Au dat aula pe Parcul Rozelor! UVT si-a scos absolventii la party

Studenţii Universităţii de Vest Timişoara care au obţinut în această sesiune diplomele de absolvire vor ţine minte ceremonia de final toată viaţa. Pentru prima dată evenimentul nu a mai avut loc la Aula Magna, ci în Parcul Rozelor.

Ceremonia de absolvire a fost gândită sub forma unui spectacol deosebit, în care şefii de promoţie au fost premiaţi de alumni ai fiecărei facultăţi absolvite, personalităţi de succes în domeniul lor de activitate care după terminarea studiilor la UVT au ajuns să fie apreciate şi cunoscute pentru rezultatele reuşite. „Este pentru prima dată pentru Universitatea de Vest când se organizează o asemenea ceremonie. Este o ceremonie aparte, a unei universităţi aparte, una a diversităţii, în care funcţionează 11 facultăţi diferite. Absolvenţii acestora aduc unitatea universităţii, exact prin această diversitate. Forţa noastră nu este dată doar de cele 11 facultăţi ci de întrepătrunderea acestora. Ne mândim cu voi”, a declarat Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest Timişoara. Alături de el pe scenă a urcat şi unul dintre cei mai cunoscuţi absolvenţi din ultimii ani ai unei facultăţi din cadrul UVT, rugbistul Chester Williams, primul sportiv de culoare care a jucat în naţionala Africii de Sud. „O să vă spun povestea mea de viaţă şi motivul pentru care o aduc în faţă voastră. Când am fost copil trebuia să merg în fiecare zi şase kilometri până la şcoală, în fiecare zi, şi o făceam desculţ pentru că părinţii mei nu aveau bani să îmi cumpere încălţăminte. Toată copilăria am stat într-o locuinţă cu două camere, în una stăteau părinţii mei, iar în cea de a doua eu împreună cu cei patru fraţi si surori. Vremurile erau dificile, ca şi cetăţean de culoare nu aveam voie să mergem mai mulţi de doi oameni împreună pe stradă. După terminarea şcolii a trebuit să mă angajez şi nu am avut bani pentru a continua studiile. La fel, timp de şase zile, poate chiar şi şapte în fiecare săptămână, trebuia să merg din nou şase khilometri până la gară şi de aici să iau trenul, iar seara să fac acelaşi drum înapoi. Deşi am fost un băiat firav am perseverat şi după mai multe selecţii am fost ales să fac parte din lotul regional al echipei de rugby. De ce vă spun această poveste? Pentru a vă arăta că am avut un vis, care a dus la o dorinţă în viaţă şi de aici am avut o viziune, la fel ca şi voi. Astăzi sunt mândru alumni al Universităţii de Vest Timişoara”, a subliniat Chester Williams.
Ceremonia oficială de absolvire a fost urmată de un concert susţinut de Maestros del Ritmo.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă

În perioada 20-21 aprilie s-a desfășurat campionatul național de judo, la categoria sub 15 ani și sub 13 ani, la Arad, unde au participat peste 750 de copii. Aşadar, o competiţie puternică, la care au participat cele mai titrare cluburi din ţară. Un club cu performanţe în peisajul acestui sport olimpic din România, Promotrica Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Top