Robu explica de ce a castigat alegerile in PNL Timis: e bun, e drept, e cinstit si corect

Nicolae Robu este, fără discuții, câștigătorul absolut al alegerilor din PNL Timiș. Are exact echipa pe care și-a dorit-o și e convins că filiala a ieșit mai puternică după scrutin. Într-o postare pe Facebook, șeful liberalilor ține scorul ca la meci și revine la una dintre temele sale favorite: „zmeii” care nu pot niciodată să câștige o bătălie.

Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, și-a proclamat victoria în alegerile interne din partid și pe rețelele de socializare. „Victorie!! Așadar, ce-a fost de demonstrat, s-a demonstrat! Alegerile s-au încheiat. Eu și echipa împreună cu care am concurat am câștigat detașat competiția. Absolut toate posturile în Biroul Politic Județean au revenit echipei conduse de mine! Așadar, scorul pe posturi este de 33 la 0. Da, ați citit bine, la zero! Ceea ce n-au învățat contracompetitorii mei și ai colegilor este că oricât de puternici, de fioroși, se arată zmeii, niciodată nu ies ei învingători, învingătorii sunt mereu cei buni, cei drepți, cei cinstiți, cei corecți! Vă mulțumesc tuturor celor ce mi-ați fost alături, stimați și dragi colegi! Vă chem alături și pe toți cei ce nu mi-ați fost; vă asigur că vă voi primi imediat, cu o condiție: să împărtășiți aceleași valori, să fiți drepți, cinstiți, corecți! Și, bineînțeles, loiali PNL și, prin PNL, interesului public”, a scris Robu pe Facebook. El a mai anunțat că Sorin Munteanu, primarul din Buziaș, care a pierdut în fața lui Gheorghe Nastor o funcție de prim-vicepreședinte, va fi numit președintele Ligii Aleșilor Locali și va intra, astfel, în BPJ.

Înainte de alegeri, Robu și-a prezentat, tot pe Facebook, calitățile care îl făceau candidatul perfect pentru funcția de președinte al PNL Timiș. „Am experiență în administrația publică și pot direcționa activitatea politică a filialei astfel încât ea să fie de ajutor primarilor PNL (…) Reprezint aproape 50% din populația și implicit din electoratul județului Timiș (…) Sunt, în mod detașat, persoana din filială cu cea mai mare notorietate pozitivă și încredere la populație, atât în plan local, cât și la nivel județean și național”, scria acesta. În aceste condiții, e puțin greu de imaginat cam ce i-ar fi putut face niște „zmei fioroși”… „Sunt om de echipă, tolerant și iertător, capabil să coagulez tot ce are partidul mai bun”, a mai notat Nicolae Robu, pe aceeași rețea de socializare. Facebook pare însă să le fi dăunat unora dintre liberali: la nivel de zvon, unii dintre delegați de pe Timișoara s-au trezit că nu mai au drept de vot, deși primiseră SMS-urile de confirmare, după ce ar fi dat „like” la postările contracandidatului lui Robu, Alin Nica. Informația este respinsă categoric de organizatorii alegerilor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

20 comentarii pentru acest articol

costel a spus: (aprilie 23rd, 2017 at 12:59 )

pentru cretinu asta zmeii sunt colegii de partid, nu pesedeul. cica ii iarta daca nu stiu ce bla bla… popo si nasleu sunt din echipa celor drepti si cinstiti? :))
un deja vu cu vadim, bolcaș si zăvoranca.

INO a spus: (aprilie 23rd, 2017 at 12:59 )

BOY’S!ADEVĂRUL ESTE CĂCI ROBU A FĂCUT DESTULE PENTRU BANAT TIMIȘ TIMIȘOARA!CHIAR DACĂ NU TOATE AU IEȘIT A FĂCUT-O CU DRAGOSTE FAȚĂ DE BANAT TIMIȘ TIMIȘOARA ȘI ASTA CONTEAZĂ ÎN PRIMUL RÂND!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

diaconu dan a spus: (aprilie 23rd, 2017 at 13:11 )

Eu împreuna cu Robu suntem echipa câștigătoare. Doi penali care am câștigat si care daca i-l socotim si pe Popoviciu si Nasleu suntem 4 penali. Noi suntem romani……

victor a spus: (aprilie 23rd, 2017 at 13:40 )

Doamne , Dumnezeule, asta chiar e paranoia politica. Ceilalti care nu sunt in echipa lui, a sultanului Robu, sunt dusmanii care au pierdut batalia! „Vă chem alături și pe toți cei ce nu mi-ați fost; vă asigur că vă voi primi imediat, cu o condiție: să împărtășiți aceleași valori, să fiți drepți, cinstiți, corecți! Și, bineînțeles, loiali PNL și, prin PNL, interesului public”, a scris Robu pe Facebook. Adica, competitorii din PNL Timis sunt nedrepti, necinstiti, incorecti.Daca Alin Nica rabda o asemenea mizerie, apai atunci nu e mai bun ca Alin Popoviciu in aceste sens.

STOIAN MIRCEA a spus: (aprilie 23rd, 2017 at 14:28 )

Nicolae Robu inainte de toate e un intelectual veritaeibil ce merita respect si de la cei fara de carte ce isi permit atitudini de la egal la egal.Am o singura dorinta ;Ca sa intre in galeria marilor personalitati ce au condus TIMISOARA e nevoie de o lupta dura si pe fata cu consilierii locali ce nu sunt de loc locali.

anteconbega a spus: (aprilie 23rd, 2017 at 14:43 )

Domnule Stoian, câtă dreptate aveţi! Dl Robu are trebuie sculptat de viu şi aşezat pe Aleea Personalităţilor, alături de Eugeniu, Carol, Bela, Aurel, Stan, Janos, Romul, Ioachim şi toate celelalte uriaşe personalităţi. Bustul lui Lae, life! Precum statuile vii din centrul Vienei! Omul o merită, este cea mai mare personalitate liberală pe care a dat-o Banatul. Poate Ionuţ…

PSD a spus: (aprilie 23rd, 2017 at 15:14 )

Si uite asa nu castigam doar judetul cat si Timisoara. Sa vina 2020!

Lesinat a spus: (aprilie 23rd, 2017 at 15:59 )

Astia pnleii frustrati , mergeti la PSD . Luatil de ciocan pe idolu , fredi si alte petarde . Pe langa astia pensionatilor pe nea betivu de coifan si pe nou fortuna asta de draganescu . Spor cu ei ca faceti praf leprelor .

Poli 21 a spus: (aprilie 23rd, 2017 at 16:00 )

Dar cel mai important este ca acest individ are toate simptomele unui psihopat periculos, pentru care spitalul din Gataia ar fi un sanatoriu.

petre a spus: (aprilie 23rd, 2017 at 16:42 )

Robu se autoomagiaza! Va dati cu totii seama ca omul e bolnav, e narcisist si autist. Pai, a castigat alegerile dupa ce si-a aranjat delegatii la alegeri. Cum poti sa te bucuri cand ti-ai aranjat castigarea alegerilor cu doi oameni cinstiti: Popoviciu si Nasleu. Cu acest individ in frunte, s-au pierdut 2 alegeri consecutive: locale si parlamentare. Sfat pt Sorin Munteanu, anuntat de Robu ca presedinte al Ligii alesilor locali: nu accepta o astfel de umilinta! nu poti intra in BPJ pe usa din dos! In rest, PNL Timis va fii abonat la esec…dupa esec!

Spaima Girocului-Zona de case a spus: (aprilie 23rd, 2017 at 17:55 )

Umbla vorba ca PSD-ul își dorește sa câștige Robu, ptc vezi Doamne asa au sanse sa câștige in 2020 Timisoara ! Marș la sapa comuniștilor ! NICIODATĂ Timisoara nu va fi condusă de ciuma Rosie ! Daca ii ies la Robu proiectele, cu toate proptele voastre, in 2020 își pune un om capabil si la județ…

spectator a spus: (aprilie 23rd, 2017 at 19:17 )

@leșinat te iei ca proasta în târg de Coifan și Drăgănescu. Ăștia au fost președinți de partid când tu umblai în patru labe. Când ai băut tu cu Coifan sau Ovi?

Lesinat a spus: (aprilie 23rd, 2017 at 22:46 )

@Spectator , esti prost de bubui . AU fost . Cand Robu la reactivat pe OVi a fost ok ? Jet de aici , echipa de betivi . Au fost presedinti in conjucturi , ca pe barba lor 15 voturi . Hai siktir .

Alain Rus a spus: (aprilie 24th, 2017 at 00:48 )

băi fraierilor
Eu, Alan Rus, trebuia să fiu președinte! AM toate calitățile pt un politician de succes: știu să cerșesc pentu cetățeni. EU cetățeanul rămas fără job și papică. ce, eu nu contez?
vin eu din urmă și ăv arăt ce înseamnă consultanaț politcpă.

Vuk a spus: (aprilie 24th, 2017 at 06:57 )

#Lesinat – ești prea dobi ca sa mai și înțelegi ceva. Marsh!

spectator a spus: (aprilie 24th, 2017 at 08:10 )

@Leșinat Ești prost și n-ai maniere. Hai sictir cu c și nu cu k. Că doar e din Turcia și nu din UE. Norocul tău e că te ascunzi după un peudonim, leșinatule, că altfel ai fi avut parte de un duel.

Lesinat a spus: (aprilie 24th, 2017 at 08:37 )

@Spectator , pseudonim , vezi cu „s” ala de la suge-te cu liniuta . Pup

viorel a spus: (aprilie 24th, 2017 at 10:09 )

ce asteptari sa ai de la lepre batrane gen robu, daca generatia tanara din pnl lacomeste la locuri de case intr un mod sfidator, sub ochii tuturor timisorenilor. si cand cred ca nu ii vede nimeni chefuiesc cu pesedistii in frunte cu ciocanitoarea aia de alina. dupa peneleul asta plangeti?
daca nica chiar castiga il zdrobeau de nu se vedea, e ireversibila faza, metastaza!
iar in tara, in toate filialele, au castigat d astia ca robu.

spectator a spus: (aprilie 24th, 2017 at 12:32 )

@Leșinat De tastatura qwerty ai auzit? Cum rămâne cu duelul? Ești ud deja?

paraipan a spus: (aprilie 25th, 2017 at 15:01 )

PNL Timis a ajuns o gasca de labari. Sa isi schimba numele in POL, adica Partidul Onanist Liberal.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO

Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara

Sâmbătă a fost rândul fostului primar, Nicolae Robu, acum reprezentantul a două partide, PNL și PSD, să își prezinte viziunea cu care vrea să obțină un al treilea mandat de primar al Timișoarei. Cu multe proiecte pe care le dorea în precedentele mandate, cu unele ”reparații” prin care să se revină la modul de guvernare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Top