Sebastian Raducanu candideaza la o funcție de conducere in Federatia Romana de Baschet: Avem nevoie de o lege a sportului clara

Sebastian Răducanu, președintele BC Timba Timișoara, candidează pentru funcție de membru în biroul Federației Române de Baschet, alegerile urmând să aibă loc vineri, 5 mai. Președintele „Urșilor” vorbește deschis despre proiectele sale și despre cum vede viitorul baschetului românesc.

V-ați depus candidatura pentru funcția de membru în Biroul Federal al Federației Române de Baschet. Ce v-a determinat să luați această decizie?
La mine lucrurile au fost clare: mi-am dorit să mă implic, să ajut, așa cum am făcut de multe ori. Nu a fost o decizie grea, pentru că vreau să sprijin și mai mult baschetul, iar din funcția pentru care candidez cred că o pot face. A fost și o decizie legată de Timișoara, dacă pot spune așa, pentru că orașul nostru nu a mai fost reprezentat în forurile de conducere ale Federației Române de Baschet de când regretatul Mircea Albu nu mai se află printre noi. Mi-am trasat câteva idei pe care aș vrea să marșez și sper ca alături de echipa care se va afla la conducerea FRB să aducem baschetul pe un drum mai bun decât cel pe care se află azi.

Aveți o experiență de aproape 10 ani în conducerea echipei BC Timba Timișoara. Cât de tare vă ajută acest lucru?
Când am venit la Timba, echipa se afla în Divizia B, cum se numea atunci, și nu avea mari perspective. Sincer să fiu, era un semiamatorism. Alături de colegii mei, am reușit să construim un proiect cu care astăzi ne putem mândri, în condițiile în care situația noastră financiară nu a fost mereu fericită. Dar, cu bani privați, am reușit să supraviețuim două sezoane în Liga Națională, unde nu cred că ne-am făcut de rușine, dar, poate mai important, am pus bazele unui club solid în care se lucrează profesionist. Evident că toate aceste experiențe îmi sunt de mare folos acum, știu care sunt nevoile la toate nivelurile baschetului românesc. Și când spun asta mă refer și la partea juvenilă, pentru că noi avem și o academie de baschet, Timba Junior, unde ne propunem să descoperim și să creștem jucători pentru Timișoara. Eu, personal, am ajutat mai mulți sportivi care, de exemplu, acum reprezintă România la diferite loturi naționale, pe diferite categorii de vârstă, dar asta e mai puțin important. Cert este că știu care sunt nevoile cluburilor, ale sportivilor și copiilor care vor să joace baschet. Experiența mea cred că poate fi de folos.

Ați amintit de Timișoara, ca oraș. Situația baschetului timișorean nu este cea mai fericită în acest moment. Cum vedeți rezolvarea acestei probleme?
Timișoara este un oraș cu tradiție în baschet, un oraș cu potențial la acest capitol. Ceea ce se întâmplă în baschet, și nu mă refer acum strict la Timișoara, nu are o rezolvare peste noapte. În primul rând, trebuie să existe o legislație coerentă, o lege a sportului foarte clară, care să clarifice modalitățile de finanțare pentru cluburi. De asemenea, se pot aduce modificări Codului Fiscal care să dea o anumită autonomie autorităților locale în vederea sprijinirii investitorilor privați din sport. La rândul lor, autoritățile ar putea să se implice mult mai serios pentru a susține sportul de performanță, dar pentru asta au nevoie de legi clare. După ce vom avea aceaste acte normative, cred că trebuie să ne concentrăm serios pe sectorul juvenil, pe dezvoltarea acestuia și pe o educație sănătoasă a copiilor care vor să practice acest sport. Timișoara, că tot aminteam de ea, are multe școli de baschet, Timba Junior, Vest Activ, New Generation, MP Sport, Jump, academia SCM-ului, și altele. Deci potențial de dezvoltare durabilă ar fi, iar acolo trebuie să ne aplecăm, cum spuneam, la modul cel mai serios. Cred că aș putea da o mână de ajutor din funcția pentru care candidez.

Investiți în baschet de ani buni. Care este satisfacția unui om care își investește banii personali într-un sport care, din păcate, nu aduce profit?
Eu nu rezum totul la bani, nu banii sunt cei mai importanți. Există și alte lucruri, poate mai importante decât banii, care ne aduc satisfacții. Baschetul, pentru mine, este mai mult decât o pasiune, este un mod de viață și am o satisfacție imensă după fiecare victorie, mă bucur când lumea din sală este fericită, când vede un meci spectaculos… Sunt lucruri care aduc bucurii ce nu pot fi comparate cu nimic. O mare bucurie, și realizare de asemenea, pentru baschetul românesc este co-organizarea Eurobasket 2017 la Cluj, în luna august a acestui an. Acest lucru înseamnă foarte mult pentru sportul românesc în general, nu doar pentru baschet. Iar o astfel de bucurie nu poate fi cumpărată cu bani.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

PitigoL a spus: (mai 2nd, 2017 at 17:55 )

Asteptam stirea care ne anunta ca a si castigat pentru ce a candidat. Ca doar nu candida fara sa stie ca va castiga. Pam-pam!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top