Organizațiile rebele din PNL Timiș au termen până pe 10 mai să organizeze alegeri. E anunțul făcut de noul președinte ales, Nicolae Robu. Acesta nu vrea să detalieze acest subiect, dar continuă să susțină că are o mare capacitate de a „ierta și reintegra”.
Nicolae Robu a câștigat alegerile interne din PNL, și-a instalat fără probleme oamenii în funcțiile cheie și acum le-a trasat sarcină celor care nu l-au susținut să-și bage mințile în cap. Este vorba despre 19 organizații din județ, în care nu au avut loc până acum alegeri. „De drept, mandatele tuturor președinților orgaizațiilor în care nu s-au efectuat alegeri au expirat. Niciunul nu mai este președinte ales. Am decis să-i numim ca președinți interimari pe aceiași (…) E un subiect care nu îmi place. Vorbim despre organizații în care nu s-a vrut să se organizeze alegeri, cu excepția localității Otelec, unde primarul a fost în spital”, a declarat Robu. Situația va trebui clarificată până pe 10 mai, data limită la care este obligatoriu să există președinți aleși prin vot în toate cele 19 localități. Printre localitățile în care nu s-au ținut alegeri se numără Deta, Gătaia, Sânnicolau Mare, Banloc, Dudeștii Noi, Ghizela, Iecea Mare, Jamu Mare, Moravița sau Otelec. „Eu am o mare capacitate de a fi tolerant, de a ierta și de a reintegra”, a mai spus noul președinte al PNL Timiș, care n-a vrut însă să spună care vor fi eventualele sancțiuni pentru cei care nu se vor conform acestei directive.
Scrie un comentariu
5 comentarii pentru acest articol
sunt curios ce ii face lu ala de la sanicolau mare sau mai bine zis cum ii sufla kilu ala de pene in sfantu dos
Așadar în 20% din organizațiile locale nu s-au ținut alegeri! Și cu toate acestea s-a ținut Conferința Județeană de alegeri. Halal victorie pt. Robu! Și totuși, de ce nu s-au ținut aceste alegeri?
Daca rebelii si sustinatorii lui Nica se sterg la cur cu iertaciunea robului, pnl dispare din timis.
Trufas si strident a devenit nefrecventabil si inconjurat de nuitati agresive total rupte de interesul pnl. Astia nu mai reprezinta dreapta la nivel de judet, in mod sigur cineva va specula asta. Nici de la bucuresti perceptia nu i mai buna.
boul bocsigean nu e bou destul daca nu-i si fudul.
D-le Raul, banui ca vorbiţi de fostul rector al Politehnicii. Că prea seamănă personajul D-voastră bovin cu dl ex-rector, îmi scapă numele apisului.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
- Zi decisivă pentru PNL Timiş. Se aşteaptă debarcarea lui Alin Nica din poziţia de preşedinte. Posibil înlocuitor, Rareş Bogdan
- La licitația pentru Centura Vest Timișoara a fost depusă o contestație
- Marian Vasile a stabilit cine sunt unicii săi contracandidați la funcția de primar al Timișoarei. Robu și Fritz sunt chemați la discuții
- Refuz unanim al PNL Timiș. Liberalii lui Nica au votat în bloc împotriva alianței naționale cu PSD
- Recunoştere şi respect. Academicianul Liviu Marșavina, prorector al UPT, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca
- Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
- Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Administratie
Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Citeşte tot articolul
Politica
Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Citeşte tot articolul
Sport
Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei
Citeşte tot articolul
Social
Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
Citeşte tot articolul
Sănatate
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Unitățile medicale de stat pot accesa fonduri europene nerambursabile de 200 de milioane de euro
Sute de posturi de medici și asistenți medicali sunt neocupate în Timiș. Directorii de spitale, întâlnire la Prefectură/Update. Fritz cere deblocarea situaţiei
Timp liber și cultură
JD Sports prezinta: un ghid despre cele mai bune modele de la Nike si adidas
Tururi ghidate la o clădire simbol a Timişoarei: Sala 2, care devine Sala 2023
Mircea Cărtărescu vine „La UVT, Cultura este Capitală”. Vineri, reputatul scriitor va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UVT
Vrei să petreci mai puţin timp pe telefon? Iată cum
Peste două săptămâni se deschide la Timișoara Târgul de Paști
Echipa „2020”, o comedie neagră cu iz de dramă și bucluc, vine duminică la Timișoara pentru premiera filmului
Weekend pentru iubitorii LEGO®: o replică de 1,5 m înălțime a Turnului Eiffel, din peste 10.000 de piese, expusă în Iulius Town
Trofeul Festivalului – Concurs Gelu Stan, ediția a VI-a 2024 ajunge la Hunedoara
Economic
Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook