Nu a fost sa fie! Poli Timisoara pierde nemeritat la Iasi

Apropae, dar nu prea! Poli a pierdut astăzi primele puncte din play-out, pierzând şi primul joc direct pe terenul celor din Iaşi, din istoria directă al celor două grupări!
CSM Poli Iaşi a revenit pe locul secund în play-out, după victoria de pe teren propriu cu ACS Poli Timişoara. „Bănăţeanul” Fucek a avut prima ocazie a oaspeţilor, dar a fost blocat de Grahovac. Cu două minute înaintea pauzei, Straton s-a opus la reluarea lui Golubovic, apoi Bole nu a nimerit decât bara din apropiere. Mijlocaşul maghiar s-a revanşat la doar 35 de secunde de la reluare, când a finalizat centrarea lui Ştefănescu. Andrei Cristea a trecut apoi în două rânduri pe lângă golul secund, iar oaspeţii au fost şi ei aproape de egalare. Şutul puternic al lui Soljic a fost însă parat de Grahovac.
Ieşenii au rămas în zece după eliminarea lui Ţigănaşu pentru cumul de galbene, dar egalitatea numerică s-a restabilit la faza următoare. Ştefănescu a scăpat pe contraatac, iar Soljic l-a faultat şi a văzut cartonaşul roşu.
Golubovic a ratat ultima ocazie importantă, iar CSM Poli Iaşi s-a impus cu 1-0. La Iaşi, ACS Poli Timişoara a pierdut primele puncte în play-out.
Păcat, un rezultat de egalitate ra mai echitabil, dar în cele din urmă contează ce arată tabela de marcaj!
Poli Timişoara: Straton – Şeroni, Scutaru, Cânu, Străuţ, Soljic, Artean, Bărbuţ, Croitoru, Fucek, Pedro. Au mai jucat: Bocşan, Neagu şi Popovici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Mircea_tm13 a spus: (aprilie 1st, 2017 at 21:29 )

Păcat, nu era rău dc scoateam un egal. Ionuț Popa se dovedește un bun motivator, dar încă o data nu prea inspirat la schimbări. Sa schimbi întregul flanc stâng la pauza este o mișcare care are nevoie de motive puternice. George Neagu se dovedește un fundaș stânga dezastruos: pe partea lui s-a centrat la gol, el a pierdut mingea când am luat roșu, a mai dat vreo doua centrări dezastru – una din lovitura liberă de pe dreapta, poziție buna. E departe de media echipei. Păcat ca nu mai joaca Novak, nu stiu unde a dispărut…
Victoria cu Chiajna! Hai Poli!

INO a spus: (aprilie 1st, 2017 at 22:30 )

BOY’S!ACS!O ADUNĂTURĂ DE NĂUCI CARE NICI MĂCAR NU ȘTIU SĂ PASEZE!POPA DEMISIA!!POLI ESTE UN CLUB DE 2 BANI ȘI LIGA 1 FOARTE SLABĂ ACESTA ESTE MOTIVUL PENTRU CARE SE POATE SALVA DE LA RETROGRADARE ÎN REST DE TOATĂ RUȘINEA JOC PENIBIL SĂ DAI ÎN MINGE CA SĂ SCAPI DE EA!SĂ TRAGI PESTE POARTĂ DIN 2 METRI!SĂ NU LEGI 2 PASE ȘI SĂ TE TRÂNTEȘTI PE JOS LA FIECARE FAZĂ VAI DE MAMA VOASTRĂ BĂNĂȚENI FĂLOȘI COCLIȚI!DACĂ PLEACĂ POPA ȘI VINE ALT ANTRENOR POLI TIMIȘOARA AVEA MULT MAI MULTE ȘANSE!!DAR ASTA E JUCAȚI CE SUNTEȚI ȘI AVEȚI!RUȘINE! RUȘINE! RUȘINE !MĂGARI PE FAȚĂ ASTA ÎNSEAMNĂ POLI TIMIȘOARA!!SPER SĂ VĂ SALVAȚI DE LA RETROGRADARE!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

birlic a spus: (aprilie 2nd, 2017 at 08:18 )

nui nimic se mai si pierde ,Popica ,lasa Chirurgu-n sala si opereaza tu cu Chiajna .Hai Poli.

STOIAN MIRCEA a spus: (aprilie 2nd, 2017 at 09:44 )

De data asta POPA si-a aratat competenta !Sa spui ca a fost neinspirat e o lauda ,a fost[vorba sponsorului] unic, cred ,in lume care face ce a facut cu schimbarile.Sa ti in teren un jalon plimbaret care nu stiu daca a facut 100 de pasi dar greseli cu caru.Infrangerea era necesara ,poate,poate sa isi revina dar nu cred.

astral a spus: (aprilie 2nd, 2017 at 10:40 )

meci pierdut clar pe schimbarile neinspirate de la pauza. Neagu nu e de Liga 1, iar atacantii (Popovici si Pedro) au fost foarte slabi.

teo musante a spus: (aprilie 3rd, 2017 at 09:42 )

Exact si precis comentariul domnului Stoian Mircea . Nu vreau sa dau verdictul ca I Popa e foarte bun , bun sau slab antrenor , dar la Iasi a fost antrenor de ……Pesac ! Primele 2 schimbari la noi zici ca le-a facut ANTRENORUL ADVERSARILOR . Dar nu vreau sa-l critic prea mult la infrangere ptr ca nici nu l-am laudat prea mult la victorii . In schimb am ceva de spus despre autorul acestui articol : Incep cu o intrebare : Domnule Alin Toader , sunteti specialist pe rubrica METEO sau la HOROSCOP ??? Asta pentru titlul pus . Daca continutul este cat de cat decent avand in vedere ca a-ti enumerat ocazile si evenimentele din meci ……dar titlul „POLI PIERDE NEMERITAT LA IASI ” ?!?!?! Stimabile , pai daca spui ca aia au avut o bara , 2-3 ratari imense iar noi o ocazie { soljic } in tot meciul , arbitrul a fost impartial , atunci de ce am PIERDUT NEMERITAT ??? Cred ca ai primit titlul de la vre-un sef . Atunci da , ai o scuza .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Aprilie este o lună aglomerată pentru grădinarii harnici, în care se pot realiza multe lucrări de întreținere și de plantare în grădină. Specialiştii de la SC Horticultura oferă câteva sfaturi pentru îngrijirea grădinii în această lună. Principalele lucrări în grădină din această lună sunt: Se aplică tratamente fitosanitare. Se plantează arbori și arbuști. Se continuă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Top