Cum se va rasfrange in Timis conflictul inceput intre Dragnea și Grindeanu

Considerată televiziunea de casă a PSD, Antena 3 a produs marți un atac dur la adresa lui Sorin Grindeanu. Nu direct, ci cu mantă, în colimator fiind doi dintre apropiații săi, aduși la București din postura de consilieri personali în perioada în care actualul premier era președinte al Consiliului Județean Timiș. E vorba de Alexandru Chirilă și Valentin Korman, primul devenit șef al Cancelariei premierului, al doilea, vicepreședinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. Dacă în cazul lui Chirilă atacul a avut – să-i zicem – și o temă, respectiv casa de vacanță din Italia, lui Korman i s-a imputat, ca-n banc, că n-are șapcă. Adică n-ar avea expertiza necesară pentru instituția în cauză. La pachet cu cei doi a fost luat în colimator și un prieten al premierului, Lucian Taropa, membru în Consiliul Local Timișoara. Ca fapt divers, în cazul acestuia s-a făcut însă confuzie între consilier personal și consilier local.

Aparent curios, atacul de la Antena 3 s-a rostogolit prima dată la RTV, a doua televiziune (sau chiar prima) din portofoliul propagandistic al PSD. Așadar, nu e vorba de Digi24 sau Realitatea, televiziuni mai degrabă ostile PSD, semn că ceva se întâmplă la vârful partidului. Fiindcă cele două posturi sunt utilizate oarecum precum pe vremuri Scânteia, organul PCR. Dacă un șef de partid era criticat în Scânteia, era clar că zilelele sale în funcție erau numărate. Mai trebuie spus că, înaintea acestor atacuri, Liviu Dragnea a avut parte de o tămâiere în direct la Antena 3. Unde n-a fost întrebat la ce se pricep tot felul de tute pe care le-a impus în guvern sau agenții ale statului.

Totuși, atacul nu înseamnă c-a sosit timpul unui război frontal, respectiv nu e momentul debarcării lui Grindeanu, cum s-au grăbit unii să comenteze. Mai degrabă, i-a fost arătată din nou pisica, pentru a înțelege unde e (încă) centrul de putere. (Din nou, fiindcă, tot la comanda lui Dragnea, Grindeanu a mai fost tăbăcit la RTV în urmă cu vreo trei luni.) E clar că Grindeanu de acum nu mai e acel Grindeanu din decembrie, condus la ușa guvernului de către Dragnea, precum un copil în prima zi de școală. Un Grindeanu pe care și l-ar dori în continuare fostul baron de Teleorman. Premierul a pus mușchi pe el și dă uneori semne de independență, lucru care evident că nu-i convine lui Dragnea.

Acesta din urmă controlează încă partidul și o bună parte din guvern. Și vrea să le controleze și în continuare, iar dacă se poate în totalitate, fără jumătăți de măsură. Cea mai importantă e zona guvernamentală cu resurse mari, care produce bani. Bani care sunt extrem de necesari pentru orice război, inclusiv pentru unul fratricid Dragnea – Grindeanu. Acum trebuie urmărită riposta premierului. Dacă va veni. Sau strategia sa referitoare la o extrem de posibilă escaladare a conflictului.

În fine, cum va influența conflictul Dragnea – Grindeanu Timișul? Nu vorbesc de Timișoara, fiindcă aici investițiile guvernamentale nu vor exista, dacă ele ar putea fi exploatate electoral de primarul Robu. Dacă Dragnea va (re)ajunge șeful de facto al guvernului, investițiile în Timiș (oricum deloc mari) ar putea scădea vertiginos. Inclusiv pe principiul ca baronul teleormănean să arate tuturor cine e jupânul. Și bani (atâți câți sunt pentru investiții) vor merge tot spre feudele PSD-iste din dudul țării. De acolo de unde vin de altfel cei mai mulți membrii ai guvernului. Și nu mă refer neapărat la miniștri, ci și la secretari, directori și tot felul de sinecuriști. Oare de ce în atacul asupra lui Grindeanu au fost vizați doar timișoreni, atâta timp cât baronii PSD-iști din sud au umplut ministerele cu tot felul de cocalari și paparude? O fi o concidență doar, vor spune unii. Dar există coincidențe, mai ales în politică?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

gigi a spus: (mai 4th, 2017 at 08:07 )

Articolul asta intra la *ai n-ai mingea tragi la poarta*. Mr Ino, nu mai vorbeste nimeni de laba asta trista, e altele acum . A cazut netu?

anteconbega a spus: (mai 5th, 2017 at 09:27 )

Singura salvare pentru judeţul Timiş, aflat în picaj bolşevic, e deputatul Freddy. Băştimt!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche

Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Top