Peste 330.000 de euro si 6 luni – de atat e nevoie ca Parcul Alpinet sa-si schimbe fata

Parcul Alpinet va fi reabilitat cu bani de la bugetul local. Primăria urmează să lanseze licitație pentru această lucrare, pentru care este dispusă să plătească 1,5 milioane de lei. În 2015, municipalitatea a încercat să obțină bani europeni pentru proiect, dar a renunțat.

Reabilitarea Parcului Alpinet a fost retrasă, la finele anului 2015, de pe lista de rezerve a finanţărilor europene, din cauza termenelor prea scurte de execuție. Acum, primăria se pregătește de lansarea licitației pentru această lucrare, care va fi realizată din bani de la bugetul local. „Au fost transmise documentațiile pentru lansarea licitației pentru refacerea parcului Alpinet. Vor fi refăcute aleile, va fi monta mobilier urban nou, se vor face plantări de noi arbori, irigare sistematizată. Valoarea estimată este de 1,5 milioane de lei, iar durata de execuție este de 6 luni”, a anunțat primarul Nicolae Robu. Proiectul propus pentru finanțare europeană și retras ulterior prevedea plantarea a 111 arbori, arbuşti şi plante perene, montarea a 34 de bănci şi 32 de coşuri de gunoi, dar și amplasarea inedită a 56 de dale decorative solare.

Parcul Alpinet este unul dintre parcurile tinere ale oraşului, fiind amenajat în secolul XX. „Stilul de ansamblu al parcului este cel peisager. Elementele care fac excepţie de la acest stil sunt: aleea-faleză de pe malul Begăi, cu regularitatea anumitor porţiuni ale arborilor plantaţi. Trama de alei, prelucrarea denivelărilor cu trepte şi ziduri de sprijin, varietatea vegetaţiei, micile colţişoare romantice, terasele de belvedere se încadrează în stilul liber, peisager. Pe ansamblu, se apreciază că structurarea parcului a fost gândită într-o viziune peisageră, ea aparţinând arhitectului Iojica şi a fost realizată cu ocazia expoziţiei floricole din anul 1967”, sună descrierea parcului, pe pagina Direcției de Mediu a PMT. Ultima reamenajare datează din 2003, când au fost tăiați plopii piramidali de pe faleză, fiind plantate în loc magnolii.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

vest a spus: (mai 6th, 2017 at 15:06 )

Robule, aolo ai vrut sa-i fac restaurant lui Pasarelli…

zuzu a spus: (mai 8th, 2017 at 08:24 )

Borfas la borfas trage: Lae si Tonni/

Sorin a spus: (mai 8th, 2017 at 10:28 )

din cei 330.000 € pariu ca 250.000 € se duc pe bitum si beton ? In parc !?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş

Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
Top