Poli continua sa faca victime, in ciuda programului incarcat si a multor indisponibilitati

Poli Timişoara reuşeşte imposibilul şi termină turul din play-out cu 4 victorii, 2 egaluri şi o singură înfrângere. În partida de joi cu Gaz Metan, se părea că gruparea violetă este mulţumită şi cu un punct, dar surpriza a venit pe final de meci.

Prima repriză a fost echilibrată, însă parcă s-a jucat cu frâna de mână trasă şi era clar că se poate marca doar după o fază fixă sau pe greşeli individuale. Şi chiar dacă au fost astfel de faze, tot nu s-a marcat până la pauză. Eric a avut prima ocazie dintr-o liberă, apoi Novak nu a profitat de gafa lui Trtovac, Eric putea marca şi din acţiune, la fel ca Mailat, după ce Croitoru putea finaliza singur, la o fază la care a recuperat o minge din picioarele adversarilor. Şi totuşi, marii remarcaţi ai primei părţi au fost portarii Straton şi Greab.

În partea secundă jocul a rămas destul de încâlcit, cu multe galbene şi cu un arbitraj al „uriaşului” Marius Avram care a supărat ambele combatante. Soljic a avut un şut excelent în minutul 54, scos in extremis de Greab, apoi oaspeţii au avut două şanse mari prin Trtovac şi Lupu, însă niciunul nu a nimerit poarta din poziţie bună. Pe final, Ionuţ Popa a trimis în teren doar jucători cu profil ofensiv, însă salvarea a venit când nimeni nu se mai aştepta, de la fundaşul dreapta Bogdan Străuţ, care a înscris cu capul după un corner în minutul 88. 1-0 şi Poli Timişoara continuă să impresioneze, chiar dacă în tribune au fost spectatori mai puţini ca la un meci de baschet disputat la Oradea, Sibiu sau Tg. Mureş, ca să nu trecem pe listă şi Clujul.

ACS Poli: Straton – Străuţ, Bocşan, Cânu, Neagu – Artean, Soljic – Mailat (Pedro Henrique), Croitoru (85, Drăghici), Novak (80, Ignea) – Popovici

Gaz Metan: Greab – Creţu, Trtovac, Zaharia, Rugasevic – Danci, Bic – Curtean (63, Lupu), Eric, Munteanu (72, Buziuc) – Sikorski

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Digilistul a spus: (aprilie 20th, 2017 at 20:05 )

Una-i POLI TIMISOARA! Asta O STIE TOATA TARA !!!

Tom a spus: (aprilie 20th, 2017 at 21:57 )

Bravo ASU, adica pardon AX-ul ! 🙂

INO a spus: (aprilie 21st, 2017 at 02:27 )

BOY’S!MECI SLAB!DAR BRAVO POLI PENTRU VICTORIE!SUCCES ȘI SĂ SCĂPAȚI DE RETROGRADARE!!MEDIAȘUL CEA MAI BUNĂ ECHIPĂ DIN PLAY OUT NU A VRUT SĂ JOACE CU POLI!ORICUM 3P FOARTE,FOARTE IMPORTANTE!HAIDE POLI TIMIȘOARA VICTORIE CU BOTOȘANI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

teo musante a spus: (aprilie 21st, 2017 at 09:15 )

Meci foarte slab , rezultat EXCEPTIONAL ! Daca la Tg-Mures am scos „doar egal” dupa un meci in care ocazile gazde -oaspeti au fost 2-6 , azi raportul ocazilor a fost tot 2-6 dar cu Poli castigatoare cu noroc pe final . Orice s-ar spune , Popica e antrenor norocos dar……atentie ! Echipa a acumulat o oboseala cronica , e stoarsa . Vointa este dar putinta mai putin . Doar ca un suporter care vad fotbal de vre-o 45 de ani i-mi permit sa trag niste concluzii . Nu ca specialist . Echipa a fost alcatuita bine { nici nu prea erau optiuni } dar in teren a stat destul de prost . Soljic ca inchizator a stat mult prea in fata si era mereu prins pe contre-pied iar Novak a fost extrem de sters . Soljic nu-i fotbalist rau dar e jucator de interceptie si locul lui e langa Artean in teren nu doar pe foaia de joc ci si in teren . E bun in fata fundasilor dar cand e mai avansat , greseste multe pase si are mereu tendinta sa faulteze cand e depasit . Chiar eu credeam ca pozitia lui Novak este de mijlocas de banda dar m-am inselat . Novak nu dubleaza coechipierul din banda si nici nu e prea constructiv . De Neagu doar ca ……..atat poate . Ok , rezultatul conteaza dar e bine sa stim ca nu poti face rezultate si puncte doar pe noroc si greselile adversarilor . Ca un mare plus ramane devotamentul baietilor si ambitia . Intr-un fotbal slabut , conteaza mult acest lucru .

birlic a spus: (aprilie 21st, 2017 at 09:27 )

Avea dreptate Popovici in interviul sau ca nu intelege pe cei care-i injura de la inceputul pana la sfarsitul meciului ,cu ce sunt ei vinovati,ca sunt jucatori profesionisti si au facut prin rezultatele lor sa rastoarne toate previziunile multora nu numai din Timisoara ci si a unui post de televiziune care nu le dadea nici-o sansa ,care acum a inceput sa se balbaie.Daca merg asa pana la sfarsit ,sunt unici in istoria Politehnicii care au plecat la drum cu un handicap de 14 puncte si atunci in loc sa ne bucuram si sa-i incurajam ,ne purtam ,nu ca locuitorii unui centru universitar.Nu avem nimic cu cealalta Poli ,sa fie sanatosi ,noi cu aceasta echipa defilam ,ne bucuram sii incurajam .Bravo Poli ,bravo Ionut ai reusit sa faci din nimic ,totul . Hai si cu primul trofeu sa nu sa se uite ca Banatu-i fruncea

astral a spus: (aprilie 21st, 2017 at 10:41 )

Ne mai trebuie 8-9 punce din 7 meciuri ca sa ne salvam, ceea ce nu e imposibil. Norocul e de partea noastra deocamdata. Apararea e printre cele mai bune din play-out, dar atacul sufera, Soljic e cea mai buna achizitie adusa in iarna, iar Mailat incepe sa se maturizeze. Straut la primul gol in acest campionat, iata ca fundasii ne salveaza din nou. Oricum, la fazele fixe suntem puternici.
Bravo Poli!.

sorin a spus: (aprilie 21st, 2017 at 12:42 )

Lasati povestile si hai la stadion, ca-i plin netul de zmei de tastatura ! Analiza tactica o face antrenorul asa cum stie si asa cum poate, nu-i treaba noastra! Treaba noastra este sa mergem pe arena si sa cumparam amaratul ala de bilet cu 15 lei, sa se poata achita chiria ptr organizarea meciului. Mai analize tehnico-tactice nu erau facute in zeitung, in rest erau toate facute !

++ a spus: (aprilie 21st, 2017 at 12:47 )

daca aia de care vorbea Popovici sint de la ASU atunci ASU a trecut la urmatoarea trapta de parsivitate. dupa evolutiile proprii, in aproppierea unei penibilitati maxime cu infringeri de la 3 goluri in sus, sa fluieri pe altii care aduc rezultate e totusi prea mult.

@teo m.. a spus: (aprilie 21st, 2017 at 12:59 )

asa slab joaca de la inceput si cu jocul asta slab au recuperat cele -14 puncte luate de la FRF, LPF etc. se apara cum pot si marca cum pot si cu cine pot. treaba e facuta cu seriozitate si profesionalism, vad ca merge si inca foarte bine. in rest, hai POLI!

Mov a spus: (aprilie 24th, 2017 at 01:26 )

OK SORIN si toti la stadion!
ACUM CAND SUNTEM APROAPE DE O PERFORMANTA MONDIALA, momentan ,cand echipa trece prin ce poate fi mai greu finananciar, cred cu tot suflelul ca e datoria noastra de a fi pe DAN PALTINISANUL. Acum e momentul sa ne aratam atasamentul fata de POLI TIMISOARA, sa o sustinem si IMPREUNA sa obtinem ceea ce ne dorim – L1 !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling

Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Top