Primavara la Disneyland: excursie de poveste la Paris / FOTO

O călătorie la Disneyland Paris este ca și cum ai răsfoi o carte cu povești drag. Este o întoarcere în copilărie, e ca și cum ai deschide sertarul magic cu vise ce pot fi realizate. Pentru copii, dar și pentru adulți, vă propunem un exercițiu de imaginație: cum ar fi dacă v-ați trezi, dintr-odată, călcând pragul castelului din poveste?

La sfârșitul înfloritei luni a lui April, Agenția de turism Ultramarin vă propune o experiență inedită: un cadou – experiență pentru cei dragi (copii sau nu numai) în lumea fantastică a copilăriei, la Disneyland Paris! Pentru că este o lună de sărbătoare, Agenția de turism Ultramarin vă oferă un cadou inedit de Paște: gratuitate pentru copiii de până în 12 ani, pentru înscrieri până în 12 aprilie! Dumneavoastră puteți de asemenea să oferiți un cadou unui copil care altfel nu va avea, poate, niciodată șansa să meargă în feericul parc de distracție. Un procent de 2% din prețul fiecărei excursii achiziționate va merge spre copiii săraci adăpostiți de o instituție socială din județul Timiș.

La Disneyland, cinci ţinuturi de poveste îi aşteaptă deopotrivă pe cei mici şi pe cei mari. Mainstreet USA vă întâmpină cu farmecul şi calda ospitalitate a unui mic oraş american din anii 1900, exact ca în vremurile copilăriei lui Walt Disney… Fantasyland este cel mai fericit ţinut al parcului, unde personajele din poveştile ce l-au inspirat pe Walt Disney prind viaţă: Peter Pan, căpitanul Hook, labirintul lui Alice din Ţara Minunilor, castelul Frumoasei din Pădurea Adormită, cupele gigantice de ceai ale lui Mad Hatter, Dumbo, elefantul zburător sau Pinnochio, sunt doar câteva surprize de neuitat. Frontierland reconstituie atmosfera Vestului Sălbatic. Aici puteţi călători cu piroga sau cu trenul în căutarea aurului, străbătând Big Thunder Mountain sau puteţi cânta în satul indian al lui Pocahontas. Adventureland a fost creat pentru iubitorii de aventură. Călătoriţi prin ţinutul lui Indiana Jones, sau urcaţi pe corabia piraţilor pentru a ajunge pe Insula Aventurilor sau pe Insula lui Robinson Crusoe. Iar Discoveryland vă oferă o adevărată călătorie prin spaţiu şi timp, într-o călătorie intergalactică cu nava spaţială Starspeeder 3000.

Povestea continuă și dincolo de Disneyland. Parisul nu este încă extrem de aglomerat în luna aprilie, aşa că vizitatorii se pot bucura din plin de măreţia şi splendoarea metropolei despre care se spune că este cea mai frumoasă din lume. Cu o arhitectură impresionantă, cu bulevarde imense străjuite de clădiri maiestuoase cu acoperişuri suflate în aur, Parisul te copleşeşte: fie că este vorba despre o plimbare pe cel mai faimos bulevard din lume – Champs Elysee, de vizitarea unora dintre cele mai impunătoare clădiri (catedralele Notre Dame de Paris şi Sacre Coeur, Turnul Eiffel, Domul Invalizilor unde este înmormântat Napoleon Bonaparte, Muzeul Louvru sau Musee d’Orsay, Palatul Versailles, Centrul Pompidou şi Arcul de Triumf), fie că este vorba de o plimbare romantică prin alte vremuri în Grădinile Tuilleries sau prin Piaţa Concorde.

Disneyland este bucurie pură pentru toată lumea, indiferent de vârstă. Pentru copilul tău, dar și pentru pe copilul din tine. Detaliile excursiei la Disneyland – Paris, cu plecare în 23 aprilie, le găsiţi aici sau sunând la numărul de telefon 0256-499.706, unde consilierii Ultramarin vă pot oferi toate datele călătoriei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top