Orban, cu Bolojan, Falca si Hava la Timisoara: Nu eu l-am scos pe Robu din echipa mea / FOTO

Candidat la președinția PNL, Ludovic Orban a descins, miercuri, la Timișoara cu o garnitură solidă de susținători. Printre aceștia, Gheorghe Falcă, Ilie Bolojan și Mircea Hava. La prezentarea platformei de la sediul liberalilor au venit și primarii-disidenți.

Miercuri a fost ziua în care doi din cei trei candidați la președinția PNL și-au prezentat moțiunile la Timișoara. Viorel Cataramă a făcut-o dimineață, în timp ce Ludovic Orban a venit după-amiază, însoțit de Ilie Bolojan și Mircea Hava, dar și de Cătălin Moroșanu. Ulterior a ajuns și primarul de Arad, Gheorghe Falcă. Orban a fost așteptat, în fața sediului PNL, de o parte din primarii-disidenți ai filialei, cu care s-a salutat cordial. Edilii, printre care Dănuț Groza și Petru Roman, anunțaseră anterior că nu susțin candidatura lui Cristian Bușoi, așa cum va face restul filialei Timiș, la îndemnul președintelui Nicolae Robu. Înainte să vorbească în fața unei săli pline, Orban a făcut câteva declarații legate de faptul că, teoretic cel puțin, din Timiș nu va primi prea multe voturi la congresul din 17 iunie. „În PNL există democrație și orice membru PNL are dreptul să aibă o opinie. Din câte știu eu, Nicolae Robu este unul din cei 150 de delegați și, de asemenea, din câte știu eu despre statutul PNL, fiecare delegat contează conform propriei conștiințe, votul fiind secret. Dacă un președinte de filială are o poziție privind un candidat, ea nu poate servi decât ca o recomandare către cei care participă la acest congres”, a spus acesta.

Ludovic Orban a precizat că are sprijnul a mult mai mult de 10 filiale din țară, atât cât este minimul care să-i permită să poată candida la președinția partidului. Din echipa sa vor face parte Bolojan, Hava sau Falcă, dar nu și, evident, Nicolae Robu. „A fost preferința domniei sale să nu facă parte din echipa mea. Nici măcar nu am putut să discut cu președintele Nicolae Robu acest lucru. Îi respect opțiunea, este dreptul dânsului să aibă o preferință (…) Domnul Robu a ales să nu facă parte din echipă, dar, pentru mine, echipa este întregul PNL, nu numai cei care vor fi aleși după congres”, a declarat, diplomat, fostul ministru al Transporturilor. Orban și-a prezentat moțiunea în fața unei săli pline. Primarii-disidenți au luat loc undeva în spate. Încă nu se știe dacă ei vor face parte din delegația PNL Timiș la congres, pentru că doar joi, 8 iunie, este convocat Comitetul Director Județean, care va stabili exact componența acesteia. Atât deputatul Marilen Pirtea, cât și senatorul Alina Gorghiu susțin includerea edililor în această delegație.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

VIOLA a spus: (iunie 7th, 2017 at 19:51 )

Iarasi este Estompatul pe contrasens?Nu ma mai surprinde, asta e sansa Timisoarei, aceea de a fi condusa de dobitoci, prin voturile dobitoacelor.

GYUSI a spus: (iunie 8th, 2017 at 07:25 )

TOMBERONUL NOST’ ARE O MARE PUTERE DE INTELEGERE A POLITICII: A FACUT-O SENATOARE PE MADAM BURGHIU CA E PREŞEDINTE DE PARTID, ASA ESTE? MAI ESTE? NU MAI ESTE DIN SECUNDA DOI. SINGURUL LUCRU LA CARE SE PRICEPE TOMBERONUL ESTE ACELA DE AI IMPROSCA PE TIMISORENI CU INVECTIVE DIN SPATELE DRAPERIILOR DE LA PRIMARIE.

DIRECT CATRE TOMBERON: MAI TOMBERONULE AM INCERCAT SA AJUNG DIN SAGULUI ÎN ARADULUI PE BITIGLA. AM RENUNTAT LA MASINA, CA ÎN ORASUL TĂU ELE SUNT INTERZISE PRACTIC. MAI TOMBERONULE, DA TU NU AI FACUTE NICI MACAR PISTE PENTRU BICICLETE, MAI.

SA TE IEIE DNA, TOMBERONULE!

birlic a spus: (iunie 8th, 2017 at 09:14 )

poate-l intelegeam pe Robu .daca era vorba de un Timisan ,dar asa ,ce mie un bus mai mare ce mie un greieras ,ca furnici nu sunt in PNL ,numai maistori in critici ,in rest nimic ,numai poleiala si aia decojita .

anteconbega a spus: (iunie 9th, 2017 at 11:46 )

„Nu eu l-am scos pe Robu din echipa mea.” Aşa e, edilul s-a expectorat singur. Mai întâi afacerile cu Buşoi, apoi partidul…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top