismul ăsta civic, nu să sară imediat cu „cremenalul”. Uite că Nicolae Robu una zice, alta fumează, iar domnii Lucian Mugur Șerdean și Alin Ivanov au rămas cu amenda pentru niște urări de o ironie nici măcar foarte fină. Dar tot urări, la urma urmelor. Că nu-i doreau primarului să moară, să-și rupă picioarele, să chelească sau să-ncărunțească, ci să trăiască mulți ani. Cine ar mai zice că lui Nicolae Rou îi place numai să-l laude lumea, că nu suportă critici? Uite că omul cu mesajul scris pe casă, în care îl face „un cretin” pe edil, scapă de vigilența poliției, însă lăudacii au rămas cu amenda.

O altă dublă măsură în cazul lui Nicolae Robu. Sediul de partid oferit USR-ului. O bojdeucă jalnică, ceva ce n-ai repartiza nici măcar unor cetățeni homeless, darmite aliaților din dreapta politicii românești. Edilul va zice că el nu știa, că nu el se ocupă cu așa ceva. Teoretic așa este. Nu el se ocupă cu rezolvarea situației locative a USR, oameni decenți la urma urmelor. Nu, Nicolae Robu se ocupă de rezolvarea situației locative a PSD Timiș, când un bun din patrimoniul local era cât pe ce să fie vândut moca „dușmanilor” din social-democrație, gata renovat pe banii ADP, mânărie la care primarul Robu a participat cu ditamai echipa de consilier locali PNL. Noroc cu Petrică Folică, un fel de Mugur Șerdean de-atunci al consiliului local. Dacă putea clica politică de-atunci, poate că-l și amendau.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (aprilie 30th, 2017 at 11:13 )

Mult iubite si stimate tov. Sasu, fara a fi un mare admirator al primatului, nu pot sa nu constat fierea din materialul de mai jos. Daca tot ati amintit ca autorizatia putea fi data de Ciuhandu ( alta mostra de babuin), de ce nu ati cercetat in maniera jurnalistica acest aspect si apoi sa va aruncati umorile in scris.

cu cretinu la sexolog a spus: (aprilie 30th, 2017 at 13:29 )

robu sau ciuhandu tot pula aia e. ce n a reusit unul face celalalt praf.
robu a ajuns acel bolnav ce se crede la cârma lumii, micul trampy. incaruntit pronuntat de la cele cardiace se insoteste de cele doua testicule, ionuț si popo, ca sa ascunda tulbularile de erectie de care da dovada.
de aici si colectia de nimfete din primarie.

e, in cazul blocului de pe cetatii tulburarea e cat…blocu, coiuț si popo n au cum sa l ajute. asa ca trece pe lins dosuri pt bani si bannere.

anteconbega a spus: (mai 1st, 2017 at 10:10 )

Mult iubite şi stimate domnule Poli 21, gloriosule blogher. Gh. Ciuhandu nu poate fi babuin precum Boru! Omul a făcut şcoală germană, era el cam aţos din fire, în ultimul mandat era cam plictisit, a făcut praf cu tovarăşii politic PNŢCD-ul care a a devenit abulic după tâmpenia cu restitutio in integrum, dar măcar era om de cuvânt, echilibrat, şi nu un exaltat psihic precum adevăratul babuin liberal. În fond, Sasu, din precauţie saxonă, a evitat să consemneze şi celelalte asumări excepţionale ale primarului de Doamne ajută: Întâiul Vopsit al judeţului, Primul Marinar al Banatului de Câmpie, Marele Pasagist al Timişoarei, Întâi Stătătorul Palmieragiu al Municipiului, Creatorul Metroului-Submarin Gara de Nord-Gara de Est, Uriaşuzl Gropar al PNL Timiş, şi atâtea alte năzbâtii erste klasse, să-i dea Dumnezeu sănătate muncitorească de 1 Mai.

ale a spus: (mai 2nd, 2017 at 18:51 )

Ce sa inteleg eu din acest articol, ca primarul ar fi trebuit sa intervina si sa nu mai „lase” juristii sa mearga la tribunal, pt ca acel proces sa fie pierdut, pt ca acele cheltuieli de judecata si orice alte cheltuieli cauzate de acest eveniment, sa fie suportate de mine si de toti ceilalti cetateni care platesc impozite, si asta doar ca sa imi demonstreze ca are „UMOR” :)))))). Glumetule…. mare ziarist….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Top