FEST-FEDR continua: teatru si concert Subcarpati in Parcul Civic

FEST-FDR2017, eveniment organizat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” și susținut de Primăria și Consiliul Local Timișoara, continuă. Sspectacole de teatru, de dans, în aer liber sau itinerante transformă orașul într-o destinație culturală excepțională.

FEST-FDR2017 le timișorenilor un week-end plin de evenimente. Sâmbătă, 20 mai, de la ora 21, la Sala 2, compania clujeană Váróterem Projekt prezintă „Marți – spectacol choirtemporan”, un performance care îmbină drama și comedia neagră, ironic, la limita teatrului absurd, vorbind, de fapt, despre viață. Spectacolul este precedat, de la ora 20,30, în foaierul Sălii 2, de o interesantă lansare de carte despre unul dintre regizorii care au marcat regia de teatru românească, Alexandru Tocilescu, volumul, apărut sub egida Fundației Culturale „Camil Petrescu”, fiind prezentat de teatrologul Oana Borș. Tot sâmbătă, dar de la ora 18 și în afara festivalului, Teatrul Național, în Sala Mare, „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale, spectacol semnat de Ada Lupu Hausvater.

Duminică, 21 mai, de la ora 17, în Studio „Uțu Strugari”, vă puteți reîntâlniri cu Gheorghe Visu, Mihaela Teleoacă și Lucian Pavel, într-un spectacol marca Matei Vișniec. Este vorba despre „Nina sau Despre fragilitatea pescărușilor împăiați”, o posibilă urmare a celebrei piese cehoviene „Pescărușul”,un spectacolul al Teatrului de Comedie, în regia lui Alexandru Maftei. Tot duminică, de la ora 19,, la Sala 2, Centrul de Proiecte Culturale București – ARCUB prezintă spectacolul „Obsesii”, de Claudiu Sfirschi-Lăudat, în regia lui Yannis Paraskevopoulos, care o are în centru pe actrița Cerasela Iosifescu. Prima săptămână de festival se încheie cu un eveniment special în Parcul Civic. Duminică, de la ora 21.30, aici va avea loc un concert al trupei Subcarpați, la care accesul publicului este gratuit. Concertul se înscrie în „Open Air Hall” – program de interacțiune culturală prin care Teatrul Național oferă spectacole în aer liber atât publicului său, cât și unui public întâmplător, încă necunoscut. Biletele la toate spectacolele din cadrul FEST-FDR2017 pot fi achiziționate de la agențiile Teatrului Național, str. Mărășești nr. 2 și Parcul Civic, în fiecare zi, orele 11 – 19, sau online.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Top