De la vitralii, la paratrasnet: ce biserici se repara in Timisoara cu bani de la bugetul local

Puțin peste 500.000 de euro din bugetul Timișoarei va merge, în acest an, către bisericile din oraș. Consilierii locali au votat lista lăcașurilor de cult în care vor fi făcute lucrări pe bani publici. Cele mai multe dintre ele sunt, așa cum era de așteptat, biserici ortodoxe.

Consilierii locali au votat, în ultimul plen, alocarea a 2,27 milioane de lei pentru cultele din Timișoara. Ei au aprobat exact lista obiectivelor către care merg banii, pentru a nu se mai ajunge în situația din anii precedenți, în care a fost nevoie de rectificări bugetare, pentru plata lucrărilor la biserici. Există, de altfel, un regulament care stabilește în ce condiții pot fi finanțate lucrări la lăcașurile de cult. Este vorba despre „reabilitare, amenajare, dotare, întreţinere, procurarea de materiale, prestări de servicii cu caracter funcţional, procurarea şi întreţinerea obiectelor de inventar (…) reparaţii curente şi capitale, conservarea şi întreţinerea bunurilor de patrimoniu, amenajarea de muzee cultural-religioase sau întreţinerea lor”. Sunt obligatorii documente justificative, precum deviz de lucrări, copie după autorizaţia de construire pentru reparaţii capitale şi construcţii, dar și fotografii care să demonstreze stadiul obiectivului pentru care se solicită sprijin financiar.

Suma cea mai mare alocată unui lăcaș de cult este de 150.000 de lei: sunt două biserici ortodoxe și câte una greco-catolică, respectiv romano-catolică în această situație. Lucrările care vor fi plătite de la bugetul local includ refaceri de fațade și de acoperișuri, înlocuire de pardoseli, refacere de pictură și recondiționare vitralii. Un caz special este al Parohia Timișoara Fabric „Sf. Ilie”, care primește bani atât pentru biserică în sine, cât și pentru reabilitarea unei clădiri auxiliare, pentru care a cerut finanțare Arhiepiscopia Timișoarei. „Contribuțiile financiare se vor aloca în baza Protocolului de finanțare încheiat cu fiecare cult recunoscut”, se precizează în HCL.

Iată cum se împart exact banii:

  • Parohia Timișoara Ciarda Roșie – construire șarpantă peste navă și altar la biserica parohială – 100.000 lei
  • Parohia Timișoara Mehala – refațadare, modernizare, reparații și consolidare la biserica parohială – 150.000 lei
  • Parohia Timișoara Cetate – reparații, refacere și restaurare biserică, copertină de beton armat, nișe
  • laterale și elemente de tinichigerie – 150.000 lei
  • Parohia Timișoara Ghiroda Nouă – reabilitarea învelitoare biserică parohială – 50.000 lei
  • Parohia Timișoara Steaua – tencuieli interioar și exterioare, învelitoare țiglă – 40.000 lei
  • Parohia Timișoara Fabric „Sf. Ilie” – recondiționare și reparații învelitoar, reparații la fațade, tencuieli exterioare, finisaje, pardoseli – 50.000 lei / au cerut 151.000 lei
  • Parohia Timișoara Fratelia – lucrări la acoperiș și fațade, decapare pardoseli interioare, montare pardoseli de piatră și marmură – 120.000 lei
  • Parohia Timișoara Tipografilor – lucrări de execuție și montare ferestre la centrul educațional – 50.000 lei
  • Parohia Timișoara Iosefin – intervenții la acoperiș, înlocuire învelitoare, mici reparații la fațadă – 100.000 lei
  • Parohia Timișoara Fabric Vest – reabilitare turn biserica parohială – 40.000 lei
  • Arhiepiscopia Timișoarei – Parohia Timișoara Fabric „Sf. Ilie” – reabilitare și consolidare imobilul situat pe strada Moise Nicoară 17 – 100.000 lei
  • Parohia Timișoara Calea Martirilor „Sf. Ștefan” – continuare lucrări pictură – 50.000 lei
  • Parohia Timișoara Calea Lugojului – continuare lucrări pictură – 30.000 lei
  • Parohia Ortodoxă Ucraineană – continuare lucrări de edificare a bisericii parohiale la nivelul cupolei central pantocrator – 50.000 lei

 

  • Parohia Romană Unită cu Roma, Greco-Catolică Timișoara – lucrări construire biserica de pe str. Verde 26 – 150.000 lei

 

  • Episcopia Romano-Catolică – lucrări de reparații exterioare la sediul administrativ de pe str. Pacha – 50.000 lei
  • Biserica Sf. Ecaterina Cetate – lucrări de reparații exterioare, tencuieli degradate, zugrăveli fațade și reparații turn – 150.000 lei
  • Biserica Millenium – conservare și restaurarea vitraliilor – 100.000 lei

 

  • Biserica Evanghelică Luterană – terminare lucrări iluminat artistic și refacere fațadă Casa parohială – 50.000 lei

 

  • Biserica Penticostală Elim – amenajări interioare clădire biserică – 90.000 lei
  • Biserica Creștină Baptistă Maranata – lucrări construcție imobil str. Versului 5 – 25.000 lei
  • Biserica Creștină Baptistă nr. 1 Betel – proiectare, achiziție și montare sistem de apărare împotriva trăsnetelor și reparație scară – 30.000 lei
  • Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Betania – redimensionarea instalațiilor existente ce vizează prevenirea și stingerea incendiilor la imobilul de pe str. Independenței 19 – 30.000 lei
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top