Din pacate, nu vom afla niciodata ce putea face premierul Grindeanu pentru Timisoara

Problema nu mai e dacă, ci când Sorin Grindeanu va fi nevoit să plece din Palatul Victoriei. O să-l prindă sau nu următoarea vacanță bugetară, cea de Sfânta Maria? Fiindcă lucrurile par mai limpezi decât niciodată, PSD-iștii ridicându-și poalele în cap și nemaifăcând niciun efort să mascheze fractura aproape deschisă între guvern și partid. Dacă într-un timp atacurile la premierul Sorin Grindeanu erau cu mantă, fiind vizați apropiați ai lui, acum totul e pe față, frontal, fiind folosită chiar artileria grea.

Fiindcă orice ai spune, înainte de-a fi o trompetă a PSD, Gabriela Firea e unul din greii partidului. Iar când un astfel de greu spune că Guvernul Grindeanu e mai de rahat decât tehnocrații la capitolul colaborare, lucrurile chiar sunt grave. Plus că atacul doamnei Pandele nu e nici întâmplător, nu e nici scăpare. Totul e calculat, iar Liviu Drgnea dacă nu e în spate, a aprobat totul. De fapt, chiar doamna cu pricina jelește faptul că premierul nu mai are timp să stea la taclale cu liderul PSD, de unde ar trebui să primească lumină. Mai mult, iureșul „trompetei” PSD înseamnă o dezlegare la alte atacuri la adresa guvernului, care se vor rostogoli tot mai mult în perioada următoare. N-ar fi de mirare ca următoarele critici la adresa Guvernului Grindeanu să vină chiar din interiorul Executivului, și mă refer la cealaltă gaiță a PSD, Olguța Vasilescu.

La urma urmei, ce invocă doamna Pandele în reproșurile aduse Guvernului? Că prductivitatea economiei n-are cum să suporte pomenile salariale? Nț. Că sănătatea e varză? Că investițiile sunt moarte ca scroafa-n coteț? Că guvernul a ajuns un fel de club pentru tot felul de paparude cu părinți sau amanți campioni în PSD? Nu, nimic din toate astea. Doamna primăriță e supărată că guvernul nu stă în genunchi în fața imensei sale personalități și nu-i dă bani să mai tragă niște kitsch-uri în Capitală. Cel puțin asta spune pe față. Pe de altă parte, la programul știut din scoarță-n scoarță doar de Liviu Dragnea, guvernul nu avea ce minuni să facă.

Adevărata supărare a poporului PSD, cu Dragnea în frunte, e cu totul alta. Și anume că guvernul n-a rezolvat problema grațierii și amnistiei, plus o relaxare a codurilor penale și a altor măsuri în sensul în care să se dea dezlegare la furat. Legal, de astă dată. Nefăcând aceste lucruri, Grindeanu e deja pus la stâlpul infamiei în PSD, iar în scurt timp vom afla că e omul Sistemului, chiar Binomului. Deja se și fac sugestii pe această temă.

Acum, faptul că PSD-iștii își dau la gioale în văzul lumii nu e o tragedie. Ba chiar din contră. Problema ar fi însă pentru timișoreni și bănățeni. În luna decembrie, când Sorin Grindeanu ajungea primul premier timișorean din istorie, în orașul de pe Bega s-a creat un orizont de așteptare imens. Și asta după ani și ani în care am avut impresia – de multe ori corectă, alteori falsă – că Timișoara e o continuă victimă a „miticilor”. Acum urma să ne luăm partea leului, așa cum a făcut-o Clujul în perioada prim-ministeriatului lui Emil Boc. PSD-iștii locali deja povesteau cu fața radiind de fericire cum Timișoara se va transforma într-un fel de sucursală a Raiului pe pământ: stadioane, săli de sport, spitale, centuri, autostrăzi etc., etc. Bunătățuri, una și una! Din păcate, cam nimic din toate astea nu s-a făcut. Mai exista totuși speranța. Că și Dumnezeu a creat lumea în șase zile plus una de odihnă, așa că nici Grindeanu nu le putea face în șase luni. Ei bine, marele regret e că nici nu vom mai ști dacă le făcea sau nu. În schimb, un lucru e cert. Cu marioneta lui Dragnea care va veni la guvern, vom intra iar în era Timișoarei discriminate de „mitici”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (iunie 5th, 2017 at 18:32 )

BOY’S!DUMNEZEU IISUS SATANA ESTE CU POPA!DE UNDE SĂ MAI AIBĂ TIMP ȘI PENTRU TIMIȘOARA TIMIȘ BANAT!!HM!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

anteconbega a spus: (iunie 6th, 2017 at 08:16 )

Rahatu’ praf… Gaiţă-gaiţă, dar cu cohones. Omul cu studii SRI-iste e sigur omul Sistemului. Al Binomului. Al Trinomului. Cât despre Grindeanu-Marele Orizont de Aşteptare, asta e ca în Gara de Nord: vine trenul, nu vine? Cât de fraieri pot fi timişorenii? De 27 de ani tot aşteaptă, dovadă că bănăţeanul e uneori răbdător până la prostie…

Sorin Aradean a spus: (iunie 6th, 2017 at 10:55 )

Stiti ce surprinde negativ in editorialul dvs dle Ardelean ?
1. Siguranta cu care „cintati prohodul” guvernului Grindeanu, avind ca unic ghid probabil setea perpetua dupa senzational, sete omni-prezenta in presa centrala
2. Detasarea cu care priviti posibila cadere a acestui guvern, desi stiti ca este ptr prima data in istoria Romaniei cind Banatul da premierul acestei tari, si ca un premier banatean e necesar in acesti ani, ptr ca Timisoara sa-si reduca legitim din decalajele pe infrastructura mare, in perspectiva lui CCE 2021.
3. Derapaje de exprimare sub-urbana, gen ‘guvern de rahat’, ‘moarta ca scroafa in cotet’, ‘dat la gioale’ etc.
Niciuna din cele 3 constatari nu va face cinste, in ciuda unor adevaruri evidente pe care editorialul le evoca.

PNL 9/3 a spus: (iunie 6th, 2017 at 17:14 )

BA, voi stiti ce tarif are a FMR PM in apres-dinner circuit ? Secure the lines 🙂 …

fantasy a spus: (iunie 6th, 2017 at 20:03 )

grindeanu e deja rece,din pacate pentru timisoara s-a dovedit a fi un fas!tot ceeea ce a facut si face bine pulifriciul e sa incurce meandrele concretului in psd pentru asata i dam 5 de trecere si un sut in cur spre ignorul istoriei.bravo ba sorinele!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top