Categories: Social

Vreti sa vedeti cum se antreneaza politistii locali? Haideti la Ziua Portilor Deschise

Poliția Locală Timișoara așteaptă musafiri de ziua ei. Vineri, 19 mai, instituția condusă de Dorel Cojan organizează Ziua Porților Deschise, ajunsă la ediția a cincea. În anii trecuți, a fost plin de copii, dar de pensionari.

Ziua Poliției Locale este celebrată în fiecare an pe 21 mai, de Sfinții Constantin și Elena. De ziua lor, polițiștii locali vă așteaptă… în vizită. Vineri, 19 mai, între orele 10 și 13, la sediul de pe str. Avram Imbroane nr. 54, va avea loc Ziua Porților Deschise. Vizitatorii vor avea acces în birouri, în sala de festivități, dar și în sala de sport unde polițiștii locali se antrenează. Ei vor putea să afle care sunt atribuțiile polițiștilor locali și să afle mai multe despre rezultatele foarte bune la competițiile sportive. Vor fi scoase în stradă și motoscutere, bicicletele și autovehiculele cu care polițiștii locali patrulează. „În fiecare an manifestarea s-a bucurat de un real succes, sute de persoane, printre care elevi în număr mare, reprezentanți ai consiliilor consultative de cartier și simpli cetățeni ai orașului, ne-au trecut pragul, aflând lucruri noi despre instituția noastră”, au transmis cei de la Poliția Locală. Instituția condusă de Dorel Cojan s-a aflat recent în centrul unui scandal, după ce a amendat, cu nu mai puțin de 900 de lei un timișorean, pentru postările făcute pe Facebook. O altă controversă este cea legată de interimatul lui Cojan, pe care primarul Nicolae Robu îl preferă unui director cu concurs. Motivul: dintr-o asemenea postură, Cojan ar fi mult mai interesat să facă lucrurile să funcționeze la Poliția Locală.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

38 de minute ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

3 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

4 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

4 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

4 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

4 ore ago