N-a fost sa fie! Poli Timisoara pierde la „tara”, la Voluntari

Meci în care ambele echipe şi-au jucat şansa de a scăpa total de emoţiile retrogradării. Voluntariul, o echipă în formă, a început mai bine şi după 10 minute de dominare a deschis scorul prin Bălan, după o suspectă poziţie de ofsaid.

Bănăţenii s-au trezit repede, Bărbuţ a dat trezirea cu un şut la colţul lung scos greu de Balauru, apoi Pedro a înscris cu capul, dar golul a fost anulat pentru un fault la portar, iar Soljic a ratat ţinta milimetric. Perioada bună a bănăţenilor este concretizată de Pedro Henrique, care obţine, apoi transformă un penalty, minutul 26. Până la pauză, doar Straton s-a mai remarcat, parând o minge grea, după un corner al ilfovenilor, astfel că la pauză s-a intrat cu 1-1. Gazdele încep în forţă repriza secundă, iar Popadiuc trece în minutul 49 foarte uşor de căpitanul Artean şi înscrie cu un şut plasat, imparabil la colţul lung, 2-1. Băiatul răsfăţat al echipei violete, Pedro, iroseşte apoi şansa unei egalări rapide (53), şutul său fiind scos în corner de acelaşi Balauru. Apoi meciul se deschide şi minute bune se joacă pe contre. Gazdele ratează prin Bălan şi Cernat, dar şi elevii lui Ionuţ Popa au şansele lor prin Fucek şi Mailat, puţin neatenţi la finalizare. Poli pierde astăzi doar al doilea meci din play-out şi va lupta în continuare pentru salvarea de la retrogradare. În acest moment, violeţii sunt cu 5 puncte peste locurile de baraj şi/sau retrogradare.

Poli Timişoara: Straton – Neagu, Bocşan, Cînu, Novak, Soljic, Fucek (82, Drăghici), Bărbuţ (57, Mailat), Artean, Popovici (90, Bârnoi), Pedro Henrique

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

astral a spus: (mai 5th, 2017 at 20:15 )

Un sat de 3000 locuitori bate capitala culturala europeana de 350.000 locuitori. Rusine Primarului si managerilor de toata jena ai acestui club. Marii manageri de la Poli nu l-au vazut pe Claudiu Niculescu ca era liber de contract? Iar despre antrenorul plangagios Popa, atata timp cat joci cu Neaga vei primi minim 2 goluri pe meci din cauza lui. Orice junior de la Poli II e mai bun ca Neaga. Chiar nu vede nimeni ca acest jucator e jenant? Pe partea lui a fost bulevard azi. Dar cand ai jucatori in lot ca Artean care n-a dat o pasa buna in ultima jumatate de ora, nu avem ce discuta. Comunele si echipele de doi bani ale miticilor (vezi Voluntari, Chiajna, va veni Juventus) au ajuns sa ne rada in nas.

Poli 21 a spus: (mai 5th, 2017 at 21:57 )

Astral inseamna ca esti venit din univers ? caci altfel nu pot crede ca un pamintean normal poate scrie atitea prostii. Apropo : cel atit de hulit de tine se numeste NeagU. In rest nu cred ca tie iti este rusine de cele scrise.

astral a spus: (mai 5th, 2017 at 22:22 )

Neagu, Neaga – amandoi sunt varza. Unul pe teren, celalalt ca manager.
Iar prostie e capul tau cretin.

STOIAN MIRCEA a spus: (mai 5th, 2017 at 22:47 )

Am mari temeri ca istoria se repeta.Felul cum joaca echipa si cum sunt bagati in teren de Popa e un indiciu sigur ca nu scapa Poli.Un antrenor ce nu vede cand un jucator nu are randament si il mentine in teren tot meciul sau il schimba cand numai poti face nimic,ori e rau ori rau intentionat.

Poli 21 a spus: (mai 5th, 2017 at 23:05 )

Spre deosebire de tine, eu am cap, pe cind tu ai in posesie un tucal plin de rahat.

ddt a spus: (mai 5th, 2017 at 23:56 )

nici un jucator din aparare nu avea rezerva pe banca. pe banca erau numai juniori si Draghici. trebuie neaparat abandonata cupa si cupa LPF, neaparat. altfel vom retrograda. Scutaru trebuie resuscitat, daca nu joaca 3 din 5 meciuri titular nu i-as mai da niciodata vre-un contract la Poli. unde-i Seroni? ce antrenamente se fac de-i jumatate de echipa rupta? in repriza 2 am cazut fizic si astazi si cu Boto acasa. incep sa ma cam tem, asa a inceput si data trecuta cind ne-am inecat la mal.

INO a spus: (mai 6th, 2017 at 01:13 )

BOY’S!POLI ESTE O ECHIPĂ DE TOT KKT UL!POPA DEMISIA!ALȚI JUCĂTORI!ALTFEL LA ANUL TOT LA RETROGRADARE!!AȘA VARZĂ JUCĂTORI CA ȘI LA POLI NU EXISTĂ NICIUNDE ÎN LIGA 1!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

birlic a spus: (mai 6th, 2017 at 09:27 )

stati linistiti ,nu va involburati ,cu acest lot si antrenor am ajuns pana aici ,tot ei o sa o scoata la capat ,nu va legati de cupe ,ca jucand si in ele am recuperat atatea puncte ,e chestie de forma de moment si de ce nu de sansa . Eu am incredere in ei .Hai Poli ca poti ,urmatorul meci e foarte important ,aveti grija si castigati-l ca e mai mare de 6 puncte.

teo musante a spus: (mai 6th, 2017 at 09:39 )

Chiar asa domnule Alin Toader ? ….. ” N-a fost sa fie ” ? Pai ce , s-a jucat barbut si n-a intrat zarul ? Meci slab facut de Poli si înfrângere meritată . Dezolantă prestația jucătorilor iar „guralivul” Popica de după meci , e cam ” tăcut ” din punct de vedere profesional . La tactica , asezare si schimbări cam da cu ” bata in balta ” . Omul nu vede ca săracul Neagu nu poate nici alerga pe partea dreapta dar mai sa joace fotbal . Ne-am aparat ceva mai bine cand Soljic era retras langa Artean si juca la interceptie . Acolo se dubla bine cu Artean si ajuta prin statura si centrul defensivei . Popica la trimis insa mai in fata pe pozitie de nr 10 unde saracul greseste 3 pase din 4 iar cand de r epliaza o face mereu cu fault . Poli a facut puncte in ultimele etape cu mult noroc dar cu meciuri slabe . Va fi rău cand si proverbialul noroc al lui Popa se va termina . Din pacate acest antrenor inimos si motivant pentru jucatori considera in ultima perioada ca a ajuns si tactician si strateg foarte bun . Nu este asa , invențiile cu Neagu pe dreapta sau cu Soljic pe post de coordonator sunt falimentare . Scuze ca avem atatia accidentati nu tin la cei care se mai pricep . Pai ce staff medical ai ? Pai cat dureaza o recuperare ? Ce antrenamente faci din moment ce echipa se „taraste” pe teren ? Revin cu întrebarea : De ce in iarna ai „tacut” si n-ai avut nevoie nici măcar de Mediop la care ai renuntat după câteva antrenamente . Băiatul vad ca a dat cate 5 duble consecutive chiar daca in liga 3-a . La chestia cu lot restrâns numeric are si Popa vina lui . Cred ca 2-3 jucatori mai proaspeti din ligi inferioare ar fi fost buni acum . Ne-am multumit cu un oarecare Dragomir de 22 ani care joaca la echipa 2-a . Pai ce l-ati adus daca in actualele condiții nu poate sta nici pe banca de rezerve la prima echipa ? Are si actuala conducere …..sarmovii si kirstenii ei !

++ a spus: (mai 6th, 2017 at 17:19 )

primul gol al voluntariului a fost dintr-o deviere norocoasa la limita, sau in urma limitei offsidului si al doilea gol a fost bara-gol, e drept pe o greseala a lui Artean, se mai intimpla. mai sint citeva meciuri in care se pot face foarte multe, inclusiv evitarea retrogradarii. cupa trebuie jucata cu juniorii, sa fie sanatosi, oricum dupa arbitrajul de la Astra unde s-au dat 2 goluri gratuite astrei treaba s-a incheiat.hai Poli.

noi a spus: (mai 6th, 2017 at 17:28 )

naivii in fotbal se infierbanta la infrangere

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR

Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Dominic Fritz afirmnă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
Deși finalizat de o bună perioadă, bulevardul realizat de dezvoltatorul imobiliar care a realizat complexul ISHO, nu este nici acum deschis circulației rutiere. Primăria Timișoara și dezvoltatorul imobiliar tot ”discută” de ceva vreme, dar deschiderea efectivă se amână. Dacă ar fi deschisă circulației, această arteră a decongestiona mult din traficul din zonă, fiind și parte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă
Miercuri de dimineaţă, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș și municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grup infracţional organizat specializat pe droguri tari ca „heroina”, destructurat de oamenii legii din Timiş
Top